Anne Holt ―
Traducere de Ana-Daniela Micu
Editura Trei, Bucureşti, 2013
387 pagini
Am avut la un moment dat, anul trecut, o perioadă în care eram sătul de romane „american style” şi am trecut oceanul, venind mai aproape de noi. Cu această ocazie am descoperit autorii scandinavi. Şi am rămas plăcut impresionat. Aşa că am primit romanul de faţă cu braţele deschise, iar aşteptările nu mi-au fost înşelate nici de această dată.
Anne Holt este o scriitoare de origine norvegiană cu un trecut profesional care cu siguranţă îi este de ajutor şi pe partea de creaţie literară: de profesie avocat, a lucrat doi ani în cadrul Poliţiei Metropolitane Oslo şi a fost pentru o scurtă perioadă Ministru al Justiţiei, post din care a demisionat din motive de sănătate.
Holt are la activ o bibliografie destul de consistentă, care include romane aparţinând unor două serii distincte: cea ce-i are drept protagonişti pe Vik şi Stubø, din care au apărut până acum patru volume, şi cea din care face parte şi Zeiţa oarbă, centrată în jurul detectivei Hanne Wilhelmsen. Această serie mai cuprinde şapte romane, în afara celui pe care vi-l prezint acum, iar Zeiţa oarbă este capul de serie (primul dacă ţinem cont de cronologia acţiunii, nu de ordinea apariţiei volumelor).
Scena introductivă a romanului ne-o prezintă pe Karen Borg, avocată în drept comercial, găsind o victimă omorâtă cu bestialitate în bătaie. La doar câteva ore după aceea, poliţiştii arestează un tânăr olandez care rătăcea pe străzile din centrul capitalei, cu hainele acoperite de sânge. Hanne Wilhelmsen, care lucrează în colaborare cu procurorul Håkon Sand, îl consideră pe tânărul reţinut principalul suspect în crima brutală petrecută ceva mai devreme. Cazul ia o turnură ciudată când arestatul refuză să scoată o vorbă în privinţa crimei, însă are două cereri bizare: să fie reţinut în arestul poliţiei, nu la închisoare, şi să fie reprezentat de Karen, avocata care a descoperit cadavrul, fără a ţine cont de faptul că aceasta nu are experienţă în drept penal.
Apar pe rând noi elemente care fac acest caz aparent teoretic rezolvat să se dovedească a fi mult mai complicat: o nouă victimă, un avocat cu o reputaţie dubioasă, în apartamentul căruia se găseşte un mesaj cifrat, această crimă având legături cu prima; un avocat prestigios încercând cu o insistenţă suspectă să îi ia cazul lui Karen; zvonuri provenite din lumea interlopă, conform cărora s-a dezvoltat o nouă reţea de distribuţie de droguri, condusă din umbră de avocaţi (de aici şi raţionamentul tânărului arestat: din moment ce Karen a descoperit prima victimă şi a raportat crima, înseamnă că ea cu siguranţă nu poate face parte din această reţea). Hanne şi Sand înregistrează progrese încet, dar sigur, în ciuda tuturor piedicilor apărute, iar pentru a încheia ancheta vor ajunge până în cele mai înalte cercuri ale puterii: sunt implicaţi avocaţi, membri ai guvernului şi se bănuieşte chiar şi o finanţare „murdară” a serviciilor secrete.
Cartea place din mai multe motive, primul fiind acela că, deşi este scrisă în 1993, nu este datată. Nu am simţit niciun moment lipsa telefoanelor mobile sau a nu ştiu căror tehnici avansate de laborator. Un alt motiv ar fi că, deşi iniţial povestea de dragoste care ia naştere între Karen şi Sand m-a deranjat, mai apoi i-am descoperit utilitatea: la un moment dat, aceste sentimente îl fac pe Sand să acţioneze într-un anume mod (fără detalii aici, nu vă stric surpriza). În al treilea rând, autoarea nu abandonează nicio clipă raţionamentul logic, iar toate răsturnările de situaţie – care sunt mai multe decât v-am dezvăluit până acum – nu „bruiază” desfăşurarea acţiunii, ci reprezentă exact noile piese de puzzle care cad pe rând pentru a forma imaginea finală.
Concluzie: de citit ― şi de aşteptat restul seriei (cu nerăbdare, mi-aş permite să adaug). Lectură plăcută!
