Un autor de la care avem de învăţat: Ramsey Campbell

După ştiinţa mea, Ramsey Campbell nu a fost tradus în româneşte. Am căutat pe Google şi am găsit o singură povestire de-a lui, Copyright depăşit, tradusă de Florin Mircea Tudor, la finalul căreia se spune, din fericire, că a fost publicată în „Jurnalul SF” nr. 71 din 1994. Atât. Bravo „Jurnalul SF”.

Nu ştiu cum să interpretez absenţa de pe piaţa românească a celui pe care The Oxford Companion to English Literature îl numeşte „cel mai respectat scriitor horror britanic în viaţă”, aşa că mă rezum să spun că este un fapt deosebit de trist. Iubitorii de horror de la noi au de suferit. Cunoscătorii limbii engleze rezolvă problema cumpărându-i cărţile de pe internet, în formatul care le convine mai mult. Ceilalţi aşteaptă.

Pe Ramsey Campbell l-am văzut în 1995, la Festivalul de Film Fantastic de la Manchester, când am avut şi onoarea să-l cunosc. E un mare amator de film, deci prezenţa lui acolo nu era neobişnuită. Nu ştiam mai nimic despre el atunci şi, din păcate, nu am profitat cum s-ar fi cuvenit de şansa de a sta de vorbă cu cel mai premiat autor de horror al vremurilor noastre. M-am ales cu patru cărţi de la el, cu autograf şi dedicaţie pentru cenaclul H.G. Wells (nu mi le cereţi, că nu vi le dau nici împrumut).

Pe site-ul lui, http://www.ramseycampbell.com/, am numărat patru premii World Fantasy, unsprezece premii British Fantasy şi trei premii Bram Stoker. În 1999, a primit Premiul pentru întreaga carieră de la Horror’s Writers’ Association şi a fost numit Mare Maestru al genului horror la convenţia mondială a genului din Atlanta, Georgia.

Campbell este deopotrivă prolific şi foarte bun. Prea discretul autor de science-fiction britanic Tony Chester i-a spus, la un moment dat, că e cazul să-şi ia o vacanţă mai lungă, pentru că nu e în stare să citească în ritmul rapid în care publică el.

Cum a ajuns Ramsey Campbell atât de bun? Avem răspunsul chiar pe site-ul  lui. A început să scrie în 1957, de la unsprezece ani. Despre prima lui carte, intitulată Ghostly Tales, mărturiseşte că era îngrozitoare. Peste câţiva ani, l-a citit pe Lovecraft, ale cărui texte l-au cucerit. În consecinţă, i-a şi imitat stilul, scriind povestiri de groază plasate în Massachusetts, deşi el nici din oraşul natal, Liverpool, nu ieşise până atunci. La îndemnul unui fan horror cu care coresponda pe atunci, i-a trimis respectivele povestiri lui August Derleth, cel care l-a publicat primul pe Lovecraft. Derleth i-a răspuns că textele lui sunt proaste, că ar fi trebuit să le plaseze acţiunea în Anglia şi, înainte de toate, că trebuie să înveţe să scrie ca să devină original, nu să-şi imite modelele. Către sfârşitul scrisorii însă, Derleth s-a mai înmuiat şi i-a spus că, dacă e pregătit să-şi rescrie povestirile după recomandările lui, atunci Arkham House ar lua în considerare ideea publicării unora din ele. Aşa că tânărul autor s-a apucat de treabă. A parcurs încă o dată recomandările lui Derleth şi le-a pus în practică. A făcut o treabă atât de bună, încât la şaisprezece ani Derleth i-a publicat o povestire într-o antologie, alături de nume „grele” ca Robert Bloch, William Hope Hodgson şi chiar marea lui dragoste, H.P. Lovecraft.

Clic pentru a mări imaginea.

(Mă opresc puţin din prezentarea acestui autor impresionant şi mă întreb câţi autori români ar fi procedat ca el. Îmi răspund tot eu: prea puţini. Junele scriitor de pe la noi, odată ce se vede publicat, suportă greu observaţiile editorilor şi redactorilor de la edituri şi reviste. Se consideră nedreptăţit că nu i se publică automat orice altă producţie. Bun, promiţător sau dezastruos, se supără când îi spui că a comis un text slab, nepublicabil. Se supără că i-a fost citit de colectivul de redacţie şi că membrii lui au făcut comentarii nonlaudative asupra lui. Pe urmă ia textul şi-l publică pe site-ul personal. Campbell spune că primele lui povestiri erau îngrozitoare. Câţi autori de-ai noştri cunoaşteţi care să declare public acest lucru? Maestrul horror-ului a fost premiat pentru prima oară la douăzeci şi unu de ani de când a scris prima povestire. Câţi scriitori de-ai noştri sunt dispuşi să aştepte acelaşi număr de ani după un premiu? Câţi dintre ei, în perioada aceasta lungă, scriu încontinuu ca să se formeze, ca să se perfecţioneze?

Şi-acum, partea cealaltă: nici editurile nu-şi fac datoria întotdeauna. Dacă ai noroc, trec ani şi ani până când ţi se dă un răspuns la manuscrisul pe care l-ai trimis. Dacă nu, poţi fi sigur că a aterizat la categoria coli de imprimantă pentru ciorne.

Aştept reclamaţii de la cei care consideră că nu am dreptate. Abia aştept să fiu contrazisă, dar cu exemple convingătoare.)

Dacă scrierile de ficţiune ale lui Campbell sunt capodopere, interviurile lui sunt veritabile surse de învăţătură pentru scriitorii ambiţioşi, mai ales cei trecuţi de fazele începutului. Iată ce spune în conversaţia cu Michael Keyton din iunie 2012, publicată în On Fiction Writing: „Dacă am învăţat ceva în jumătate de secol, atunci am învăţat că trebuie să-ţi alcătuieşti în minte cel puţin prima propoziţie dintr-un text înainte de a începe să-l scrii. În felul acesta, nu te vei mai confrunta cu înspăimântătoarea coală albă.”

Campbell e divers, nu se opreşte la o temă anume. Supranaturalul se poate bănui uneori la începutul acţiunii, în atmosfera apăsătoare, în vorbele unui personaj care nu e cine pare a fi sau în descrierea unui peisaj care va dispărea în ceaţă în clipa următoare. Însă de cele mai multe ori se răspândeşte în realitatea cărţii, în vieţile personajelor, gradual, pe nesimţite. Odată cu frica.

Campbell nu poate fi confundat cu alt autor. Resursele lui nu se vor epuiza niciodată. Pentru el, genul horror cuprinde toate lucrurile despre care vrea să scrie şi nu are motive să-l trădeze.

Ramsey Campbell e foarte uman în povestirile şi romanele sale. Foarte ponderat şi, poate tocmai de asta, foarte credibil. Spaimele noastre există. Noi suntem cei care le dăm chip. Întrebat dacă există o temă dominantă în scrierile sale, Campbell a răspuns: „Sper ca tema aceasta să fie necesitatea ca fiecare să-şi asume responsabilitatea propriilor acţiuni şi a consecinţelor lor.”

Îmi doresc să-l revăd pe domnul Ramsey Campbell „în direct” la fel de mult cum îmi doresc să-i văd cărţile publicate în româneşte. Ar fi o plăcere să i le traduc. Ştie cineva o editură interesată?

Despre Antuza GENESCU

Antuza GENESCU a scris 40 articole în Revista de suspans.

Antuza GENESCU (n. 14.01.1968), absolventă a Facultăţii de Litere şi Filosofie, Universitatea de Vest, Timişoara. Este preşedinta Clubului de Anticipaţie H.G. Wells din Timişoara. Traducătoare, scriitoare, organizatoare de evenimente SF. A organizat, cu sprijinul cenaclului H.G. Wells, cele două Săptămâni Internaţionale de Science-Fiction (1999, 2003) în cadrul Schimbului Cultural, Ştiinţific şi Science-Fiction Anglo-Român, în colaborare cu clubul Phoenicians din Londra. Este membră a Societăţii Române de Science-Fiction şi Fantasy. A tradus romane de Gene Wolfe, Vernor Vinge, Jack McDevitt, Robert J. Sawyer, Ken Grimwood etc. şi povestiri publicate în antologiile The Year’s Best Science Fiction (Gardner Dozois) şi The Year’s Best Fantasy & Horror (Ellen Datlow). A publicat povestiri science-fiction în „Paradox”, „Helion”, „Orient Latin”, „Banat”. Susţine rubrica „Lectograf SF”, în suplimentul literar „Paralela 45” al „Renaşterii Bănăţene”.

• Vezi toate articolele scrise de Antuza GENESCU →
• Site personal