Poate influenţa starea vremii comiterea unor fapte atroce? Ucigaşii devin mai nervoşi în zilele cu ger năprasnic sau caniculare şi intenţiile lor criminale capătă contur mai clar şi se pun în aplicare cu mai mult zel sau, dimpotrivă, ei se lasă cuprinşi de lehamite şi apatie, renunţând la orice plan diabolic, în aşteptarea unor condiţii mai favorabile?
Iată o discuţie între două personaje din thrillerul Pe viaţă al Lizei Marklund:
„―Azi nu sunt hoţi pe afară… Plouă mult prea tare şi hoţilor nu le place să se ude.
― Asta cam aşa e. Criminalitatea scade pe vreme proastă. În iernile geroase sunt foarte puţine violuri întâmplătoare, pentru că infractorilor sexuali nu le place să stea cu spatele gol în frig.”
Criminalitatea scade pe vreme proastă… Aşa să fie? Poate doar agresiunile sexuale comise în aer liber să cunoască o stagnare, deşi statisticile ar putea contrazice o astfel de părere.
Acţiunea multor romane cu suspans e în dezacord cu afirmaţiile eroilor Lizei Marklund.
În faimoasa naraţiune a lui Martin Cruz Smith, Gorki Park, după care s-a realizat un film de asemenea celebru, într-o noapte geroasă sunt descoperite într-un parc moscovit trei trupuri îngheţate. Condiţiile meteorologice aspre nu i-a descurajat pe asasini să acţioneze cu brutalitate, dar şi cu profesionalism, din moment ce au încercat cu migală să-şi facă pierdute urmele, mutilând feţele celor ucişi, amputându-le degetele, lăsând în nămeţi trei cadavre greu de identificat.
Dar chiar şi într-o carte a Lizei Marklund, Testamentul lui Nobel, un act terorist este comis iarna, în ziua de 10 decembrie, cu ocazia decernării prestigiosului premiu. Frigul n-a împiedicat-o pe criminală să renunţe la căldura din apartament şi să-şi execute misiunea periculoasă. Ca urmare, atmosfera de bună dispoziţie din Primăria din Stockholm este spulberată brutal de zgomotul unor împuşcături. Caroline von Behring, de la Karolinska Institute, Preşedinta Comitetului pentru Premiile Nobel, şi mai mulţi poliţişti cad seceraţi de gloanţe.
O altă autoare suedeză, Asa Larsson îşi plasează acţiunea din Furtună solară în oraşul Kiruna, unde un pastor a fost omorât cu sălbăticie. Totul se petrece într-o atmosferă neliniştitoare, unde domnesc gerul, ninsorile fabuloase, iar străzile sunt blocate de nămeţi. Cartea descrie un univers insolit care îşi sechestrează locuitorii, îi împiedică să comunice. Nu e de mirare că într-un astfel de spaţiu există multe superstiţii şi habotnicie. Doar aurora boreală metamorfozează decorul, ca un semn al speranţei…
În Mântuitorul norvegianului Jo Nesbo, în timp ce oamenii ascultă un concert de colinde al Armatei Salvării, un glonte ucide pe unul dintre cântăreţi.
Exemplele ar putea continua la nesfârşit.
Însă ce se întâmplă când ambianţele nu mai sunt la temperaturi sub minus zero grade?
Mons Kallentoft descrie în Vară fatală un sezon estival fierbinte, cum locuitorii din Linkoping n-au mai cunoscut. Un obsedat sexual colindă, însă, locurile, împrăştiind spaimă şi moarte.
În arşiţa nopţii de John Ball prezintă oraşul Wells ca pe un spaţiu care zace „inert, fierbinte şi neclintit. Majoritatea celor unsprezece mii de locuitori se zvârcoleau fără să se poată odihni; cei câţiva care nu puteau să doarmă deloc blestemau faptul că nu adia nici măcar o boare de vânt, să înlăture efectele sufocante ale nopţii. Căldura de august din sud se menţinea deasă şi apăsătoare în văzduh.” Iar poliţistul Sam Wood care patrula pe străzi înnebunit de arşiţă dă peste un cadavru în mijlocul drumului.
Şi mai cumplită e căldura în Ce le pasă damelor!, savurosul roman al lui Peter Cheyney:
„Ce zăduf!
În iad n-am fost niciodată, da’ după umila mea părere vă spun că nu poate fi mai cald ca-n deşertu’ ăsta californian, în iulie.”
Temperatura extremă nu împiedică, însă, o succesiune de fapte abominabile.
În Doamna din lac Phillip Marlowe anchetează în San Bernardino „care se cocea tremurând în dogoarea după-amiezii. Aerul era destul de fierbinte ca să-mi facă băşici pe limbă.”
Ca de obicei, eroul lui Chandler tratează cu umor deplasarea lui printr-un spaţiu ostil. Zeflemeaua, ironia îi sunt cei mai preţioşi aliaţi şi în confruntările sale cu infractorii, şi în suportarea cu stoicism a unei temperaturi extreme.
În romanul meu, Atac în bibliotecă, un şir de acţiuni violente se petrec într-un Bucureşti lichefiat de căldură. De-abia la sfârşitul cărţii, când enigma este soluţionată, îşi face apariţia binecuvântata ploaie, ca un semn al eliberării dintr-un coşmar.
Desigur, nu în toate romanele thriller&mystery se acordă importanţă factorilor meteorologici. Cei mai mulţi autori înregistrează doar în treacăt cernerea unei ploi fine peste un oraş pe străzile căruia se furişează un asasin, căderea leneşă a fulgilor de nea într-un sat unde un dezaxat instaurează teroarea.
Dar, ca şi în realitatea de zi cu zi, criminalii din cărţi acţionează fără să consulte, mai întâi, buletinul meteo, pentru a vedea dacă vremea e potrivită pentru a-şi urmări victimele şi a le doborî. Impulsul lor de a ucide nu ţine cont de starea vremii, nu e provocat de urcarea sau coborârea mercurului din termometre. Doar în unele scrieri aceste prezentări ale condiţiilor atmosferice capătă importanţă, au un rol bine precizat, decorul devenind mai sugestiv şi potenţând, astfel, virtuţile naraţiunii.
