„Revista” ca blazon înşelător

Se impune tot mai puternic o discuţie serioasă despre forma şi rostul revistei în mediul virtual. Despre însuşi conceptul de revistă, de publicaţie cu apariţie periodică, anunţată şi asumată, cu ediţii indexabile şi toate tinichelele oficiale.

A mai scris despre asta, în repetate rânduri şi cu îndreptăţire, Michael Haulică. Nu ştiu însă cu ce efect.

Pe de altă parte, nu-mi fac iluzii că pixelii pe care-i înşirui eu aici vor avea o soartă diferită.

Am impresia că titulatura de „revistă” continuă să atragă destui fluturi de noapte, în speranţa că, numindu-şi astfel proiectul virtual, îi dau ştaif, îi pun în mână o carte de vizită cu greutate. Meteahna e veche, se practică şi în cazul publicaţiilor cu adevărat periodice, pe care doar calitatea submediocră le mai desparte de rangul unei reviste. Aici însă nu aducem în discuţie nici măcar acest spinos argument – cel al calităţii. Să ne mărginim, totuşi, minimal, la respectarea unor trăsături caracteristice de fond.

Or, dacă nici pe acestea nu dăm doi bani, măcar să practicăm meseria asta (e o meserie!) cu onestitate, să nu transformăm fiţuica virtuală în gazetă de perete, oficialul ştiu eu cui. Sigur, orice publicaţie are/ar trebui să aibă un program, o linie editorială clară şi în funcţie de aceasta să-şi alcătuiască reţeaua de colaboratori. Însă de aici şi până la extirparea fără zbateri a coloanei vertebrale e cale lungă.

Ca să nu vorbim în dodii, două exemple diametral opuse, reviste care nu sunt reviste şi, cu toate acestea, una reuşeşte să fie onestă, iar cealaltă, nu:

Încep cu modelul de „revistă” sinceră: Galileo Online. Deşi îşi recunoaşte statutul de „publicaţie de casă” şi nu neagă că urmăreşte în primul rând să atragă atenţia asupra cărţilor de la Millennium, reuşeşte prin ceea ce publică o echidistanţă onorabilă. Oferă informaţii, recenzii şi anunţuri din toată piaţa de profil, ştiind bine că doar aşa poţi fi credibil în faţa unui public care oricum priveşte pe toate tarabele.

La celălalt capăt este, trist, Suspans.ro. „Revistă” tot atât cât Galileo Online, aceasta face însă partizanat pe faţă. E o rotiţă în reţeaua complexă de alte „reviste” similare, specializate în varii domenii, ţinând toate de editura Nemira. Şi totuşi, dintre toate, aceasta e cea mai impersonală. În ea nu se scurge nimic din ce nu are legătură cu firma-mamă. Mai greu de înţeles încă, practică transferul de materiale: texte apărute în alte publicaţii ale trustului sunt reluate aici, chipurile, pentru lărgirea vizibilităţii. În fapt, în timp, se va vedea că asta-i va aduce dispariţia (a se citi, pierderea totală a încrederii din partea cititorilor).

E greu de înţeles de ce un construct care acumulase un mare capital de încredere este pur şi simplu sufocat cu bună/rea ştiinţă/credinţă. Şi tare mă tem că, în zvârcolirea actuală pentru supravieţuire economică, acest caz este simptomatic. Noi discutăm aici despre reviste, fiindcă de asta ne ocupăm. Putem însă traduce referentul în multe feluri. Şi nu e bine, nu e bine deloc.

Când ni se livrează în cutii mincinoase lucruri dubioase, ar trebui să facem ceva. Cel mai simplu lucru, de altfel. Să întoarcem spatele.


Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul Sepia Collection de Cristofor.


 

Despre Mircea PRICĂJAN

Mircea PRICĂJAN a scris 77 articole în Revista de suspans.

Născut la 2 septembrie 1980, Oradea; absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Oradea – promoţia 2003, cu o teză despre Stephen King; masterat „Literatura română în context universal”, Facultatea de Litere, Oradea, cu o disertaţie despre literatura fantastică – 2004; în 2002, la Editura Universităţii din Oradea, apare romanul în 2 volume În umbra deasă a realităţii; articole, recenzii, interviuri, proză scurtă, traduceri din limba engleză în mai multe reviste din ţară (Familia, Vatra, Tribuna, Observator cultural, Orizont, Ziarul de duminică, Dilema, Prăvălia culturală, Luceafărul, Flacăra, Lettre Internationale, Respiro etc.) şi străinătate (Taj Mahal Review, Double Dare Press, Distant Worlds, Muse Apprentice Guild, SFFWorld etc.); tradus în jur de 50 de cărţi din limba engleză, apărute la editurile Aquila ’93, Millennium Press, Tritonic, Nemira, RAO, Polirom, Humanitas, Curtea Veche, All, Art, Trei. A fost redactor de carte la editura Curtea Veche. A fost editor-colaborator la revista FLACĂRA. A condus în intervalul 2003-2004 revista electronică IMAGIKON cu apariţie în limba engleză. Între 2010 şi 2012, a fost redactor-şef al revistei on-line SUSPANS. Din 2003, este redactor la revista de cultură FAMILIA. Din 2012, este editor al REVISTEI DE SUSPANS.

3 Comments

  1. Buna,
    Ce parere ati avea despre revista 21art, poate ati auzit asa in treacat mai ales ca e din prin Oradea.Sunt curios doar de-o parere mai avizata.
    multumesc

  2. E arătoasă, armonioasă şi ofertantă. N-am pus încă mâna pe un exemplar tipărit, dar cele frunzărite virtual încântă privirea. E-o art coffee-table magazine bine realizată.

    Pentru cei care nu ştiu unde să dea de ea: http://21art.ro/revista/. Revista e editată de Fundaţia ArtEmotion, care a făcut şi face în continuare multe lucruri faine în Oradea.

  3. Ce pretentii sa mai ai de la Nemira, cand iti scot orice comentariu nu le place lor de pe blogul ala pe care posteaza orice are legatura cu cartile lor? Sunt dusi.

    Se cacaie la orice carte mai decenta cu lunile pana o scot. Norocul lor e ca au pus mana pe niste autori foarte buni. Ghinionul nostru ca ii publica cu chiu cu vai insa.

    Nu se vinde cica, pai ok, dar atunci de ce scoti aceeasi carte in 2 variante, daca oricum una din alea doua se va vinde mai bine? Personal sunt foarte dezamagit de ei, iar revista Suspans e in cadere libera.

Dă-i un răspuns lui Benea Simion Ionut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *