Conform statisticilor, constatau în 1993 Hans J. Eysenck şi Carl Sargent în „Explaining the Unexplained“, zece la sută din populaţia Terrei a trecut printr-o experienţă de extracorporalitate. În situaţii-limită – durere insuportabilă, anestezie, cazuri de comă sau moarte clinică – conştiinţa poate părăsi trupul pentru o perioadă scurtă de timp. Faptul că, în ultimul secol, s-au înregistrat un număr crescător de cazuri de moarte aparentă se datorează, evident, tehnicilor de resuscitare moderne. După reanimare, pacienţii îşi amintesc uneori episodul din „tărâmul intermediar“.
În 1944, un soldat britanic grav rănit în timpul debarcării în Normandia, a avut o asemenea experienţă:
„Mă uitam la trupul meu care zăcea pe nisipul plajei, plin de sânge, când au apărut un medic militar şi doi brancardieri. Unul s-a aplecat asupră-mi, mi-a luat pulsul, a clătinat din cap şi mi-a acoperit faţa cu o prelată. Nu sunt mort, am încercat să strig. Doctorul le-a ordonat brancardierilor să mă ridice, apoi s-a îndepărtat. Nu puteam lăsa ca trupul meu să plece fără mine. Voiam să mă întorc cu o intensitate pe care am resimţit-o ca pe o durere atroce.“
Cei implicaţi într-un incident de moarte aparentă străbat de obicei un lung tunel, la capătul căruia ajung într-o lumină albă, iar senzaţiile dominante devin calmul, liniştea, împăcarea. Mai departe, scenarile diferă: unii au o retrospectivă a întregii lor vieţi, alţii îşi întâlnesc rudele, prietenii decedaţi. Urmează apoi o barieră invizibilă – cea dintre viaţă şi moarte…
Biologii propun nişte motive mai prozaice pentru incidentele post-mortem decât tranziţia către o altă lume. Din cauzaa privării de oxigen sunt active doar anumite celule din creier, creând iluzia „strălucirii albe de la capătul tunelului“. Dacă tot cortexul ar fi stimulat, toate celulele ar emite semnale, iar întreaga zonă ar părea luminoasă. Sentimentele de împăcare şi euforie sunt datorate eliberării masive de endorfină, substanţă ce acţionează ca un drog.
Explicaţia reprezintă un răspuns în unele cazuri, dar nu în toate, ignorând aspecte semnificative ale fenomenului: cei întorşi de dincolo menţionează amănunte (descrierea obiectelor aflate pe dulapuri ce nu puteau fi văzute decât de sus, cuvinte schimbate între doctori şi asistente în timpul procedurii de resuscitare) pe care nu aveau cum să le cunoască. În 2008, Universitatea Southampton a iniţiat un studiu ce s-a desfăşurat timp de patru ani în 15 spitale din Statele Unite, Marea Britanie şi Austria. Potrivit acestuia, din 2060 de pacienţi aflaţi în stop cardiac, 330 au supravieţuit, iar 40% dintre ei au experimentat fenomenul de conştienţă în timpul resuscitării. Oricât de controversată le-ar fi interpretarea, manifestările de moarte aparentă rămân reale, iar acumularea lor statistică le face imposibil de ignorat.
Majoritatea dovezilor în sprijinul teoriei care afirmă posibilitatea separării conştiinţei de creier sunt însă furnizate de un alt tip de incidente: întâlnirile spectrale.
Despre Rodica BRETIN
Rodica BRETIN a scris 32 articole în Revista de suspans.
Rodica Bretin s-a născut în 1958, la Braşov. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fantasia Art Association din Cornwall (Marea Britanie).
A publicat zece volume personale de beletristică:
„Efect Holografic“ (1985);
„Şoimul Alb“ (1987);
„Uriaşul cel Bun“ (1989);
„Drumul fără Sfârşit“ (1991);
„Cel care Vine din Urmă“ (1993);
„Lumea lui Hind“ (1998);
„Omul de Nisip“ (2000);
„Fecioara de Fier“ (2002; 2006; 2014);
„Cetatea fără trecut“ (2015);
„Fortăreaţa“ (2016).
În 1996 a primit „Premiul pentru cea mai bună proză străină“ la Festivalul Internaţional al Artei Fantastice de la Annecy (Franţa), pentru nuvela „Negura“.
În 2001 a primit „Premiul Volaverunt“ (Premiul pentru proză fantastică) la Festivalul din Valencia (Spania), pentru nuvela „Conquistadorul“.
În 2005 a primit „Premiul pentru cel mai bun roman străin“ al Fantasia Art Association, pentru romanul „Fecioara de Fier“, publicat în serial de revista „The Historian“ din Truro (Cornwall – Marea Britanie).
În publicistica istorică dedicată frontierelor cunoaşterii i-au apărut volumele:
„Dosarele Imposibilului“ (2003);
„Tunelul Timpului“ (2003);
„Poarta Vrăjitoarelor“ (2004; 2015);
„Poltergeist – atacatori invizibili“ (2005);
„Misterul Lumilor Paralele“ (2006);
„Naufragiaţi în Timp“ (2006);
„Călătorii în timp şi lumi paralele“ (2015);
„Războinicii Nordului“ (2015);
„Cronicile Imposibilului“ (2015);
„Ecouri din tenebre“ (2016).
A realizat, în colaborare cu scriitorul Dan Apostol, seria „Antares“ – patru antologii dedicate literaturii fantastice şi culturii enciclopedice (vechi civilizaţii, fenomene neelucidate, cryptozoologie); a realizat şi tradus antologiile de literatură clasică fantastică „Cronici din lumi interzise“ (2003) şi „Vânătorii Lumii de Dincolo“ (2006).
A tradus, din limbile engleză şi franceză, patru romane: „Dale Cooper“ de S. Frost, „Amantul doamnei Chatterley“ de D. H. Lawrence, „Leul uriaş“ de J. H. Rosny-Aîne (în colaborare) şi „În umbra ghilotinei“ de O. LeBaron.
Realismul-fantastic, gen în care s-a specializat Rodica Bretin propune construcţii literare logice şi coerente, ducând la rezolvări ce ies din aşa-numita „normalitate“. Departe de a fi o eludare a problemelor contemporane stringente, alunecarea spre fantastic devine un exerciţiu ofensiv, mereu actual prin universalitatea mesajelor şi valorilor pe care le promovează. În toate cărţile sale Rodica Bretin reuşeşte să surprindă unul dintre crezurile dintotdeauna ale umanismului: „importantă nu este victoria, ci curajul de a lupta“. Fie că demască o impersonare a Răului ce posedă trupuri şi manipulează conştiinţe, o instituţie sau o grupare malefică ce încearcă să controleze destine, fie că descoperă fiinţe venite din alte lumi, fascinante şi terifiante, personajele autoarei demonstrează cititorului un adevăr imuabil: în infinitatea universului nostru şi a celor nedescoperite încă, există lucruri, fiinţe, fenomene pe care chiar dacă nu le putem înţelege, ni le putem imagina...
