Vizitatori nechemaţi

Iniţiatorii unei şedinţe oculte plăteau sume considerabile pentru a obţine informaţii despre o persoană anume. Pe parcursul „invocării“ se întâmplau însă incidente, existând cazuri de intruziune a unor vizitatori nechemaţi, care îşi declarau sau nu identitatea.

În 5 octombrie 1930, la bordul dirijabilului militar britanic R-101 a izbucnit un incendiu, aparatul prăbuşindu-se pe pământ francez, lângă satul Achy. Două zile mai târziu, tema unui test desfăşurat în Laboratorul de Cercetări Psihice din Londra era automatismul vocal (capacitatea de a vorbi în numele unui mort). Femeia-medium aflată în transă trebuia să ia legătura cu unchiul ei decedat. În loc de asta, a preluat următorul mesaj:

„Sunt locotenentul Carmichäel Irwin, comandantul aeronavei R-101. Motoarele sunt prea grele… Nu reuşim să ridicăm botul dirijabilului.“

Au urmat detalii despre incendiul izbucnit la bord, încercarea eşuată de a redresa nava, apoi prăbuşirea… Relatarea coincidea cu declaraţiile anchetatorilor, apărute în ziare, însă conţinea şi unele detalii ce nu fuseseră date publicităţii: faptul că petrolul brut care alimenta motoarele era inflamabil la compresiunea în cilindri, sau… însăşi existenţa satului Achy, ce figura numai pe hărţile strategice ale statului major.

La reconstituirea accidentului s-a constatat că structura fuselajului fusese îngreunată în partea din faţă prin montarea unui tub transversal, eroare constructivă ce avea să dezechilibreze dirijabilul. Informaţia a fost trimisă la Ministerul Aerului, ai cărui experţi în aeronautică au admis evidenţa: „raportul provine de la cineva aflat la bord în momentul catastrofei“ (John, Anne Spencer, „Beyond Us“).

 

Mesaje scrise

 

Dacă modalitatea predilectă de exprimare a spiritelor rămâne cea sonoră, cu întregul arsenal de zgomote spectrale, de la cele neinteligibile, până la voci ce pronunţă cuvinte sau fraze distincte – forma de comunicare prin sunete nu este şi cea mai veche.

Primul caz consemnat istoric de contact cu o entitate spectrală implică… scrierea. Potrivit Vechiului Testament, evenimentul s-a desfăşurat astfel: în timp ce Belshazzar, regele caldeenilor, era acuzat de profetul Daniel că s-ar fi ridicat împotriva Domnului, martorii au văzut „o mână luminoasă“ care scrijelea pe unul dintre pereţii sălii tronului un text incriminator: Nici regii nu sunt mai presus de lege.

În cazuistica fenomenelor spectrale au continuat să se înregistreze relatări despre mesaje apărute pe ziduri: zgâriate, arse ori scrijelite cu sânge. Aparţin însă spiritelor sau celor posedaţi de ele? Fiindcă, în stare de transă, un mediu poate formula mesaje venite de Dincolo.

Procedeul a fost aplicat în 1908, la lucrările de restaurare a mănăstirii Glastonbury, spaţiu legendar din sud-vestul Angliei, unde miturile supravieţuiesc uitării; la fel şi vechile credinţe animiste… Unii văd în Glastonbury locul unde se află Sfântul Graal, mormintele regelui Arthur şi ale soţiei sale Guinèviere sau Avalonul. Alţii susţin că mănăstirea a fost fondată de Joseph din Arimatheea. Însă Glastonbury datează „doar“ din secolul al V-lea. Un mileniu mai târziu, lăcaşul a fost jefuit şi distrus, ruinele continuând să se degradeze până în 1907, când Biserica Anglicană le-a achiziţionat la o licitaţie publică.

Pentru a reface planurile iniţiale ale construcţiei, arhitectul Frederick Bond a recurs la o metodă originală: împreună cu mediumul John Bartlett a încercat să contacteze „spiritele locului“. Prin intermediul scrierii automate, cei doi au pus întrebări despre Glastonbury şi, spre uluirea lor, răspunsurile au venit… Paginile aşternute de John Barlett în engleza veche şi latină conţineau şi un plan al clădirii, purtând semnătura Gulielmus Monachus – călugărul William.

Frederick Bond le-a arătat lucrătorilor unde să sape pentru a găsi fundaţiile celor două capele, apoi le-a indicat locaţia exactă a turnurilor. Autorităţile ecleziastice erau foarte mulţumite de prestaţia arhitectului – până când au aflat de unde îşi lua informaţiile… A fost momentul în care Biserica Anglicană a renunţat la serviciile lui Bond.

Scrierea automată este folosită şi astăzi – în psihiatrie, la explorarea subconştientului. După ce pacientul intră în starea de transă (indusă prin hipnoză) el aşterne spontan cuvinte, fraze, uneori pagini întregi – venind din adâncurile insondabile ale psihicului sau dictate de o voinţă străină?

Despre Rodica BRETIN

Rodica BRETIN a scris 32 articole în Revista de suspans.

Rodica Bretin s-a născut în 1958, la Braşov. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fantasia Art Association din Cornwall (Marea Britanie). A publicat zece volume personale de beletristică: „Efect Holografic“ (1985); „Şoimul Alb“ (1987); „Uriaşul cel Bun“ (1989); „Drumul fără Sfârşit“ (1991); „Cel care Vine din Urmă“ (1993); „Lumea lui Hind“ (1998); „Omul de Nisip“ (2000); „Fecioara de Fier“ (2002; 2006; 2014); „Cetatea fără trecut“ (2015); „Fortăreaţa“ (2016). În 1996 a primit „Premiul pentru cea mai bună proză străină“ la Festivalul Internaţional al Artei Fantastice de la Annecy (Franţa), pentru nuvela „Negura“. În 2001 a primit „Premiul Volaverunt“ (Premiul pentru proză fantastică) la Festivalul din Valencia (Spania), pentru nuvela „Conquistadorul“. În 2005 a primit „Premiul pentru cel mai bun roman străin“ al Fantasia Art Association, pentru romanul „Fecioara de Fier“, publicat în serial de revista „The Historian“ din Truro (Cornwall – Marea Britanie). În publicistica istorică dedicată frontierelor cunoaşterii i-au apărut volumele: „Dosarele Imposibilului“ (2003); „Tunelul Timpului“ (2003); „Poarta Vrăjitoarelor“ (2004; 2015); „Poltergeist – atacatori invizibili“ (2005); „Misterul Lumilor Paralele“ (2006); „Naufragiaţi în Timp“ (2006); „Călătorii în timp şi lumi paralele“ (2015); „Războinicii Nordului“ (2015); „Cronicile Imposibilului“ (2015); „Ecouri din tenebre“ (2016). A realizat, în colaborare cu scriitorul Dan Apostol, seria „Antares“ – patru antologii dedicate literaturii fantastice şi culturii enciclopedice (vechi civilizaţii, fenomene neelucidate, cryptozoologie); a realizat şi tradus antologiile de literatură clasică fantastică „Cronici din lumi interzise“ (2003) şi „Vânătorii Lumii de Dincolo“ (2006). A tradus, din limbile engleză şi franceză, patru romane: „Dale Cooper“ de S. Frost, „Amantul doamnei Chatterley“ de D. H. Lawrence, „Leul uriaş“ de J. H. Rosny-Aîne (în colaborare) şi „În umbra ghilotinei“ de O. LeBaron. Realismul-fantastic, gen în care s-a specializat Rodica Bretin propune construcţii literare logice şi coerente, ducând la rezolvări ce ies din aşa-numita „normalitate“. Departe de a fi o eludare a problemelor contemporane stringente, alunecarea spre fantastic devine un exerciţiu ofensiv, mereu actual prin universalitatea mesajelor şi valorilor pe care le promovează. În toate cărţile sale Rodica Bretin reuşeşte să surprindă unul dintre crezurile dintotdeauna ale umanismului: „importantă nu este victoria, ci curajul de a lupta“. Fie că demască o impersonare a Răului ce posedă trupuri şi manipulează conştiinţe, o instituţie sau o grupare malefică ce încearcă să controleze destine, fie că descoperă fiinţe venite din alte lumi, fascinante şi terifiante, personajele autoarei demonstrează cititorului un adevăr imuabil: în infinitatea universului nostru şi a celor nedescoperite încă, există lucruri, fiinţe, fenomene pe care chiar dacă nu le putem înţelege, ni le putem imagina...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *