La prima vedere, între Edgar Allan Poe (1809–1849) și Alexandre Dumas (1802–1870) nu este nicio legătură. Primul – poet, prozator, eseist – este considerat de către mulți critici și istorici literari drept fondatorul narațiunilor polițiste. Cel de al doilea a rămas celebru datorită romanelor sale istorice de aventuri.
Dar, în 2013, moștenirea literară a celor doi a provocat lumii literare un șoc.
Răscolind arhivele ziarului L’Indipendente, Ugo Cundari a descoperit un text purtând semnătura lui Dumas. Între 28 decembrie 1860 și 8 ianuarie 1861, autorul Contelui de Monte Cristo a publicat un foileton în gazeta respectivă – L’Assassinio della strada S. Rocco.
Ugo Cundari l-a editat în volum sub titlul L’Assassinio di rue Saint-Roch. Deoarece nu exista niciun manuscris în franceză, un alt cercetător, Jocelyn Fiorina l-a tradus în această limbă – L’Assassinat de la rue Saint-Roch.
Desigur, orice text inedit al unui mare scriitor stârnește întotdeauna vâlvă. De data aceasta avem însă de-a face cu o surpriză de mari proporții: proza pe care a publicat-o Dumas în Italia coincide, în mare parte, cu povestirea Crimele din Rue Morgue a lui Poe. În ambele narațiuni apar doamna și domnișoara l’Espanaye care sunt ucise cu sălbăticie într-o camera închisă pe dinăuntru. Iar soluția enigmei este oferită de către un anchetator care îi depășește în agerime pe polițiști. În ficțiunea lui Poe acesta este Auguste Dupin. În cea a lui Dumas el poartă numele de… Edgar Poe. Pentru ca lucrurile să fie și mai încurcate, pe doctorul din paginile scriitorului american îl cheamă… Dumas. În cele ale francezului… Dupin.
Unii cercetători au avansat o ipoteză în legătură cu acest nume, care ar fi o combinație între DUMAS și POE.
Avem de-a face cu un simplu plagiat?
Baudelaire l-a tradus pe Poe în limba franceză în 1856. Italienii l-au tălmăcit mai târziu, așa că lui Dumas i-a fost ușor să-și prezinte textul din L’Indipendente ca și cum i-ar aparține.
Și totuși…
După o investigație inspirată care l-a dus în Philadelphia, la Departamentul de Cărți rare al Bibliotecii din acest oraș, tenacele Jocelyn Fiorina a descoperit o scrisoare în franceză a lui Dumas care istorisește ceva surprinzător.
În 1832, Edgar Allan Poe ar fi venit la Paris și, beneficiind de o recomandare din partea lui Fenimore Cooper, îl întâlnește pe Dumas cu care se împrietenește. Cei doi locuiesc împreună, fac deseori plimbări nocturne și poartă conversații pe teme literare, filosofice și politice. Dacă într-adevăr cei doi s-au întâlnit în Europa, asta ar explica de ce biografii lui Poe i-au pierdut urma în 1832, pentru o perioadă destul de lungă.
Scrisoarea lui Dumas face parte din preambulul foiletonului său.
Dar cum a apărut textul lui Dumas în L’Indipendente?
În 1860, Dumas își oferă sprijinul lui Garibaldi care lupta pentru unificarea Italiei și constituirea Republicii. Sosește cu întârziere, dar prietenul lui îi copleșește cu onoruri și îl îndeamnă să scoată un ziar în Napoli. În redacția publicației nou fondate, Dumas a dictat, plimbându-se cu mâinile la spate, foiletonul care era imediat tradus în italiană și tipărit a doua zi. Foileton care avea să fie uitat mai bine de un secol și jumătate!
Comparând textul americanului și textul francezului, este limpede că ultimul l-a copiat pe primul. (De altfel, Dumas a fost provocat la duel din pricina altui plagiat.)
Dar dacă într-adevăr cei doi s-au întâlnit? Nu ne putem imagina că prima povestire polițistă s-a născut în toiul discuțiilor dintre ei și că Poe a publicat-o în 1841, iar cel de-al doilea, dorind să rămână consemnate și meritele sale, ar fi publicat-o mai târziu, în 1860, introducând și câteva chei de dezlegare a enigmei?
Iată un mister mai tenebros decât cel din Crimele din Rue Morgue.