Cineva mi-a recomandat un „polar” al unui romancier belgian, Alain Berenboom, din aceeaşi generaţie cu mine. Am citit dintr-o suflare Perils en ce royaume, curios să aflu cum scriu cărţi poliţiste urmaşii literari ai lui Georges Simenon, dar şi dacă, într-adevăr, după cum mi-a spus persoana care mi-a dat cartea, eroul principal seamănă cu Andrei Mladin, protagonistul din câteva naraţiuni de-ale mele.
Surpriza a fost totală. Rareori am întâlnit, în acest gen de ficţiune, un autor care să trateze atât de amuzant lucruri extraordinar de grave, fără a le trimite în derizoriu.
Eroul său, Michel Van Loo, este un detectiv particular la început de carieră. Îşi păstrează tot timpul buna dispoziţie, deşi trece deseori prin situaţii care îi pun viaţa în pericol – primeşte ameninţări la telefon, i se sparge apartamentul, încasează bătăi care îl scot o vreme din circulaţie, scapă la mustaţă când duşmanii săi vor să-l calce cu maşina.
De ce atâta înverşunare împotriva unui anchetator lipsit de experienţă, cam aiurit, în buzunarele căruia fluieră vântul, admirator al sexului frumos şi băutor de cursă lungă? Pentru că aduce la lumină istorii pe care unii le-au crezut şi le-au vrut uitate pe veci.
Un funcţionar din administraţia belgiană dispare de-acasă. Mama şi sora lui îl angajează pe Michel Van Loo să-i dea de urmă. Un caz care iniţial pare simplu devine extrem de complex, pe măsură ce detectivul înaintează cu cercetările sale, stârnind un viespar nebănuit la început.
Contextul în care se desfăşoară investigaţiile este extrem de complicat. Acţiunea se petrece în 1947, în Bruxelles. La doi ani de la sfârşitul războiului, Belgia încearcă să-şi vindece rănile provocate de cel mai cumplit flagel pe care l-a cunoscut omenirea. Se încearcă instaurarea stării de normalitate, a armoniei sociale, asigurarea bunăstării de odinioară. Şi totuşi, trecutul îi urmăreşte pe toţi, astfel încât în mica ţară sunt confruntări între republicani şi regalişti, între comunişti şi cei de dreapta, între sindicalişti şi patroni. Până şi în cadrul mişcărilor de stânga sunt disensiuni – unii acceptă tutela Moscovei, alţii o resping cu îndârjire. Miza tuturor acestor convulsii? Ca de obicei, lupta pentru putere.
La toate acestea se adaugă şi vânarea cu înverşunare a celor care au colaborat cu ocupantul nazist – unii dintre ei au fugit pe alte meleaguri, au rămas însă destui care caută să-şi facă uitate petele din biografie. Ies ca şobolanii din ascunzători şi se dau drept eroi. Multe personaje poartă măşti, prezentându-se mai curaţi decât sunt, astfel încât, după cum observă cu umor protagonistul romanului, numărul celor care pretind că au luptat contra lui Hitler depăşeşte populaţia Belgiei. Ipocrizia unora e fără margini, în tentativa lor de a dobândi un statut de onorabilitate, şi creează confuzie în societate.
În cursul investigaţiilor sale, Michel Van Loo poartă discuţii cu foşti combatanţi înrolaţi în RAF, cu traficanţi de pe piaţa neagră, cu luptători în rezistenţă, cu evrei care au scăpat ca prin urechile acului de deportare, întâlnind chiar şi colaboraţionişti. Fiecare explică de ce a acţionat într-un fel sau altul, cum de au devenit victime sau călăi. Poveştile lor de viaţă sunt deseori cutremurătoare şi dezvăluie zbaterile unui popor într-un moment de restrişte al existenţei sale.
Şi totuşi, deşi relatează despre destine frânte, despre drame familiale sau colective, romanul se menţine tot timpul într-o notă optimistă, în special datorită protagonistului său, care îşi face din haz o pavăză împotriva relelor din lume. Nu se poate să nu-l îndrăgeşti pe Michel Van Loo – un personaj şarmant, isteţ, imposibil de abătut de la credinţa că dreptatea trebuie să triumfe oricâte obstacole i-ar sta în cale. Fără nimic din înzestrarea unui superman, el îşi duce la bun sfârşit misiunea, descifrând un mister năucitor, înfruntând mereu cu surâsul pe buze agresiunile de care are parte. Exact ca Andrei Mladin al meu.
