Whisky & copyright

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, s-a cam lăsat frigul. Şi în case, că doar administratorii de bloc fac economie… Hei, voi cei cu centrale de apartament, nu râdeţi de noi că o să vă vină şi facturile de gaze…

Dar, mă rog, astea sunt alte probleme, noi ne ocupăm de cultură şi de cărţi.

Aşadar, vorbim despre whisky şi drepturi de autor.

De ce whisky? Simplu. În octombrie, la Frankfurt e destul de răcoare. În octombrie, la Frankfurt are loc târgul de carte. Unde (scriam în articolul lunii trecute) au loc grele negocieri între editori şi agenţi, la măsuţele înguste şi pe scaunele incomode.

Chiar dacă respiraţia poate mirosi a ceapă de la icre sau a alcool de la un whisky, povestea unei cărţi sau a unei serii sau a unui autor nou e întotdeauna altfel atunci când ţi-este spusă în faţă.

Nu e chiar aşa… Seara, după închiderea porţilor de la pavilioanele expoziţionale, încep petrecerile. O revistă importantă – Publisher’s Weekly (poate cea mai importantă din industria cărţii!) sau suedezii de la Bonnier sau portughezii de la Leya, sau nemţii (mai sobri!) sau anglo-americanii (dar despre ei în PS!) Ce înseamnă petrecerile? Mâncare şi băutură (sandviciuri gustoase, lichide fine şi tari), rareori dans şi multă socializare. Mai o vorbă despre copii, despre nevastă, despre vreme şi, subtil, strecurat un autor nou cu romanul său de debut sau chiar un mult prea celebru autor al cărui agent ar vrea un editor mai mare, mai potent sau mai bine reprezentat în teren. Dar târgul nu are prea multe seri şi nopţi. Numai vreo 4. Şi atunci care e soluţia? Evident, la mintea cocoşului: nopţile albe. Adică stăm un pic aici, vreo două ore, apoi fugim la ceilalţi, schimbăm gin-tonicul cu un pic de whisky, mai departe, după miezul nopţii, se trece la bere sau la vin roşu… spre dimineaţă există chiar şi o şaormărie non-stop. Taxiurile roiesc continuu, oraşul nu doarme (şi nu e vară, e chiar plină toamnă!), sunt zeci de mii de oameni care circulă, petrec şi negociază. Un şofer de taxi îmi povestea într-un an, că prin 2008, când nu apăruse spectrul crizei, în zilele de Frankfurt Bookfair aveau un dever ca de Crăciun. Acum s-a mai subţiat. Şi totuşi contactul ochi în ochi, ciocnitul paharelor, strângerile de mână, pupăturile caste sau entuziaste pe obraji nu pot fi încă înlocuite cu emailurile sau videoconferinţele. Sunt delegaţii de editori care locuiesc în aceleaşi camere de hotel (cele mai solicitate, aflate în jurul complexului expoziţional, sunt rezervate cu multe luni înainte, în unele cazuri chiar ani!) de decenii. E drept că delegaţiile nu mai sunt chiar atât de numeroase ca în primii ani ai mileniului trei, dar sunt încă destul de consistente…

Nimeni nu doarme. Iar dimineaţa, fiecare încearcă, de dragul aparenţelor, să fie cât mai fresh şi mai pe fază. Dar jocurile sunt cam făcute. Se cam ştie cine cu cine, unde, care, cât…

Ce să înţelegem de aici? Care e morala? Că editorii sunt nişte zurbagii sau că nu au încredere în internet şi în trendul modernităţii? Că totul e doar pentru distracţie? Că toacă banii companiilor pe taxiuri şi pe petreceri?

Cam aşa s-ar putea crede…

Dar un editor şi un agent occidental, un adevărat profesionist, are nas. Are nas la un titlu nou sau la un autor nou. Îl miroase. Şi, fir-ar al naibii de treabă, chiar dacă mă refer la sensul figurat, nu-l poate mirosi pe net…

Şi chiar dacă respiraţia poate mirosi a ceapă de la icre sau a alcool de la un whisky, povestea unei cărţi sau a unei serii sau a unui autor nou e întotdeauna altfel atunci când ţi-este spusă în faţă. Sunt patetic? Se poate.

Încercaţi să vizitaţi un târg internaţional şi să vă uitaţi în ochii unui editor…

O să vedeţi poveşti.

Am cam bătut câmpii.

*

Şi acum, 2 notiţe la Post Scriptum:

1. În unele dintre listele de evenimente pentru finalul anului 2012 nu apare Gaudeamus-ul. Ciudat. Mă întreb dacă nu cumva competiţia – concurenţa (ce mi s-a părut, uneori, neloială!) cu târgul de vară – Bookfest a generat unele confuzii? În noiembrie aveţi un târg internaţional la Sharjah (cunoaşteţi Emiratul din timbre… e chiar a 31-a ediţie!?), la Basel (între 9 şi 11), la Montreal (14-19 noiembrie), Istanbul (17-20, seamănă cu al nostru, mai mult vânzare decât afaceri, dar vom vorbi altă dată!) şi, la căldurică, Guadalajara, cel mai mare festin al cărţii de limbă spaniolă (24 noiembrie – 2 decembrie)

Gaudeamus Bucureşti – 21-25 noiembrie cam lipseşte. Pentru noi e însă foarte important!

2. O nouă alianţă între coloşi. Grupul german Bertelsmann şi cel britanic Pearson au pus mână de la mână şi au unit cei doi monştri sacri – Random House şi Penguin într-o entitate care va deţine cam 25% din întreaga piaţă de carte de limbă engleză. Finalizarea operaţiunilor în a doua jumătate a anului 2013 – la Frankfurt vom vedea altfel de standuri… Deşi Bertelsmann, care deţinea Random, va avea 53% din noua entitate, numele ales este exact pe dos: Penguin Random House Company. Dezamăgitor pentru fanii RH… Să vedem dacă ceilalţi europeni care controlează piaţa americană vor reacţiona!

Despre Bogdan HRIB

Bogdan HRIB a scris 34 articole în Revista de suspans.

Bogdan Hrib (1966) este jurnalist şi editor. A publicat fotoreportaje şi anchete la începutul anilor 90, apoi în 1993 a fondat Editura Tritonic. A ţinut prelegeri despre fotojurnalism şi despre editarea de carte. În prezent este consilier editorial la Revista Flacăra. Este autorul a patru romane avându-l ca protagonist pe Stelian Munteanu, un fost jurnalist forţat să se adapteze unor situaţii noi. Acestea sunt: "Filiera grecească", "Blestemul manuscrisului", scris în colaborare cu Răzvan Dolea, "Somalia, mon amour", scris în colaborare cu Sofia Matei şi "Ucideţi generalul". În 2012 publică un nou roman, "Ultima fotografie", independent de seria Stelian Munteanu, la Editura Cartea Românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *