Acluofobia – o incursiune în tenebre

A.R. Deleanu –
Prefaţă de Mircea Pricăjan
Ilustraţii de Claudia Niculescu
Editura Herg Benet, colecţia Cărţile Arven, Bucureşti, 2013
282 pagini

 

Prezenţa în peisajul mioritic, suprasaturat şi sufocat de apariţii pseudo-romanţate cu pretenţii de literatură, trâmbiţate cu mult aplomb de veleitari veroşi, a unei lucrări ancorate într-un gen considerat pe nedrept marginal de către bufonii oficiali cu pretenţii de critici care disecă fără discernământ literatura românească postrevoluţionară, nu face decât să reamintească – dacă mai era nevoie – de faptul că proza cu accente de suspans îşi are locul său bine determinat în structura scriptică actuală şi mai ales că există un public pentru ea, amatori ai genului văduviţi din păcate de producţii autohtone de gen.

Fără îndoială, un bun stăpânitor al condeiului, care uimeşte prin claritatea frazei şi construcţiile fără balast, percutante şi admirabil structurate din perspectiva dozajului necesar de suspans, A.R. Deleanu este marea speranţă a unui gen care părea să nu-şi mai descopere creatorii în peisajul autohton.

Cele zece povestiri adunate sub bizarul titlu Acluofobia – care mi-a readus din bezna amintirilor ritmicitatea drăcească a cumplitelor ore de latină din liceu – satisfac în primul rând o nevoie ascunsă cu grijă în sufletul fiecăruia – nevoia de groază, re-interpretarea unor banalităţi cotidiene prin prisma unor trăiri care trec dincolo de spaimele unanim acceptate. În beznă, individul îşi recrează propria lume încărcată de prezenţe rău voitoare, purtând, la adăpostul întunericului, intimul şi exclusivul dialog cu proprii demoni.

Prozele lui A.R. Deleanu sunt fresce mobile desprinse dintr-un flux ontologic, sunt personaje tipice dintr-o realitate imediată mai mult decât acţiune propriu-zisă, iar suspansul creat este intrinsec naturii umane explorate de autor cu o detaşare demonică.

Prezenţa supranaturalului este eşalonată cu multă măiestrie, demontând, bucată cu bucată, viziunea unei lumi liniare, inserând, acolo unde întunericul devine ceva mai mult decât absenţa luminii, elemente şi prezenţe dintr-o realitate transcendentă, uneori intuită, alteori abia simţită, aflată într-o stare de latenţă în ceea ce putem considera alternativa mitică, închisă în pagini dogmatice şi tratată ca un simplu exerciţiu excesiv de imaginaţie.

Alternativa propusă de A.R. Deleanu este înspăimântătoare tocmai prin faptul că aduce în prim plan posibilitatea ca această lume să interfereze cu existenţa umană în timp şi spaţiu, să determine şi să modifice destine, schimbând cursul ontologic pre-determinat.

În întuneric, entităţi rele şi hâde pândesc, hrănindu-se din lăcomia şi inconştienţa umană, din refuzului individului de a considera lumea ceva mai mult decât rezultatul unei determinări socio-economice.

Acest aspect este magistral evidenţiat în excepţionala povestire – în mod cert piesa de rezistenţă a volumului – „Jos, în lumea lor”, un adevărat tur de forţă în sacru şi profan, un balans între ceea ce Este şi ceea ce poate Fi, un joc drăcesc cu deznodământ tragic, în care valorile umane se diluează, iar virtuţile sunt demolate pas cu pas.

„Avuseseră o presimţire, dar o înecaseră într-un gram de tutun şi o duşcă de ţuică”, aşa începe odiseea macabră către propria dispariţie a unor bărbaţi mânaţi de dorinţa unui câştig ilicit. Confruntarea acestora cu entităţile intraterestre – mina părăsită în care actanţii caută o sursă pentru supravieţuirea zilnică nefiind altceva decât poarta de trecere către lumea subterană – se sfârşeşte în mod tragic, bătălia cu necunoscutul fiind câştigata – ca întotdeauna – de către Cei a căror existenţă uitată nu poate fi anihilată prin eforturi umane – indiferent de intensitatea acestora.

Admirabilă este însă – dincolo de acţiunea în sine care îngrozeşte, scârbeşte şi provoacă puseuri de oroare în mintea cititorului – prezenţa etnosului, o minunată readucere în prim plan a tradiţiilor româneşti ancestrale, a miturilor şi legendelor care trăiesc alături de noi în umbră, cu ritualurile şi tentativele de exorcizare atât de specifice folclorului tradiţional, care fac din proza lui Deleanu o piesă de autenticitate şi o mostră de re-evaluare a unor valori căzute din păcate în uitare şi desuetudine.

Cu un strop bine dozat de Vasile Voiculescu, uşor pastelat de Miguel de Unamuno şi străbătut de firul diavolesc al unui Lovecraft, A.R Deleanu ne poartă pe aripile întunecate ale ororii către un spaţiu a cărui prezenţă o purtăm cu toţii, încă de la naştere, în temniţa spaimei, în teamă de ceea ce nu se vede, doar se intuieşte în spaţiul infinit de dincolo de marginile universului.

Fără îndoială, un bun stăpânitor al condeiului, care uimeşte prin claritatea frazei şi construcţiile fără balast, percutante şi admirabil structurate din perspectiva dozajului necesar de suspans, A.R. Deleanu este marea speranţă a unui gen care părea să nu-şi mai descopere creatorii în peisajul autohton.

Ce-ar mai fi de semnalat? Nimic. Apucaţi volumul, lăsaţi-vă cuprinşi de dulceaţa ororii, pierdeţi-vă în bezna răutăcioasă a scriiturii, uitaţi, măcar pentru o clipă, de banal şi dăruiţi existenţei un moment de revelaţie.

Despre Răzvan ȚUCULESCU

Răzvan ȚUCULESCU a scris 12 articole în Revista de suspans.

Răzvan Țuculescu s-a născut în 1975 la Cluj Napoca, oraș în care a urmat liceul Onisifor Ghibu și facultatea de Filosofie în cadrul UBB. A debutat în 1991 cu proza „Acheronia”, în revista Tribuna. A debutat editorial la editura Clusium cu volumul „Recviem pentru un gând însângerat”. Au urmat romanul „Eidolon” la editura Limes, în anul 2003, și volumul de proză intitulat „Cronicile întunericului”, precum și două volume de traduceri din limba germană, în colecția Buffnița a editurii Paralela 45. Este de patru ori laureat al marelui premiu național pentru proză scurtă Pavel Dan, în anii 1997, 2001, 2004 și 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *