Comedie cu forţa nu se poate

La unele filme te duci doar pentru actorii care joacă în ele, iar când pe generic apar numele lui Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer nu mai stai pe gânduri. În cazul lui The Family (tradus şi distrubuita în România de Hollywood Multiplex Operations sub titlul Malavita: O familie criminală, după romanul lui Tonino Benacquista, pe care îl şi ecranizează) la capitolul garanţie figurează şi regizorul Luc Besson. Sigur că ar fi trebuit, poate, să mă pună pe gânduri încadrarea filmului drept crime/comedie, dar, hei, cine se mai ia după asemenea catalogări?

Avem aici povestea unei familii de mafioţi (tata, mama şi cei doi copii, băiatul ingenios şi fata cu sex-appeal) care, aflată sub protecţia FBI, se mută din loc în loc pentru a scăpa de ameninţarea marii Familii. Evident, asta ca urmare a ajutorului pe care cei numiţi acum Black (în realitate, Manzoni) l-au dat autorităţilor la prinderea capilor clanului din care ei înşişi fac parte. Când începe povestea, familia noastră soseşte într-un sătuc patriarhal din sudul Franţei. O schimbare greu de înghiţit, având în vedere că pentru asta au renunţat la însorita Coastă de Azur.

Numai că liniştea e mai greu de păstrat când ai de a face cu nişte spirite atât de rebele. În fapt, nici nu se încheie bine prima zi în Normandia, că supermagazinul local arde din temelii, urmare a nervilor de moment ai doamnei Black (Michelle Pfeiffer), mezinul familiei pune bazele unui veritabil lanţ criminal la şcoală, iar juna nubilă se îndrăgosteşte lulea de aiuritul profesor de matematică. Colac peste pupăză, Fred (Robert De Niro) descoperă plăcerea de a-şi consemna memoriile, spre disperarea agentului Stansfield (Tommy Lee Jones), venit în vizită să se convingă că toate merg bine.

Sigur că până la urmă nimic nu va merge bine, sigur că, dintr-o întâmplare aşa tare trasă de păr, încât doar o comedie ar putea-o prezenta de bună, Familia află unde se ascund turnătorii şi vine să-i lichideze. Din păcate, filmul începe cu adevărat abia în ultimul său sfert. Toată înlănţuirea de gaguri, de poante a la Ally McBeal, de situaţii de un comic forţat se arată a fi fost ca o piatră de încercare (a răbdării) pentru tensiunea şi senzaţiile tari de la final.

Un film pe care-l salvează doar prestanţa şi talentul actorilor, un film care ar fi câştigat  mult mai mult dacă renunţa la pretenţia (repet, forţat) de a distra cu orice preţ. Din păcate, însă, comedia ca gen trece printr-o perioadă neagră, iar aceste eforturi combinatorii nu o ajută deloc să-şi revină.



The Family (SUA, Franţa, 2013); R: Luc Besson; S: Luc Besson şi Michael Caleo, după un roman de Tonino Benacquista; Cu: Robert De Niro, Tommy Lee Jones.


  

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *