Este limpede că-mi plac serialele britanice. Nu are rost să mă ascund, este deja o informaţie de domeniu public. Ţine de dragul meu pentru englezi, de melancolia care mă încearcă uneori când mă gândesc la Anglia, de faptul că în general britanicii ştiu să realizeze seriale de televiziune ca nimeni alţii.
Peste Death in Paradise am dat cu totul întâmplător atunci când am îndrăznit să deschid televizorul – şi nu pe vreunul din canalele Disney, cum porneşte aparatul implicit de ceva timp încoace. La noi este difuzat de unul din posturile „pentru femei” sub titlul Moarte în paradis. Zdrang, îmi zic, sună a clişeu, și încă unul așa, care-ți taie orice chef de a-l mai urmări. Noroc cu genericul zglobiu, de-ți vine să te ridici din fotoliu și să faci câteva mișcări de dans.
Detectivul Richard Poole (Ben Miller) de la Poliția metropolitană din Londra aterizează în orășelul Honoré de pe insula Saint-Marie, fiind trimis de superiori spre a investiga aparenta sinucidere a colegului detașat în fosta colonie a Imperiului. În caz că aveţi vreo imagine tehnicoloră şi excesiv de trandafirie despre paradis (fie el pe pământ ori altundeva), eu zic să vă gândiţi mai bine. Când zici paradis, zici de fapt rural, corect? Şi nu rural aşa cum înţeleg termenul popoarele germanice, de pildă, ci rural aşa cum îl percepem noi, românii: detectivul Poole descoperă în Honoré un sat ceva mai mare, unde poliția locală se ocupă, printre altele, cu adunatul caprelor de pe stradă, atunci când nu merge „netul”; forțele de ordine nu au la dispoziție decât o mașină de teren ce aduce mai mult cu o conservă de pește (din aia cu cheiță) și o motocicletă cu ataș pe care bunicul s-ar fi dat tare fercheș la vale prin zăvoi; casele sunt mai degrabă niște colibe de lemn, că oricum e caniculă mereu, chiar sediul poliției fiind o construcție cu aspect mai degrabă de tiki bar în care zilnic vin conștiincios la muncă patru ofițeri, care de fapt acum sunt doar trei: sergentul Camille Bordey (Sara Martins) și mai micii în grad Fidel (Gary Carr) și Dwayne (Danny John-Jules). Îmbățoșatului Poole, mereu la costum, mereu nemulțumit de orice nu este Anglia și în special nemulțumit de francezi, i se opune frumusețea exotică a lui Camille, o tânără de origine franceză cu graseierea aferentă și garderoba văratică, cu părul zulufat și o mamă prea boemă și prea franțuzoaică. Dar și celălalt cuplu de forțe – Fidel este puștiul dornic să învețe, să facă treaba bine, polițistul care și-a ales meseria din vocație, fidel și prin nume, iar Dwayne este agentul de ordine care a văzut mai multe la viața lui, un spirit liber și năzbâtios, destins în același timp, un non-conformist în adidași la uniforma oficială, chintesența culturii caraibilor.
Dacă la Londra biroul a dat o petrecere de bucurie că Poole a fost trimis pe plaiuri străine cât mai îndepărtate, șeful poliției de pe insulă se folosește de mici șmecherii tipice pentru a-l ține pe loc. În ciuda prejudecăților și idiosincraziilor sale, dar mai ales a răcelii și inflexibilității, detectivul Poole se dovedește a fi un excelent profesionist, rezolvă cazul și își câștigă astfel admirația subalternilor și rolul de lider natural al echipei. Și se vede nevoit să rămână, prizonier în acest iad edenic unde este aproape imposibil să găsești până și o amărâtă de ceașcă de ceai.
Fiecare episod abundă în clișee, calcă în străchini în stânga și-n dreapta cu ideile preconcepute, zvârle cât colo cu stereotipuri de parcă ar fi bețe de marocco. Chiar și așa, pe mine m-a prins. E mereu soare, e mereu rost de muzică, ritm și dans, briza adie cum altfel decât paradisiac prin vegetația luxuriantă, valurile se sparg curat și cristalin pe plajele aurii, polițiștii se opresc din când în când să discute cazul curent la câte o măsuță șubredă, dinaintea unei băuturi translucide, în pahar brumat… Îl ador pe Dwayne și faptul că este interpretat de același actor care l-a întruchipat pe Cat din serialul SF Red Dwarf îmi stârnește nostalgii prăfuite de trecerea multor ani. Avem o istorie împreună dinainte de a-l cunoaște.
Aşadar, dacă sunteţi prizonieri în câmpul muncii – fie că nu aveţi timpul sau banii să evadaţi în concediu din nebunia marilor oraşe – vă recomand cu căldură Death in Paradise, un cocktail à la Caraibe răcoros, dulce, colorat, sonor şi optimist, în ciuda crimelor care se petrec pe acolo. Şi cu oleacă de romantism, cum le stă bine serialelor solare.
Death in Paradise (UK, Franța, 2011), Creat de Robert Thorogood, Cu: Ben Miller, Sara Martins, Danny John-Jules
