Adevărul este că anii ’90 mi-au prilejuit prima întâlnire adevărată, profesională, cu literatura de suspans. Mi-au plăcut încă de la început cărţile poliţiste şi de spionaj şi citeam chiar din vremea liceului apariţiile unor colecţii prestigioase (şi faimoase!) apărute în epoca socialismului atotbiruitor: Enigma (Ed. Univers), Aventura (Ed. Tineretului, apoi Albatros), Delfin (Ed. Meridiane), Scorpion (Ed. Dacia), Sfinx (Ed. Militară) sau cea fără titlu de la Ed. Junimea. Aşa m-am întâlnit cu operele scriitorilor români rămaşi de neuitat şi în prezent – am să-i numesc, la întâmplare, pe Rodica Ojog-Braşoveanu, Leonida Neamţu, Theodor Constantin, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Morogan-Salomie, Constantin Chiriţă, Vlad Muşatescu, Tudor Octavian, George Arion sau Ştefan Berciu. Şi, desigur, mai sunt şi alţii, pentru care îmi cer de pe acum scuze că nu i-am menţionat…
După 1990 însă, odată cu „explozia” sistemului editorial, au început să apară în principal traduceri din scriitorii străini. Se publica (aproape) orice, profitându-se şi de lipsa unei legi a copyright-ului, fiecare editură se simţea datoare să aibă cel puţin o colecţie de literatură poliţistă în care vedeau lumina tiparului, de-a valma, autori mai vechi sau mai noi, mai mult sau mai puţin importanţi. Şi totuşi, în această uniformitate în diversitate, cine ştia ce să caute găsea tot ce-l interesa, şi încă din plin. Voiai San Antonio? Aproape 80 de volume îţi erau oferite în colecţia dedicată personajului/autorului de către Editura Forum. Căutai Agatha Christie? Mai multe zeci de titluri erau disponibile în colecţia de autor publicată la Editura Excelsior Multi Press. Editura Vremea te îmbia cu romane semnate de Edgar Wallace şi Georges Simenon, Tinerama te invita în lumea spionajului internaţional cu cele aproximativ 60 de titluri din seria SAS a lui Gérard de Villiers, iar Elit Comentator şi Olimp îţi deschideau larg poarta către lumea fascinantă a romanelor semnate de Robert Ludlum. Apoi, apariţia colecţiilor de profil de la editurile Nemira şi RAO au marcat pătrunderea în forţă a unui nou tip de literatură de suspans şi anume, thriller-ul.
Anii au trecut şi astăzi putem spune cu certitudine că suspansul joacă un rol extrem de important – atât cantitativ, cât şi calitativ – în producţia majorităţii editurilor din România. Ceea ce nici nu-i rău până la urmă, pentru că literatura de acest tip are şi ea virtuţile sale, deloc de neglijat. De la stilistică până la ideatică, suspansul nu reprezintă în final decât o altă faţetă a naturii umane, sub toate aspectele sale.
Şi cum toată lumea citeşte (sau a citit măcar o dată) literatură poliţistă, chiar dacă nu vrea să recunoască, la fel mi s-a întâmplat şi mie, ba – mai mult – am fost atras şi de „partea întunecată a forţei”, cedând tentaţiei de a traduce cărţi de gen. Nu sunt prea multe până acum (doar două!), dar asta nu înseamnă că pe viitor nu se mai pot adăuga şi altele pe listă.
Prima experienţă am avut-o cu Editura Vremea, în 1995, an în care doamna Silvia Colfescu (o bună şi dragă prietenă, de care mă leagă multe amintiri plăcute în domeniul literar şi cu care am colaborat perfect de fiecare dată când a fost cazul) mi-a propus să transpun în româneşte un roman al scriitorului american IRA LEVIN. Titlul său era A Kiss Before Dying, o carte celebră ce fusese deja transpusă cinematografic în două rânduri: în 1956 (cu Robert Wagner, Joanne Woodward şi Jeffrey Hunter în rolurile principale, sub regia lui Gerd Oswald) şi în 1991 (când protagoniştii erau interpretaţi de Matt Dillon, Sean Young şi Max von Sydow, regizor fiind James Dearden). Subiectul este unul extrem de ingenios construit, plecând de la obsesia de înavuţire a unui student sărac, dar extrem de ambiţios şi de inteligent, care o seduce pe fiica unui mare magnat al metalurgiei, pentru a pune mâna pe avere. Când fata rămâne gravidă, studentul o ucide, pentru ca apoi lanţul crimelor să se înmulţească din necesitatea de acoperire a urmelor. În cele din urmă, vinovatul este pedepsit – ba chiar la modul justiţiar – într-un final-surpriză, demn de un mare maestru al suspansului.
Chiar dacă povestit aşa, telegrafic, subiectul nu pare a fi cine ştie ce, vă asigur că Ira Levin este un mare scriitor care ştie să conducă acţiunea romanelor sale cu o mînă de fier, intriga, personajele şi raţionamentul detectiv fiind de prima clasă, iar stilul şi ritmul celor relatate extrem de clare şi de elegante. Roman psihologic mai degrabă decât de acţiune, Un sărut înainte de moarte (titlul ediţiei româneşti) este o carte deosebită pe care am citit-o şi apoi tradus-o cu mare plăcere, şi de care sunt foarte mândru că o pot include în CV. (De altfel, m-a ajutat mult şi la primirea în Uniunea Scriitorilor, fiind singura traducere – la acea vreme – care nu era science fiction!) Mă gândesc foarte serios la o posibilă reeditare, pentru că ediţia de la Vremea a fost una uşor prescurtată, din motive care ţineau de condiţiile tehnice de tipărire ale perioadei respective. Şi sunt sigur că v-ar plăcea şi vouă, dragi prieteni, pentru că respectă toate „standardele” de calitate ale genului…
Cel de-al doilea roman poliţist pe care l-am tradus se intitulează The Blessing Way (Calea binecuvântării, în ediţia românească) şi aparţine unui alt scriitor celebru (nu şi la noi, din păcate!) pe numele său TONY HILLERMAN. Primul dintr-o trilogie care apoi a devenit un lung ciclu cuprinzând circa 20 de romane, Calea binecuvântării va apărea până la sfârşitul acestui an (sper eu!) în noua colecţie de suspans a Editurii ART din Bucureşti, colecţie coordonată (surprise, surprise!) de bunul meu prieten Horia Nicola Ursu, căruia trebuie să-i mulţumesc şi pe această cale că mi-a dat ocazia să mai încerc să traduc şi altceva decât SF.
Avându-l ca personaj principal pe locotenentul de poliţie Joe Leaphorn, ciclul lui Tony Hillerman se desfăşoară în lumea indienilor navajo din America, dincolo de trama poliţistă cărţile respective fiind o frescă extrem de convingătoare a obiceiurilor şi tradiţiilor acestei populaţii fascinante, a cărei existenţă pare să se desfăşoare uneori într-un univers paralel cu al nostru. Despre Hillerman (dar şi despre Ira Levin) voi vorbi însă mai pe larg într-o serie de articole viitoare.
Până atunci, rămâneţi alături de Revista de suspans şi de Aventurile Moşului Detectiv!
Sărbători fericite vă doresc!
Va urma
Cu întârziere remarc acest articol și vreau să spun că numai eu am peste 110 volume de Gerard de Villiers de la Tinerama.
Cât despre preconizata colecție de la Art, numai de bine.