Pentru mine, orice editorial e o sursă sigură de dureri de cap. Aș ceda acest „privilegiu” oricând și aproape oricui. Acum însă, pentru acest număr, nu mă pot eschiva. Este datoria mea să vă ofer cuvântul de deschidere. Ce mă forțează? Simplu: calendarul.
Mi s-a părut deunăzi pur și simplu incredibil să constat că revista noastră a ajuns deja la cea de-a douăsprezecea ediție. Asta înseamnă că la sfârșitul lunii septembrie, deci atunci când acest număr își va fi împlinit parcursul, se face un an de când suntem în viață. Nu știu când a trecut timpul ― spun asta conștient de platitudinea afirmației. De la 1 octombrie 2012, în fiecare lună, mi s-a părut firesc să mă îngrijesc ca suma de cititori dobândiți zi de zi să primească doza de suspans cu care îi obișnuisem înainte de apariția RS-ului. Probabil că mi s-a transmis și mie ceva din tradiția cazonă a familiei… Oricum ar fi, ultimele zile ale lunii au fost dedicate inevitabil revistei noastre. Fără crâcnire, cu bucurie chiar, văzând că oameni dragi (unii pe care nu i-am văzut la față niciodată) răspund afirmativ și prompt sâcâitoarelor mele reminder-uri. Așa se face că munca la Revista de suspans nu am perceput-o niciodată ca o corvoadă.
S-a întâmplat, sigur, să mă văd depășit de evenimente. Din lipsă de timp, să fiu nevoit să amân lucrul pe text cu diverși autori începători și, astfel, să le întârzii publicarea. Să nu mă pot concentra pe aducerea de autori străini în revistă, cu interviuri și proze. Pe scurt, să limitez anvergura revistei. Și atunci, sfătuit bine, am decis lărgirea echipei redacționale. Am luat-o ca pe un semn de maturizare a Revistei de suspans, dovada că această aventură benevolă a câștigat încrederea unor oameni, oameni dispuși să preia din sarcinile mele doar din dorința de a sprijini evoluția revistei. Oamenilor acestora ― Flavius Ardelean (aka A.R. Deleanu), Ciprian Mitoceanu și Mihai Adăscăliței ― le voi fi îndatorat mereu, iar dacă Revista de suspans continuă să apară și să surprindă plăcut cu fiecare ediție, lor trebuie să le mulțumesc. Ar fi fost ușor, poate, să cad în marasm, în delăsare, să intru într-o rutină care și-ar fi reflectat monotonia, inevitabil, și asupra revistei. Nu s-a întâmplat așa.
Pentru că RS a ajuns să împlinească un an mai trebuie să le mulțumesc, nu în ultimul rând, colaboratorilor noștri permanenți (titulari de rubrică: George Arion, Bogdan Hrib, Cristina Nemerovschi; cronicari: Antuza Genescu, Adina Barvinschi, Alexandra Popescu, Rois Roger, Gabriel Damian; și traducătorul nostru neobosit Dan Butuza). De asemenea, îi mulțumesc, deși s-a despărțit de noi, lui Dan Boeriu. Încă de la început, alături de mine și de Linda (co-fondatoarea din umbră a revistei) a fost Cristofor (adică Cristina Schek), care ne-a furnizat ilustrații excepționale, atât pentru coperte (înșiruirea lor bucură ochiul), cât și pentru prozele din fiecare număr.
Nu vreau să transform editorialul acesta într-un pomelnic al mulțumirilor. Vreau doar să-mi exprim bucuria că Revista de suspans a reușit în scurta ei existență (doar un anișor, repet) să adune în jurul ei o echipă. Socotesc că aceasta este cea mai mare izbândă. Așa cum avem colaboratori statornici, tot așa sunt încredințat că avem cititori „abonați”. Parte din echipă fac și ei!
Închei, așadar, cu o urare pe care sunt sigur că o veți repeta mulți în comentariile de mai jos: La mulți ani, Revista de suspans! Încă mai avem multe lucruri de spus.
Ilustraţiile care însoţesc prozele din acest număr fac parte din grupajul The Dark Knight Returns de Cristina Schek/ Cristofor.
La multi ani si la cat mai multe numere!