Victime colaterale

Mă gândeam acum ceva vreme… Nu multă. Vreo 6 luni… Mă gândeam cât o să mai reziste presa scrisă. Apăruseră zvonurile că Jurnalul rămâne doar pe online, apoi că Adevărul Şi tot aşa.

Deocamdată încă supravieţuiesc. Dar pentru unii 2013 e fatal, şi nu norocos.

Spre sfârşit de ianuarie managementul de la Flacăra SA a anunţat că revista Flacăra îşi întrerupe (un verb bine ales care mai lasă loc de întors!) apariţia. La 101 ani de viaţă… foarte trist. Era singura revistă de reportaje din România. Poate găsim pe undeva vreo pasăre Phoenix! Ce ziceţi, ştiti ceva?

Aşadar, dragii mei cititori, veţi pierde cel puţin o vreme şi cărţile din Crime Scene, cam ieftine, de altfel, pentru că se vindeau împreună cu revista (având totuşi 80 de pagini ilustrate) cu doar 10 lei. Victimă colaterală pe altarul fierbinte al presei scrise româneşti din ce în ce mai subţire şi mai lipsită de forţă.

Din informaţiile de culise se pare că e doar o pauză. Cel puţin pentru Crime Scene, care pregăteşte o contraofensivă prin luna mai, aproape de sărbătoarea muncii. Aştept şi eu să văd, sau măcar să aud ceva mişcări… din codrul verde!

Până atunci rămuriţa crime fiction din România s-a întărit cu reapariţia colecţiei Enigma (eheee, cine îşi mai aminteşte de anii aceia grei când te băteai pentru un roman poliţist!?) la Editura Univers. Sincer să fiu şi iertat să fiu, nici nu ştiam că editura Univers mai combate, dar, Doamne ajută, dacă pică unii, măcar să vină alţii în loc.

Ar mai fi de spus că la Tritonic mai apare târâş-grâpiş câte un thriller/ crime, ultimul fiind un fel de continuare a volumului Crima de la Jubileu, a Luciei Verona. Moartea zboară cu low cost aduce din nou în atenţia cititorilor personajul colorat… pardon, soprana de coloratură Stella Marian-Harrington, la fel de plină de idei şi replici memorabile. Din nefericire, volumul se încheie în plin suspans, aşa că vom aştepta vara pentru a afla deznodământul.

Tot pe surse, dar din cele occidentale, mai precis franţuzeşti, aflăm că primul thriller politic românesc a fost tradus în limba lui Simenot. E vorba de Băieţi aproape buni, semnat de Bogdan Teodorescu, roman premiat de ASB în 2010 la categoria proză. Editorul maseillez L’Ecailler a ales un titlu un pic schimbat (aşa o da bine pre limba domniilor lor!) Des types bien… ou presque.

Romanul se va lansa la Paris cu ocazia Salon du livre 2013, acolo unde România este la această ediţie invitat de onoare. Aflăm din surse şi mai ocolite că volumul este finanţat de editorul francez şi nu de… No comment.

Bucurie pentru Tritonic, care vede un autor publicat peste hotare.

Să vedem ce se va mai întâmpla la Londra, Torino sau Salonic. Se anunţă surprize…

— • —

P.S.: Nu e chiar crime, dar Doza mea de New York are un suspans aparte. Nu de alta, dar Andy Lupu e un scenarist încercat. Încercaţi!

— • —

P.S.2: Ce ziceţi, la Oscar câştigă o ecranizare sau un scenariu original? Parcă eu aş paria pe cărţi!

Despre Bogdan HRIB

Bogdan HRIB a scris 34 articole în Revista de suspans.

Bogdan Hrib (1966) este jurnalist şi editor. A publicat fotoreportaje şi anchete la începutul anilor 90, apoi în 1993 a fondat Editura Tritonic. A ţinut prelegeri despre fotojurnalism şi despre editarea de carte. În prezent este consilier editorial la Revista Flacăra. Este autorul a patru romane avându-l ca protagonist pe Stelian Munteanu, un fost jurnalist forţat să se adapteze unor situaţii noi. Acestea sunt: "Filiera grecească", "Blestemul manuscrisului", scris în colaborare cu Răzvan Dolea, "Somalia, mon amour", scris în colaborare cu Sofia Matei şi "Ucideţi generalul". În 2012 publică un nou roman, "Ultima fotografie", independent de seria Stelian Munteanu, la Editura Cartea Românească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *