Iată o întrebare căreia, deși i-am explorat toate aspectele de-a lungul timpului, nu am reușit să-i găsesc un răspuns mulțumitor. Cum aș putea surprinde întocmai fenomenele deosebit de complexe din domeniul literar românesc și cum le-aș putea anticipa, cu precizie, evoluția?
Întrucât Flavius Ardelean ne-a lansat această provocare în interviul pe care ni l-a acordat pentru acest număr, nu m-am putut eschiva de la răspuns, fie el unul incomplet și subiectiv.
Primul lucru care sare în ochi este inconstanța mediului literar. Reviste cu tradiție sau profesioniste dispar în neant, altele își încetinesc ritmul de apariție, câteva sunt deja cu un picior în groapă. Supraviețuiesc câteva, foarte puține pentru a menține o diversitate sănătoasă și a putea menține niște standarde după care să se poată identifica o elită literară. Debutanții trebuie că sunt și ei confuzi – unde se pot face cunoscuți, cum își pot pregăti drumul spre publicarea în volum? Pentru că nu este un secret că nicio editură nu își permite riscul de a publica necunoscuți și de a se împiedica apoi, ani în șir, de volumele acestora prin depozite. Sau dacă totuși o face, riscul este al autorului care își plătește singur tiparul, redactarea, promovarea (dacă există). Cititorii sunt puțini și, dacă ne uităm în topul celor mai vândute titluri ale editurilor, preferă mai degrabă literatura străină. Apoi, mai sunt și „facțiunile” adunate în jurul unor nuclee de editori, critici și alte persoane cu influență, mai preocupate să își arate mușchii între ei, decât să promoveze literatura.
Situația pare nu pare una prea încurajatoare, și asta fără să fi enumerat toate aspectele negative. Dar asta este ceea ce se vede la suprafață – nemulțumire, frustrare, pesimism. Un alt exemplu al obiceiului nostru de a ne concentra doar pe ceea ce ne zgândăre și ne trage în jos, ignorând ceea ce ne bucură și ne recomandă. Avem autori extrem de buni și de Policier, și de Thriller, și de Fantasy, și de SF. Unii dintre ei premiați atât național cât și internațional, cu volume traduse în mai multe limbi. Este drept că aceștia sunt umbriți de cei care au șansa unui marketing agresiv, dar am încrederea că timpul va cerne grâul de neghină, așa cum s-a întâmplat și până acum. Încă avem reviste în care se pot publica texte, dar și evenimente prin care ne putem împărtăși pasiunea pentru literatură – târguri de carte, cenacluri, cluburi de lectură. Să nu uităm nici de editurile nou apărute, unele dintre ele cu idei proaspete, care investesc în promovarea autorilor români. Și nici de cititori. Este foarte important că ei cumpără, citesc, recomandă, așa puțini cum sunt.
Așadar, încotro?
Eu cred că ne îndreptăm spre o maturizare a literaturii (prin asta înțelegând atât piața de carte, cât și toți actorii implicați în aceasta). Dar nu una liniară, ușor de urmărit și de anticipat, ci una mult mai subtilă și mai implacabilă , pe principiul „ce nu te ucide…”. Scriitorii tenaci, constanți în ceea ce privește ritmul de livrare a manuscriselor, dar și deschiși la abordarea mai multor genuri literare, vor supraviețui încercărilor. Același lucru îl pot spune și despre editurile vizionare care nu se vor mulțumi doar să ofere cititorilor cărțile pe care le așteaptă, ci se vor implica activ în „educarea” publicului.
Toate neajunsurile, dar și atuurile din prezent sunt ca în adolescență, când îmbrățișam cu entuziasm toate oportunitățile. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să stăm relaxați, fără să ne punem problema dacă nu cumva am apucat-o pe „drumuri greșite”. Este posibil să avem nevoie de ghidajul discret al unui adult sau chiar de terapie. Dar până la urmă care este modelul de adult după care încercăm să ne modelăm? Cel vestic? Probabil, pentru că în toate circumstanțele (și nu doar cele care țin de literatură) ne raportăm obsesiv la cum se face „în afară”. Ce fac alții pare atât de bun încât am vrea să ne trezim instantaneu în pielea lor, căci în ceea ce privește „succesul” preluării de-a gata a modelelor Occidentale ne-a lămurit deja, pe la 1868, Titu Maiorescu – mai mult strică decât ajută.
Închei nu cu o concluzie, ci cu un îndemn – să nu ne lăsăm descurajați de negativismul din jurul nostru, ci să continuăm să scriem, să citim, să edităm, să promovăm literatura. Și să o facem cât mai bine, din ce în ce mai bine. Numai așa ne facem „mari”.
