Meg Gardiner – „Lanțul de crime”
Traducere: Ioana Vighi
Editura Univers, 2015, colecția „Enigma”
Nimic nu se potrivește mai bine cu ultimele zilele de vară ca un hamac întins la umbră și un thriller care să te scoată din starea de letargie indusă de căldură. Desigur, ar mai merge și o bere rece sau o limonadă, dar asemenea experiențe nu au niciun haz dacă sunt „povestite”. Să revenim deci la carte. Una cu un ritm alert, pe care să nu o mai lași din mână nici măcar când inserarea te surprinde tot lungit în hamac, cu ochii mijiți asupra rândurilor care parcă se tot micșorează și se încețoșează, și țânțarii roind în jurul tău. „Lanțul de crime” („Kill Chain”) este o astfel de carte.
Evan Delaney, o tânără jurnalistă cu legături prin lumea avocaților, vrea să își salveze tatăl, pe Phil Delaney, răpit și apoi lăsat să moară într-un loc necunoscut, fără apă și fără hrană. Pentru asta, ea are la dispoziție fix 72 de ore să găsească dosarul „Riverbend” care conține dovezi incriminatoare pentru răpitori în ceea ce privește traficul de copii și prostituția juvenilă. Singura persoană care știe unde se găsesc prețioasele documente este Jakarta Rivera, o mai veche cunoștință de-a lui Phil, însă aceasta pare să fi dispărut la rândul ei, iar indiciile pe care le-a lăsat în urmă sunt bine ascunse prin diverse părți ale lumii. Fără să ezite, și adeseori fără să conștientizeze primejdiile în care o aduc acțiunile sale, Evan pornește la drum, suind în primul avion, în prima mașină sau pe șaua primei motociclete care o poate duce mai aproape de ținta ei. Sau mai departe de cei care o aleg drept țintă. Da, sunt și dintr-aceștia, și încă destui cât să-i pună piedici serioase – ciracii răpitorilor, disperați să obțină documentele înaintea ei și FBI-ul, care o suspectează de complicitate la dispariția tatălui său. Căci Phil Delaney nu este vreun bogătaș oarecare, pentru care se cere o răscumpărare obișnuită, ci un fost ofițer militar care cu scurt timp în urmă își pusese statul american în cap demascând implicarea guvernului într-o serie de afaceri murdare. Statul are deschis un proces împotriva lui, deci dispariția lui Phil nu pică în cel mai bun moment – și nici nu este tratată altfel decât ca o înscenare menită să-l ascundă de lege.
Romanul face parte din seria „Evan Delaney” și este al cincilea în ordinea cronologică (și a publicării). Totodată, este și singurul tradus în limba română, ceea ce poate fi un impediment pentru cei care nu citesc de obicei în limba engleză (sau preferă să încurajeze editurile autohtone). Nici ceilalți cititori, dintre cei nefamiliarizați cu seria, nu sunt scutiți de mici încercări. Începutul contrastează, prin abundența de referințe la evenimentele petrecute în volumele precedente, cu tempo-ul extrem de alert din restul cărții. Din fericire, odată cu primele pagini dispare și senzația de „info dump”, lăsând loc pentru ceea ce face acest roman greu de lăsat din mână – acțiunea. Mai exact, stilul narativ – simplu și concis, însă capabil să proiecteze cinematografic fiecare scenă, fiecare mișcare a personajelor, în imagini vii.
Ce am apreciat cel mai mult la „Lanțul de crime”, pe lângă suspansul inerent genului, a fost finalul. Și aici nu mă refer la finalul propriu zis al romanului, care este deschis, ci la finalul tuturor încercărilor lui Evan de a-și găsi tatăl. Acel moment mi s-a părut de un echilibru perfect. Ar fi imposibil să intru în detalii fără să devoalez deznodământul, de aceea mă rezum la a spune că acest punct de cotitură este foarte bine orchestrat și veridic. Nu atât de multe cuvinte de laudă am și despre finalul romanului care, momentan (de vreo 8 ani, deși Meg Gardiner promite contrariul), coincide cu finalul seriei. Sunt câteva aspecte în coadă de pește pe care mi-ar fi plăcut să le fi văzut deja rezolvate, dar acestea, după cum spuneam, lasă loc unei continuări. Pe acestea vă las să le descoperiți singuri.
Dar înainte de asta, să vă spun câteva cuvinte despre traducere. Cum nu am avut ocazia de a citi „Lanțul de crime” și în limba engleză, nu mă pot baza pe o comparație între cele două ediții, însă impresia generală pe care mi-a lăsat-o traducerea este că reușește să se muleze pe ritmul alert al romanului, fără a întrerupe, prin prea multe stridențe sau forțări de limbaj, cursivitatea narațiunii.
Așadar, dacă v-ați găsit locul în hamac și vă lipsește acțiunea, citiți „Lanțul de crime”.
