Nămeți, viscol, ger, deszăpezire, în ultimul timp, toate subiectele de discuție se învârt în jurul iernii și a nemulțumirilor pe care aceasta ni le cauzează. Dacă ar fi numai să asculți, nu și să deschizi larg ochii, ai crede că România a fost înghițită de zăpezi, iar numai printr-o minune locuitorii ei au reușit să supraviețuiască acolo, în adâncul alb.
Altfel, ai vedea cum, de sub omăt, mai răsar câte doi, trei ghiocei de luptă. Sau mai mulți. De pildă, unul spune despre cutare volum că nu i-a plăcut, iar alții, care apreciază respectiva scriere, se grăbesc să îl pună la colț, căci, nu-i așa, nu se cade să ai o părere diferită de a majorității. Aici nu contează cine are dreptate, căci în cazul părerii, a opiniei, a impresiei, fiecare are dreptatea sa. Ca și la alegeri, când ne încruntăm că X a votat nu-știu-ce-partid care nouă nu ne place. Uităm că acel om are motivele sale, motive care, din perspectiva lui, sunt întemeiate (da, pentru unii, o găleată cu ghiocei este un motiv).
Suntem diferiți, este firesc să ne placă lucruri diferite, însă nu suntem nici singuri, nici singurii. De asta cred că este mai folositor să ne îndreptăm eforturile înspre găsirea unor parteneri de discuție în stare să accepte aceste diferențe (ca și noi), decât să ne consumăm încerând să-i convingem pe ceilalți că noi avem dreptate. Și este mai folsitor să vorbim despre autorul preferat unor oameni care n-au auzit încă de el, dar sunt deschiși la nou, decât unora care deja au deja o părere formată, pe care o apără și cu pumnii, și cu dinții.
Acesta ar fi câștigul, să ieșim din găoacea nostră, să ne spunem părerile în mod cinstit (dar cu bun simț, nu pe un ton ofensator), să fim pregătiți să acceptăm că ceilalți au opinii diferite (nu neapărat să le acceptăm, dar să le respectăm) și să încetăm să ne mai punem unul altuia perna pe cap în somn, sperând că astfel vom avea mai mult spațiu pentru noi. Care spațiu, o cochilie?
Și acolo poate intra zăpada…
