Poe și Dumas

La prima vedere, între Edgar Allan Poe (1809–1849) și Alexandre Dumas (1802–1870) nu este nicio legătură. Primul – poet, prozator, eseist – este considerat de către mulți critici și istorici literari drept fondatorul narațiunilor polițiste. Cel de al doilea a rămas celebru datorită romanelor sale istorice de aventuri.

Dar, în 2013, moștenirea literară a celor doi a provocat lumii literare un șoc.

Răscolind arhivele ziarului L’Indipendente, Ugo Cundari a descoperit un text purtând semnătura lui Dumas. Între 28 decembrie 1860 și 8 ianuarie 1861, autorul Contelui de Monte Cristo a publicat un foileton în gazeta respectivă – L’Assassinio della strada S. Rocco.

Ugo Cundari l-a editat în volum sub titlul L’Assassinio di rue Saint-Roch. Deoarece nu exista niciun manuscris în franceză, un alt cercetător, Jocelyn Fiorina l-a tradus în această limbă – L’Assassinat de la rue Saint-Roch.

Desigur, orice text inedit al unui mare scriitor stârnește întotdeauna vâlvă. De data aceasta avem însă de-a face cu o surpriză de mari proporții: proza pe care a publicat-o Dumas în Italia coincide, în mare parte, cu povestirea Crimele din Rue Morgue a lui Poe. În ambele narațiuni apar doamna și domnișoara l’Espanaye care sunt ucise cu sălbăticie într-o camera închisă pe dinăuntru. Iar soluția enigmei este oferită de către un anchetator care îi depășește în agerime pe polițiști. În ficțiunea lui Poe acesta este Auguste Dupin. În cea a lui Dumas el poartă numele de… Edgar Poe. Pentru ca lucrurile să fie și mai încurcate, pe doctorul din paginile scriitorului american îl cheamă… Dumas. În cele ale francezului… Dupin.

Unii cercetători au avansat o ipoteză în legătură cu acest nume, care ar fi o combinație între DUMAS și POE.

Avem de-a face cu un simplu plagiat?

Baudelaire l-a tradus pe Poe în limba franceză în 1856. Italienii l-au tălmăcit mai târziu, așa că lui Dumas i-a fost ușor să-și prezinte textul din L’Indipendente ca și cum i-ar aparține.

Și totuși…

După o investigație inspirată care l-a dus în Philadelphia, la Departamentul de Cărți rare al Bibliotecii din acest oraș, tenacele Jocelyn Fiorina a descoperit o scrisoare în franceză a lui Dumas care istorisește ceva surprinzător.

În 1832, Edgar Allan Poe ar fi venit la Paris și, beneficiind de o recomandare din partea lui Fenimore Cooper, îl întâlnește pe Dumas cu care se împrietenește. Cei doi locuiesc împreună, fac deseori plimbări nocturne și poartă conversații pe teme literare, filosofice și politice. Dacă într-adevăr cei doi s-au întâlnit în Europa, asta ar explica de ce biografii lui Poe i-au pierdut urma în 1832, pentru o perioadă destul de lungă.

Scrisoarea lui Dumas face parte din preambulul foiletonului său.

Dar cum a apărut textul lui Dumas în L’Indipendente?

În 1860, Dumas își oferă sprijinul lui Garibaldi care lupta pentru unificarea Italiei și constituirea Republicii. Sosește cu întârziere, dar prietenul lui îi copleșește cu onoruri și îl îndeamnă să scoată un ziar în Napoli. În redacția publicației nou fondate, Dumas a dictat, plimbându-se cu mâinile la spate, foiletonul care era imediat tradus în italiană și tipărit a doua zi. Foileton care avea să fie uitat mai bine de un secol și jumătate!

Comparând textul americanului și textul francezului, este limpede că ultimul l-a copiat pe primul. (De altfel, Dumas a fost provocat la duel din pricina altui plagiat.)

Dar dacă într-adevăr cei doi s-au întâlnit? Nu ne putem imagina că prima povestire polițistă s-a născut în toiul discuțiilor dintre ei și că Poe a publicat-o în 1841, iar cel de-al doilea, dorind să rămână consemnate și meritele sale, ar fi publicat-o mai târziu, în 1860, introducând și câteva chei de dezlegare a enigmei?

Iată un mister mai tenebros decât cel din Crimele din Rue Morgue.

Despre George ARION

George ARION a scris 50 articole în Revista de suspans.

George ARION s-a născut la 5 aprilie 1946 la Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Bucureşti – 1970. PDG la S.C. Publicaţiile Flacăra S.A. şi Preşedintele Fundaţiei „Premiile Flacăra”. A publicat: Cărţi de poezie: Copiii lăsaţi singuri – 1979, Editura „Scrisul românesc”; Amintiri din cetatea nimănui – 1983, Editura „Cartea românească”; Traversarea – 1997, Editura Funaţiei „Premiile Flacăra”. Versuri pentru copii: Uite cine nu vorbeşte – 1997, Ediura Flacăra. Critică literară: Alexandru Philippide sau drama unicităţii – 1981, eseu, Editura Eminescu. A semnat în Flacăra cronici literare. Din 2006 susţine o rubrică de prezentare a cărţilor poliţiste în ediţia de duminică a Jurnalului naţional. Proză: Atac în bibliotecă – 1983, Editura Eminescu, reeditări în 1993 la Editura Flacăra şi în 2008 la Crime Scene Publishing; Profesionistul – 1985, Editura Eminescu; Trucaj – 1986, Editura Albatros; Pe ce picior dansaţi? - 1990, Editura Eminescu; Crimele din Barintown – 1995, Editura Flacăra; Nesfârşita zi de ieri – 1997, Editura Flacăra, reeditare sub titlul Şah la rege în 2008 la Editura Tritonic; Detectiv fără voie (integrala Andrei Mladin) – 2001, Editura All, reeditare 2008, Editura Crime Scene Publishing; Cameleonul – 2001, Editura Fundaţiei Pro, reeditare 2009, Editura Crime Scene Publishing; Anchetele unui detectiv singur – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Spioni în arşiţă – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare 2010, Editura Crime Scene Publishing; Necuratul din Colga – 2004, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”; Crime sofisticate – 2009, Editura Crime Scene Publishing. Publicistică: Interviuri – 1979, Editura Eminescu; Interviuri II – 1982, Editura Eminescu; Dialogul continuă – 1988, Editua Albatros; Viaţa sub un preşedinte de regat – 1997, Editura Flacăra; O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri (1975-1999) – 1999, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”, reeditare în 2005, incluzând şi interviurile din perioada 2000-2005; Linişte! Corupţii lucrează pentru noi – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra”. Film: Scenarii la filmele Enigmele se explică în zori – 1989, regia Aurel Miheleş, şi Atac în bibliotecă – 1992, regia Mircea Drăgan. Televiziune: Scenariu la serialul poliţist Detectiv fără voie (zece episoade realizate la Televiziunea Română) – 2001, regia Silviu Jicman. Operă: Autor al libretului operei În labirint – muzică Liana Alexandra. Opera a fost montată la Timişoara şi a fost prezentată în 1988 în cadrul Festivalului „George Enescu”. Teatru: Autograf – monolog dramatic, 150 de spectacole la Teatrul Naţional Bucureşti; Scena crimei – 2003, Editura Fundaţiei „Premiile Flacăra” (piesă poliţistă transmisă la Radio România în 2009). Vers şi muzică: CD-ul Soldat căzut din iubire – 2009; versuri – George Arion, muzica şi intepretarea – Eugen Cristea. Premii, distincţii: Premiul revistei Amfiteatru – 1970; Premiul revistei Flacăra – 1982; de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor (1985, 1995) – pentru romanele Profesionistul şi Crimele din Barintown, şi pentru O istorie a societăţii româneşti contemporane în interviuri – 1999; Premiul Consiliului Ziariştilor pentru Interviuri – 1987; Premiul Constiliului Ziariştilor pentru cronici sportive – 1988; Premiul revistei Tomis – 1994; Premiul Ministerului de Interne pentru cărţile sale poliţiste – 1999 şi 2003. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cetăţean de onoare al oraşului Tecuci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *