(roman mic, de continuare)
În Tibet a trăit în secolul al XVII-lea un moş orb care a spus un mare adevăr. Din cauza acestui panseu, care dădea peste cap filosofia hindusă, a fost torturat timp de doisprezece ani şi neîntrerupţi şi în cele din urmă a fost împuşcat. Rămășițele moşului au fost aruncate la câini…
«Eşti o fiinţă gânditoare, atunci când îţi dai seama că de fapt nu eşti.»
Richard SOTLER, Vieţi în pastel
ÎN LOCUL INTRODUCERII
(două rânduri de-o stupefiantă claritate)
Ca orice personaj bazat, aidoma unui D’Artagnan, Rubicosa, Pardaillan, Jean Valjean, Lucas şi fiii, Corcoduşă a avut şi el un urmaş.
CAPITOLUL I
Green Soviet
(în care se vorbeşte despre relaţiile pe care le avea Clea Corcoduşă cu spiritul bunicului ei şi, de asemenea, despre musteţile pe care şi le lasă la bătrâneţe campionii la ciclism. În câteva rânduri, despre cafeaua bătută şi vazele speciale, pentru ierburi medicinale. Din câteva trageri de stilou, portretul dezamăgirii lui Darwin văzând o antropoidă care lipsea. Psihologia fiicei lui Corcoduşă.)
Cititorule, strânge-ţi sculele de tâmplărie şi lasă-ţi soacra în pace! Bagă-i un cocoloş de hârtie cerată puştanului care tot zburdă pe lângă tine şi te tot întreabă de ce nu cad norii şi excită-ţi occipitalul clipind!
După celebra retragere a lui Corcoduşă, liniştea împânzise docurile din Trieste şi berăriile de la Roma. Mafioţii înjurau în dreapta şi-n stânga şi-şi speriau copiii când mai făceau câte-o boacănă cu „Fii cuminte, că vine Corcoduşă!”. Totul părea să reintre în normal…
*
Fiica lui Corcoduşă a apărut într-o seară ploioasă, unii consideră prăbuşirea gării ca un semn…
Era o tipă fantastică. La frumuseţe semăna cu maică-sa: avea un păr ca o blană de fox-terier, nasul uşor borcănat, ochii holbaţi aduceau cu două prune fără sâmburi; faţa îi era completată de un smoc de păr ce-i creştea pe bărbie, spre dreapta. Avea un corp bine proporţionat: picioare fine, de fotomodel, o talie de fecioară galeză (trei bărbaţi voinici o puteau cuprinde, dar doar atât), iar mâinile bine conturate se terminau cu două barometre pentru instalaţii petroliere; pe toracele bine dezvoltat mai avea şi două chestii care semănau cu două budane. La minte semănase cu taică-su, dar în urma unei căderi de la etajul trei interveniseră unele schimbări… printre altele, când se enerva, avea o privire care făcea să-ţi cadă carnea de pe oase. Se dezbrăca cu ţigara aprinsă şi îi plăcea grogul somalez1.
*
― Ştiţi, nu cred că aveţi loc în taxi! îi spuse unui taximetrist de treabă.
Mâna pe care o lăsă Clea Corcoduşă pe umărul taximetristului făcu ca totul să devină posibil…
Când se ridică din hârbul care mai rămăsese din maşină, Clea şopti languros:
― Merci, bă ţâcă! şi c-un dos de palmă îl traversă strada.
Strivind portarul din nebăgare de seamă, urcă scările de marmură ale hotelului la care trăsese cu ani şi ani în urmă taică-său şi bunică-său. În holul hotelului mulţi încercară să se ascundă… un bătrânel venit din State chiar se crezu salvat, dar în ultimul moment Clea îl luă cu macaraua stângă şi-l zvârli undeva pe la etajul unu.
― Ce-ţi oboseşti ochii?! îl întrebă apoi pe un hamal care, cu ochii măriţi caculupa, căuta disperat o ieşire. Nu e bine să te oboseşti inutil, o ştiu de la tata! îi mai spuse ea zâmbind, dar asta nu-l făcu decât să răcnească:
― Jur că nu sunt eu, jur ce vreţi, numai lăsaţi-mă să-mi mai văd odată nevasta şi copiii!
Clea Corcoduşă era totuşi o fiinţă miloasă, îl mângâie matern şi-i dădu şi câteva lire pentru bomboane. Atenţia îi fu atrasă ca o punguţă cu magneţi de Adriano Sotti, recepţionerul. Acesta stătea lipit de perete şi mutra îi era cuprinsă de spaimă. Cleei îi plăcu oarecum, îi zâmbi:
― Nebunaticule, arăţi superb! Vreau camera în care a stat tata!
― Doamnă…
― Domnişoară! urlă Clea, de se sparseră până şi exponatele de cristal din magazinul de vizavi.
― Domnişoară, dar cum îl chema pe tatăl dumneavoastră?
― Nebunaticule, îi zise Clea luându-l de bărbie şi ciocănindu-l uşor cu un ciocan medical, îţi iert indiscreţia fiindcă îmi placi. Sunt Clea, fiica lui Corcoduşă.
Adriano Sotti înlemni, apoi, încetul cu încetul, mădularele prinseră a-i tremura taman ca un bidon de douăzeci cărat de o fată singură la părinţi.
― Clea, fiica lui Corcoduşă! se mai auzi printre dinţii lui încleştaţi.
― Nebunaticule, ce excentric poţi fi! îi zâmbi Clea. Am nevoie de un bărbat în noaptea asta… şi te prefer, nebunaticule! Spune să-mi ducă bagajele sus! mai adăugă ea cu o privire cochetă.
Sotti, revenit (doar capul i se mai scutura spasmodic), tocmai chema un buldozer, când se auzi un urlet de la etajul doi:
― Te aştept!
― Ă-bâlă-bâlă… ă-bâlă-bâlă, mai murmură aşa, ca pentru sine, Adriano Sotti.
CAPITOLUL II
Misterele Saigonului
(despre visurile, preocupările şi planurile de viitor ale Cleei Corcoduşă. Despre podelele date-n tablă şi despre maniacii care umblă noaptea, bat pe la uşi şi întreabă dacă se caută taragoturi. Despre socialismul lui Gorki, datoriile lui Balzac şi despre unicitatea privirilor femeilor bete. Cam asta ar fi fost tot, dacă nu s-ar aminti şi de predica părintelui Tutov.)
După ce plânse mult timp în faţa fotografiilor de familie, Adriano Sotti urcase în camera Cleei şi leşinase văzând-o cum se dezbracă lângă patul desfăcut… Readus în simţiri de mângâierile Cleei, Adriano îşi făcuse cruce cu limba şi se întrebase pentru ultima oară: „Doamne, oare cu ce dracu’ am greşit de-a fost să-ncurc borcanele în halul ăsta?”
Au făcut dragoste toată noaptea – bineînţeles, în stilul pe care-l cunoştea Clea de la azil – Sotti dăduse cu var toată noaptea în timp ce ea privise pătimaş…
În zori, când Sotti terminase de văruit şi începuse să urle de fericire socotindu-se salvat, se auzise în tot hotelul urletul înnebunit al Cleei:
― Nebunaticule, mă exciţi grozav!
Ceea ce a mai rămas din Sotti a fost strâns a doua zi de către menajeră.
*
După ce se gătise cu un prosop roşu şi-şi zvârlise neglijent pe umeri o manta 64, Clea Corcoduşă ieşise pe străzile din Palermo…
Primii mafioţi pe care-i prinse fură Michele Bonanni şi Franco Gissi, doi traficanţi de sodă caustică. Aceştia, la un colţişor de stradă, zăpăceau păpuşa unei fetiţe.
― Aha, spuse Clea, aşa deci…
Dintr-un pumn îl făcu pe Bonanni capac de canalizare şi se uită la Franco Gissi, care începuse să se bălăngăne ca o uşă singuratică în calea unui tsunami.
― Gissi, puişor, te ascult!
― Nu noi, bâdâgâi speriat Gissi, întocmai unui popă prins cu grenada în mână, Diego Perego ne-a trimis!
― Hmm! rânji Clea şi Gissi rămase speriat şi cu frisoane pe toată viaţa. Du-te şi spune-i lui Perego că fiica lui Corcoduşă a venit la Palermo să-l răzbune pe taică-su!
Franco Gissi răcni şi căzu.
„Bărbaţii…”, îşi spuse Clea şi se îndreptă spre sediul administrativ al oraşului.
― Unde e primarele? urlă Clea din uşă.
Paznicul îşi făcu o rugăciune prescurtată şi se sinucise.
Pe dibuite, domnişoara Clea Corcoduşă ajunsese în sala de şedinţe a lui Lamberto Nellani, primarul oraşului. Cu mâinile la spate, cu glas spăşit, Clea le zâmbi celor prezenţi:
― Sunt Clea, fiica lui Corcoduşă, şi am venit să-l răzbun pe tata!
După un moment de tăcere, sala deveni un simplu ospiciu: patru deputaţi începură să se dea cu capul de masa masivă de stejar, doi consilieri începură să se fugărească în jurul biroului cântând: „A venit fiica lui Corcoduşă! A venit fiica…”, secretara îşi luase capul în mâini şi, legănându-se lângă maşina de scris, mai spunea doar: „La, la, lai… La, la, lai…”, iar primarul se agăţase de lustră şi făcea ca locomotiva-n vrie. Doar Tino Cantinari, agentul din Florenţa, se aruncase pe geam şi urlase ca înjunghiat:
― A venit fiica lui Corcoduşăăă!
CAPITOLUL III
Carotarea
(în sfârşit, despre unele elemente de fizică cuantică, geometrie descriptivă şi despre dragostea schimbătoare a femeii. Câteva vorbe şi despre o înscenare dubioasă pusă la cale de duşmanii domnişoarei pentru a-i dovedi că telefoanele anonime porcoase date de regaliştii din Belgia la sediul firmei Coca-Colasunt date chiar de către ei. Despre cerneala manufacturată din măceşe şi despre predestinare, dimensiune şi scopa)
Cum era de aşteptat, la aflarea veştii că sosise un membru al familiei Corcoduşă, cetăţenii oraşului Palermo fură zguduiţi. După Comisarul Corcoduşă şi Maestrul Rodrigo Corcodush, scriitoarea Clea Corcoduşă era cotată ca fiind cea mai periculoasă creatură pentru Italia. Se auziseră multe despre expediţia pe care o făcuse în Africa, multe şi despre iubirile ei ratate şi cartea de eseuri „Nebunia ca formă de comunicare”, care îi fusese tradusă la o editură de prestigiu din Bari şi ajunsese un necesar best-seller. Circulaţia pe timp de noapte fu interzisă şi producţia de sutiene încetă. Brigada a5-a Carabinieri se baricadă într-un muzeu obscur, la 5 kilometri de oraş, şi Anna Cicca, celebra cântăreață de cabaret, se sinucise. În regiunea Palermo se introduse starea de necesitate şi folosirea perdelelor de camuflaj deveni o crudă realitate. Parlamentul italian se autodizolvă şi guvernul Corraninni, guvern de coaliţie, se refugie-n Populonia…
*
― Nu sunt un mare orator, îşi termină Raffaele Petrolla discursul care ţinea de trei ore încheiate. Avem cu toţii familii, copii… şi eu, în calitate de Mare Naş, propun ca pentru câteva luni sau câţiva ani, în funcţie de cât va sta Clea, să ne retragem, să o luăm pe un alt dr…
Continuarea „dr”-ului îi rămase între gingiile boante când o văzu în uşa SMM-ului2 pe Clea. Peste cămaşa de noapte pe care era imprimat „Love Me Bulă Or I Kill You!”, Clea avea vreo patru cartuşiere înnădite ce-i cuprindeau umerii largi; în mână avea o mitralieră antiaeriană. Cu un ghiont îl azvârli pe Lino de Filippo în mijlocul sălii.
― Am venit să-l răzbun pe tata! Filippo, spune-le ce mi-ai zis şi mie!
― Spun, spun imediat! răcni Fillipo când văzu privirea Cleei îndreptată spre trupul său. Dragi mafioţi, am văzut cu ochii mei cum comisarul Corco…
― Ajunge! mârâi Clea ca scoasă din minţi. Nu vreau să-mi reamintesc! Vorba lu’ tata, o amintire nu ţi-o poţi aminti de două ori la fel! Petrolla, pe scurt, unul din guguştiucii tăi a tras în tata. Mi-l dai şi te las în pace!
― Bine, măi băieţi, dar e posibil? Cine a greşit? Cine a tras în Corcoduşă?
Cum tăcerea se prelungea, Clea răcni:
― Spuneţi, mă, că dacă nu, vă ia mamaia lu’ Harap-Alb!
Eduardo Pazi, care nu mai putea, se uită spre uşă.
― Ce te uiţi, mă, ca la Bela Lugosi? făcu Clea Corcoduşă surprinzându-i privirea cineofilită. Ha? şi dintr-un zdupac îl făcu radiografie. Ei? mai adăugă ea spre ceilalţi un monosilabic ultimatum.
― Eu sunt domnişoară… şi Pedro Contura, zis Casavecchia, se ridică în picioare.
Când îi văzu trupul firav, adolescentin, faţa smeadă şi urechile clăpăuge, mustaţa zbârlită-tirbuşon şi ochii pierduţi, Clea înţelese…
― Oau! mai bolborosi ea şi începu să se dezbrace. Eşti bărbatul pe care-l aştept de ani de zile…
ÎNCHEIERE
(în care scriitorul, cu mâna bandajată, scrie ultimele rânduri şi cititorul, realizând că citeşte ultimele aventuri ale clanului Corcoduşă, înnebunit de durere, sparge mobila din casă şi-şi strânge nevasta de gât, „De ce? De ce toate trebuie să aibă un sfârşit?” Mirarea moşului.)
― Alo! Alo, da!… Da, tăticule, te-am răzbunat! Au rămas câţiva italieni. Da… vin cu Pedro… Ciao!
(fragment din romanul absurd Corcoduşă ’92)
NOTE:
1. grogul somalez – băutură ce se obţine prin amestecul a patru părţi coniac, şase părţi votcă, 20 vin vechi, 3 spirt (o parte=0,2 litri);
2. SMM – Sala Mare a Mafioţilor