Eugen Ovidiu Chirovici –
Editura RAO, Bucureşti, 2011
187 pp.
În anul 2007, Eugen Ovidiu Chirovici a luat cea mai bună hotărâre pe care o putea lua pentru noi, cititorii: să se dedice exclusiv scrisului. Şi de atunci am numărat că a publicat nu mai puţin de 9 romane, toate la Editura RAO în ediţii frumos îngrijite. Un raft de cărţi. Iar cărţile-acestea sunt într-adevăr bine lucrate, gândite în detaliu şi şlefuite cu migală, profesionist. Şi fiecare e diferită de cealaltă. Căci acesta este marele atu al autorului: nu rămâne cantonat într-un gen. La drept vorbind, ar fi şi greu să spunem cu convingere că Eugen Ovidiu Chirovici scrie un anumit tip de literatură. Romanele sale evoluează toate, firesc, de la idee la intrigă. Poate tocmai de aceea, cititorul nu are nicio clipă senzaţia că lucrurile ar decurge forţat, că autorul împinge acţiunea cu de-a sila spre un final prestabilit.
Acelaşi lucru este valabil, desigur, şi pentru Hoodoo Creek, un scurt roman al meditaţiei asupra sensurilor finale.
Bătrânul (numit într-o viaţă „anterioară” John Watts) este angajat într-o uriaşă rezervaţie naturală americană să efectueze la anumite intervale zboruri cu avionul pentru a monitoriza activitatea urşilor grizzly al căror cip nu mai poate fi citit de radarele normale, fixe. Face asta, în singurătate şi izolare, de ani fără număr, aproape douăzeci, companie ţinându-i doar duioasa amintire a soţiei sale moarte de timpuriu şi cumplitele flash-back-uri din războiul cu vietnamezii în care Unchiul Sam l-a trimis în calitate de puşcaş marin. Deţinătorul unui mare bagaj de sentimente reprimate, Bătrânul nu-şi mai doreşte decât să-şi ducă traiul în tihna senectuţii. Iar atunci când vine momentul să se pensioneze, alege un apartament într-o suburbie a Los Angeles-ului, un loc însorit şi liniştit, unde speră să-şi încheie socotelile cu lumea în cel mai deplin anonimat.
În locul său, de Parc se va ocupa Jim Cadwell, un tânăr cu care Bătrânul, fără-ndoială, se identifică-n subconştient. Pe acesta trebuie el să-l educe în secretele meseriei. Numai că ultimul zbor de recunoaştere se sfârşeşte tragic: cei doi rămân izolaţi în mijlocul pustiului, într-o zonă probabil necălcată vreodată de piciorul unui om. Bătrânul scapă nevătămat, în vreme ce tânărul Jim capătă o rană urâtă la picior, în timpul aterizării forţate.
Deoarece şansele lor de supravieţuire sunt mai bune dacă abandonează epava avionului, pornesc de-a lungul afluentului Hoodoo Creek spre locul unde acesta se varsă în Fabian, pe care îl vor putea folosi apoi ca rută acvatică spre cea mai apropiată tabără turistică. Şi astfel începe o aventură iniţiatică pentru tânărul Jim, care are ocazia să înveţe câteva lucruri esenţiale despre viaţă, şi una izbăvitoare pentru Bătrân, care încearcă să afle un răspuns mulţumitor la întrebarea: „Ce putem face în faţa morţii?”.
În anevoiosul lor drum prin pădurea virgină îi însoţeşte de la o distanţă nesigură un lup bătrân. Prezenţă ameninţătoare, acesta se dovedeşte totuşi a fi un fel de înger păzitor. Deoarece-n desişul luxuriant pândeşte ceva şi mai cumplit, o fiinţă niciodată dezvăluită capabilă să distrugă cu o forţă incredibilă până şi cel mai voinic urs. Simbol al morţii atotbiruitoare ori, mai probabil, al destinului implacabil, fiinţa aceasta pare în acelaşi timp să-i ajute pe cei doi supravieţuitori (ucide ursul de care ei scapă cu greu şi doar provizoriu) şi, paradoxal, să-şi ceară obolul: (auto)sacrificarea unuia în schimbul salvării celuilalt.
Pendulând între episoade profund emoţionante, rememorări cumplite din ororile războiului şi scene trepidante desprinse parcă din Jules Verne (tensiunea drumului prin necunoscutul vegetal, trecerea unei cascade, uciderea unui cerb etc.), Hoodoo Creek este, graţie unei scriituri echilibrate şi percutante, genul de roman pe care simţi nevoia să-l iei de la capăt chiar în clipa când ai ajuns cu lectura la sfârşit.
Nu e deloc de mirare că acesta a fost ales primul roman al autorului pentru o traducere şi publicare în limba engleză. E-un cap de pod cât se poate de solid.¶
„Ce putem face în faţa morţii? se întrebă Bătrânul. Putem simţi mai întâi dorinţa de a mai trăi, de-a ne revolta, de-a lupta cu toată forţa de care suntem capabili, până ce obosim. Apoi, după ce am obosit, începe să ne încerce îndoiala. Oare chiar aici şi acum este sfârşitul? ne întrebăm, deşi ştim cu siguranţă că aşa este şi tot trupul nostru şi ce este dincolo de el ne spune acest lucru. Însă ne îndoim pentru că altceva nu ne-a mai rămas, decât acea brumă de speranţă că totul e un vis urât.”
Eugen Ovidiu Chirovici – Hoodoo Creek
