O pagină de trecut

BridgeOfSpiesÎn zilele noastre nimic nu mai este cum era odată. Mașinile nu mai sunt universul mecanic de odinioară, ci mai degrabă un computer cu benzină. Muzica aduce mai degrabă cu un joc de sunete, imagini și look, decât cu un cântec. Cărțile tind să capete o tentă mai mult sau mai puțin accentuată de dark side și își găsesc loc, mai repede într-o aplicație smart, decât pe rafturile unei biblioteci. Iar filmele au perioadele de postproducție mai lungi decât filmările în sine. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Noi ăștia ajunși la „prașila a doua” simțim, însă, periodic nevoia unui produs simplu, liniar și de modă veche. O mașină la care să trebuiască, din când în când, să sufli în jigler. Un cântec care să poată fi interpretat de un artist cu o chiară rece. O carte care să spună o poveste pe care să o putem rezuma la rândul nostru. Un film care să ne rămână în minte datorită istoriei pe care ne-o dezvăluie și nu a accesoriilor tehnicizate sau a emoțiilor exacerbate.

Din păcate, nici Oscarul nu mai e ce era odinioară. Vă propun un mic exercițiu. Numiți, fără să vă gândiți prea mult, zece filme selecționate sau premiate de Academia Americană de Film în ultimi 10 ani care vi s-au întipărit în memorie. Mda, știu… Există însă și excepții fericite. Una dintre ele ar putea fi producția lui Steven Spielberg, „Bridge of Spies”. Omul are, fără doar și poate, un feeling aparte pentru story-urile cu iz istoric.

Pelicula pleacă de la o poveste cât se poate de reală. Suntem la începutul perioadei războiului rece. În Berlin tocmai se ridica infamul zid, rușii zdrobeau fără drept de apel orice tentativă de opoziție în țările blocului de est iar guvernul ameircan declanșase o adevărată vânătoare de vrăjitoare de frica infiltrării comuniștilor în modul de viață și valorile lor. În acest context un avocat specializat în litigii legate de domeniul asigurărilor este solicitat de autorități să asigure apărarea unui spion rus capturat pe teritoriul american. În ciuda opiniei generale că individul ar trebui să fie linșat pur și simplu, avocatul nostru își face treaba ca la carte. Dacă încăpățânarea de a-i acorda acuzatului o apărare corectă îi aduce oprobiul manifest al publicului, rezultatele stratagemei sale îi aduc pe cap probleme și mai mari. Încerc să nu stric bucuria vizionării, așa că mă limitez să spun că omul se trezește implicat în niște negocieri nu tocmai ortodoxe în Berlinul de Est.

Filmul este un clasic. Ca abordare dar și ca tehnică cinematografică. Nu avem parte de un James Bond, ci de un tip cu o existență normală și banală care este forțat să descopere jocul serviciilor secrete din mers. Spielberg face palpabilă trecerea treptată a avocatului de la mediul protectiv al traiului american la nisipurile mișcătoare ale spionajului și sferelor de influență de la granița celor două Europe. Fimul redă foarte expresiv atmosfera de lagăr Berlinului de est. Colorează în tușe groase duritatea mediului comunist, teroarea în care trăiau oamenii în anii ’50 în această parte de lume. Un atu important al filmului este Mark Rylance în rolul spionului rus. Omul este pur și simplu genial. Merită din plin Oscarul câștigat. Câteva schimburi de replici pun sare și piper în context.

Există însă și câteva minusuri, cel puțin din perspectiva mea. Prima parte a filmului riscă să fie un pic plictisitoare. Dar odată ce intriga începe să se desfășoare, o să constatați că a meritat să vă înăbușiți tentativa de căscat și să-l urmăriți mai departe. În altă ordine de idei, mi-ar fi plăcut o perspectivă mai sinceră asupra societății ameircane a vremii. Vânătoarea de potențiali simpatizanți ai Rusiei sovietice, ai comunismului în general a pus stigmatul pe foarte mulți americani a căror unică vină era un spirit critic la adresa societății lor și orientări ideologice de stânga. Filmul nu reliefează aproape deloc acest aspect. Un alt minus – și aici o să mă urască multă lume – este Tom Hanks. Deși, în principiu, genul acesta de partituri i se potrivesc, de data aceasta actorul văduvește personajul principal de expresivitate. Am avut impresia, din cand în cand, că Hanks nu se prea simțea confortabil în pielea personajului. Ca și cum l-ar fi strâns pantofii.

Cu plusuri și minusuri, filmul este cu adevărat bun. Mi-e greu să spun dacă este unul din acele filme care vor face istorie. Dar, fără doar și poate, ilustrează o pagină de istorie pe care nu avem voie s-o uităm.



Bridge of Spies (SUA 2015). R: Steven Spielberg. Cu: Tom Hanks, Mark Rylance, Alan Alda


Despre Anamaria IONESCU

Anamaria IONESCU a scris 108 articole în Revista de suspans.

Anamaria IONESCU (n. 3 septembrie 1976 Bucuresti) este licenţiata în drept şi redactor al postului Radio România Antena Satelor, al Societăţii Române de Radiodifuziune. Scriitor român, autor de proză scurtă si romane. A debutat cu nuvela "Călătorie în familie" în rubrica "Luxul lecturii", realizată de publicistul Dan Mucenic în cotidianul "Atac"(2008). A mai publicat în revista literara "Fereastra". Are apariţii literare frecvente în revista "Vatra Veche" din Tg. Mureş. În 2009 s-a numărat printre laureații concursului de literatură Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil, cu nuvela "Confesiune". În acelaşi an debutează editorial cu volumul de proză scurtă "Camera obscură". Continuă să publice cu o oarecare regularitate în "Vatra Veche" (Tg. Mureş). În 2013 a apărut cel de-al doilea volum de proză scurtă, "Pe cine nu laşi să moară...", la editura Tritonic, şi o povestire în volumul colectiv "Poveşti pe două roţi". In 2014 a publicat "Nume de cod: ARKON", primul din seria mystery&thriller "Sergiu Manta". 2015 este anul apari'iei unei editii revazute si adaugite a volumului de proza scurta de debut, "Camera obscura" la editura Tritonic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *