Cătălin Pînzaru ― Primul stagiu
Fundația Comunitară Iași, 2013
254 pagini
Cătălin Pînzaru a apărut parcă din neant cu acest prim roman dintr-o plănuită trilogie. Numele lui nu circula în lumea pasionaților de SF, așa cum adesea se întâmplă. N-a publicat povestiri pe blogul propriu, nu a participat cu niciun text la niciun cenaclu (virtual sau real) și nici nu a publicat vreo altă bucată literară în revistele noastre de specialitate. În loc de toate acestea, Cătălin Pînzaru a stat în umbră și a scris. A scris cartea pe care i-ar fi plăcut să o citească, probabil, venind din partea altor scriitori români. Și bine a făcut.
Căci Primul stagiu este un roman surprinzător de bun pentru un autor aflat la momentul debutului. Citindu-l îți dai seama imediat care a fost intenția autorului și, mai important, înțelegi că și-a pus planul în aplicare cu precizie elvețiană. Cătălin Pînzaru a urmărit să scrie o carte alertă, cu personaje vii puse în situații excepționale, să vină cu o poveste proaspătă pe un subiect vechi… Să nu lase în carte nimic ce ar putea împiedica fluența lecturii. Sinceritatea cu care autorul abordează acest gen de proză și deschiderea cu care recunoaște (în subsidiar, dar și la nivel declarativ, dincolo de textul literar) că înainte de toate își dorește să-l facă pe cititor să se simtă bine citindu-l sunt trăsături rare în zilele noastre, când mult prea adesea cel mai efemer efort literar este învăluit în pretenții la nemurirea artei proprii. Prin Primul stagiu ni se demonstrează că literatura poate fi în cel mai strict sens distracție, tot așa cum distracție este și filmul.
Și tocmai cu atributele filmului Primul stagiu are multe lucruri în comun. Roman alert, de situație, acesta îndeplinește criteriul esențial: vizualul. Cătălin Pînzaru, în puținele descrieri care întrerup dialogurile sale (bine realizate, și ele, cu surprinzător de puține alunecări în didacticism și declarativ), reușește să apese exact acele butoane ale imaginației care declanșează imagini puternice.
La început avem în Primul stagiu un roman apocaliptic (apropierea unui asteroid de Pământ), pentru ca apoi lucrurile să ia o turnură neașteptată. Asteroidul este spulberat în ultima clipă de vizitatori din spațiul cosmic. Aceiași vizitatori aterizează pe pământ într-o misiune aparent pașnică. Aparențele se păstrează însă doar pentru cei mulți. Protagoniștii noștri intuiesc ceva necurat și încep să investigheze. Concluzia la care ajung are darul de a da și mai mult lucrurile peste cap. Tocmai când ești convins că autorul va zăbovi până la capăt asupra unei scene, că povestea se va opri acolo, pentru a fi continuată în volumul următor, vine un nou episod alert care împinge personajele într-o nouă aventură.
Sigur, romanul nu este scutit de unele inerente neajunsuri. Găsim mai multe exprimări stângace datorate îndeosebi respectării topicii anglo-saxone, dar și, în alte cazuri, unor naivități, poncife literare, însă nimic nu e foarte strident, foarte supărător. Ar mai fi de semnalat tehnoredactarea deficitară care nu face deloc cinste unei prezentări grafice de altfel foarte bine realizate.
Finalul, deși dezvăluie multe, făcând volumul să se susțină separat de trilogie, este îndeajuns de bine gândit încât să trezească interesul pentru continuare.
Primul stagiu ne face cunoștință cu un autor ambițios, stăpân pe subiectul abordat și conștient (atât cât e posibil la început de drum) de propriile puteri. Ne prezintă un autor care nu face excese, nu divaghează inutil, ba dimpotrivă ― practică arta dificilă a distilării, a separării bobului de neghină, preferând esența întotdeauna clară și elocventă în detrimentul barocului prolix și sufocant. Un caz fericit de adecvare a narațiunii la subiect.
Așteptăm cu interes viitorul volum.
Un ultim detaliu demn a fi menționat. Pe parcursul anului 2013, Primul stagiu este folosit ca instrument de atragere de fonduri. Găsiți mai multe detalii pe www.primulstagiu.ro, unde aveți și opțiunea de a comanda romanul.
Citiți un interviu cu Cătălin Pînzaru în acest număr.
