Cătălina Fometici – Câinii diavolului
Editura Tritonic, București, 2017
„După cum bine știți, Sire, suntem cu toții oameni încercați, botezați cu foc și plumb. Însă trebuie să vă mărturisesc: ne este frică. Ne este frică de umbrele mișcătoare ce tremură în colțul ochiului și dispar atunci când întoarcem capul spre ele. Ne este frică de foșnetele din noapte ce se sting atunci când sărim din coșmaruri tulburătoare cu armele în mâini, urlând spre Beznă.”
Volumul „Câinii diavolului” a fost lansat în martie 2017, la Timisoara. Cătălina Fometici îmi era un nume familiar din paginile Gazetei SF, Supans.ro și a Revistei de Suspans, unde a publicat mai multe povestiri. Între coperțile cărții despre care vorbim, și care reprezintă debutul autoarei, regăsim trei nuvele: „Chipul întunecat al visului”, „Roșie ca sângele este Furia”
și „Câinii Diavolului”. Cele trei texte au un fir epic comun și sunt inspirate din legendele cu vârcolaci și cea a monstrului din Gevaudan.
În prima nuvelă, ducele Julien de Roanne și căpitanul du Jammel se confruntă pentru prima dată cu un lup care dă iama în animalele sătenilor, uneori omorându-le copiii. Este un text scris pe un ton alert și redă cu măiestrie modul în care i se ia urma fiarei, cum aceasta este încolțită în pădure, pe malul unui râu, și în final ucisă. Totuși, este o victorie care nu pune capăt șirului de crime bestiale, așa încât vânătoarea de lupi continuă. Un personaj feminin misterios, contesa Allayra, este găsită într-un castel în timpul primei vânători, iar Julien îi cade victimă.
„Roșie ca sângele este Furia” o are în centru pe Odille, o tânără aristocrată frumoasă, cultivată, care este sedusă de marchizul de Teileffer, un personaj controversat, bănuit că are puterea de a invoca demoni. Povestirea este scrisă la persoana a I-a, urmărind gândurile Odillei, sentimentele ei ambigue față de marchiz.
„Câinii Diavolului”, nuvela care dă titlul colecției tematice, este o continuare a „Roșie ca sângele este Furia”. Acolo îi reîntâlnim pe prietenii lui Odille, îngrijorați pentru soarta tinerei după ce îi găsesc familia și oaspeții brutal măcelăriți. Când în sfârșit primesc un mesaj de la ea, cei patru încearcă să o ajute, dar au parte de o descoperire monstruoasă. Ultimele rânduri lasă loc pentru o posibilă continuare a poveștii, ceea ce m-ar bucura, întrucât este destul loc pentru ca acțiunea să fie mai bine dezvoltată într-un roman.
Ceea ce atrage în mod deosebit cititorul este atmosfera, atât prin modul în care sunt introduse elementele fantastice, cât și prin cel în care este redată Franța secolului XVIII. Nu se știe de la început ce anume sunt creaturile care primesc numele de „lupi”, dacă sunt doar niște animale sălbatice mai periculoase decât de obicei sau este ceva diavolesc în ele, dacă este vorba de una sau de mai multe, iar detaliile sunt bine introduse și bine dozate. Personajele, îndeosebi cele feminine, sunt descrise minuțios, insistându-se pe îmbrăcăminte, păr, bijuteri, iar în unele situații am resimțit abundența acestor detalii ca imprimând o notă de artificial scriiturii. Mi s-a părut neverosimil, ba chiar puțin supărător, în ultimele pagini ale volumului, modul în care cei patru gentilomi, prietenii lui Odille, par a nu pune lucrurile cap la cap, deși primesc suficiente indicii.
Deși subiectul abordat în „Câinii diavolului” nu este nou, Cătălina Fometici a reușit să îl readucă în fața cititorilor într-o manieră captivantă, ilustrând exemplar eterna luptă între rău și bine.
