Hill, King, Freeman, Rice, King + Hill

Mă recunosc înfrânt. În lupta cu timpul, eu pierd lună de lună. Citesc în medie câte o carte pe săptămână, majoritatea cărți bune, despre care ar merita să scriu, și totuși teancul de pe masă crește întruna, numerele din revistă se succed fără milă și părerile mele despre acele cărți rămân neexprimate. Nu că aș considera indispensabile părerile astea, dar cred că orice lectură merită să lase o urmă scrisă. Drept care am hotărât să simplific lucrurile: în locul unor recenzii adevărate, care iau și ele timp, am să ofer, într-o rubrică separată, doar concluziile fiecărei lecturi. Pe scurt, din câteva cuvinte, concentrat. Pastile. Câteva scântei. Doar atât cât să vă aprindă interesul. Kindle.

*

hornsJoe Hill, Horns, Harper Collins, SUA, 2010, 416 pagini

Un roman puternic, foarte puternic. După ce a dat lovitura cu un volum de povestiri, 20th Century Ghosts, fără ca cineva să aibă habar că autorul este fiul mijlociu al celebrului Stephen King, Joe Hill a venit cu un roman, Heart-Shaped Box. Pe mine, unul, această strădanie nu m-a convins. Era ceva factice în paginile acelea; și am stat aproape de ele, foarte aproape, traducându-le. Totuși, cu Horns Hill și-a spălat toate păcatele în fața mea (!). E în mod evident o scriere de maturitate, complexă, o poveste abil așternută pe secvențe, cu acel du-te-vino între prezent și back-story care poate fi enervant dacă lucrătura e făcută de mântuială. În cazul de față, Horns iese câștigător. Sunt câteva imagini în cartea asta care rămân cu siguranță peste timp; nu ultima, cea a casei din copac ca portal între tinerețea și maturitatea protagonistului. Joe Hill e pe cale cea bună. Abia aștept să văd ce a făcut cu NOS4A2.

*

Stephen King, Mile 81, Kindle Single, Scribner, SUA, 2011, 80 pagini

O nuvelă în dulcele stil clasic King. Amintind de Christine și de From a Buick 8, totul concentrat însă la nivelul povestirilor din volume ca Skeleton Crew sau Night Shift. Aș fi zis că Stephen King nu mai e în stare/nu mai vrea să scrie așa ceva. M-a surprins. Povestea rulotei care oprește într-o zonă de popas pe marginea șoselei și, în timp ce un băiat din localitate stă inconștient în clădirea abandonată a popasului, încearcă și chiar reușește să înghită (!) mai mulți curioși. Ritmul e perfect, imaginile sunt puternice, dozarea detaliilor e urmarea unui îndelung exercițiu ficțional. Recomand cu căldură.

*

Brian James Freeman, Seven Stories, Cemetery Dance Publications, 2010, 81 pagini

Un autor relativ nou. Cunoscut mai degrabă ca editor. Un autor însă foarte interesant. Are o voce care aminteşte de acel King de la începutul carierei. Povestirile din culegerea asta apelează la o proză limpede, de efect, cu intrigă bazată pe idee şi personaj. Subiecte actuale, cu care tot americanul poate rezona. Povestiri apocaliptice, horror, psihologice. Nu aş putea alege una preferată. Toate şapte sunt egale ca valoare şi suficient de diferite ca executare literară pentru a nu trăda vreun manierism. Cu siguranţă mă voi întoarce la cărţile lui Brian James Freeman.

*

Anne Rice, The Wolf Gift, Anchor, 2012, 512 pagini

În cariera ei, Anne Rice a avut o clipă de rătăcire. A profitat de ea, sigur, a scris mai multe cărți (doar e scriitoare adevărată!) despre Iisus și cele religioase. Până la urmă, însă, a ajuns la inevitabila concluzie: tot cu ale ei, cele de dinainte, e mai bine. Religia organizată e o bătaie de jos; înapoi la supranaturalul păgân. Și cum la vampiri nu se mai poate întoarce (ei bine, s-ar putea, dar ar fi o mare greșeală), a hotărât să înceapă o serie nouă, de data aceasta despre vârcolaci. Cu vampirii i-a ieșit, a revigorat subiectul, a reînnoit mitul, l-a adus în secolul 20 (iar în secolul 21 alții au avut grijă să-l tăvălească în lapte și miere!). Încearcă acum același lucru cu vârcolacii. Și, culmea, îi iese și de data asta! The Wolf Gift ni-l prezintă pe junele Rueben Golding îndrăgostindu-se de un conac vechi și ajungând să-l cumpere. Rueben (observați abilitatea autoarei de a găsi nume cu rezonanță!) provine dintr-o familie avută și, chiar dacă are bani destui, profesează ca jurnalist. Așadar, nu e deloc extravagant. Conacul îl cheamă însă, trecutul lui se cere continuat, așa că Rueben scoate bani de la ciorap și îl cumpără. O întâmplare nefericită, petrecută cu ocazia primei sale vizite la conac, îl face totodată să ajungă în posesia unui dar aparte. Acela al licantropiei. Nu vă voi povesti mai departe, merită să treceți singuri prin experiența lecturii. The Wolf Gift funcționează la mai multe niveluri și promite o serie poate mai profundă decât a reușit să fie Cronicile Vampirilor. Va fi greu, dar subiectul e ofertant. În iarnă apare volumul secund, The Wolves of Midwinter. Discutăm mai multe prin ianuarie.

*

Stephen King, Joe Hill, Throttle, Kindle Single, William Morrow, 2012, 47 pagini

O nuvelă destul de greu de digerat. Și asta nu pentru că ar fi extraordinar de grafică. Dimpotrivă. E extraordinar de plictisitoare. O ceată de motocicliști se încaieră pe șosea cu un șofer de camion. Motivele nici nu mai contează. Niște chestii cu mafioți. Am dat vreo 2 dolari pe cărticica asta electronică. Cu siguranță îi puteam investi mai bine.

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

4 Comments

  1. Mie mi-a placut si Throttle. Dar Mile 81 e magnifica, am citit-o cu sufletul la gura. Personal, povestirile lui King imi plac cel mai putin din opera lui pt ca se simt ca un roman condensat si exact asta imi place la romane, sa aiba spatiu de desfasurare. Dar Mile 81 e stralucita (ca si In Iarba Inalta), chiar ma gandeam cum ar fi fost un roman din ea.

    De Hill nu am citit inca nimic, dar ar cam fi cazul.

  2. Ceva perspective de a ceti aceste doua in vitorul apropiat?
    In limba romana, bineintzeles.Incluse pe undeva, sau de o fi mai lunga,in vreun numar special?
    Multzumiri

    • Nu se ştie niciodată, vorb-aia. :)

      Ce se ştie sigur e că în viitorul nr. 11 al CPSF-Anticipaţia celor de la Nemira (http://bit.ly/17cgJHv) este inclusă traducerea povestirii „Herman Wouk Is Still Alive” a lui S. King. Ceea ce e bine, ba chiar foarte bine. King nu a cuprins-o încă în nicio culegere personală, a apărut doar în prestigioasa revistă The Atlantic în 2011 şi a primit în acelaşi an premiul Bram Stoker la categoria aferentă.

Dă-i un răspuns lui Mircea PRICĂJAN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *