Teodora Matei – „În mintea comisarului”
2017, editura Tritonic
colecția Mistery&Thriller
Prin anii ’50, mișcarea SF&F americană a început tranziția de la revistele pulp la volum. Cum unii autori publicaseră povestiri a căror acțiune se petrecea în același univers, a încolțit ideea ca ele să fie ajustate și aranjate laolaltă sub forma unui roman. Termenul folosit pentru această practică a fost cel de fix-up novel și, dacă nu mă înșel, a fost folosit pentru prima dată de A. E. van Vogt. Odiseea navei Space Beagle (1950), Arsenalele din Isher (1951), Star Cluster (1952), Planete de vânzare (1954), Imperiul atomului (1957), Războiul împotriva rulilor (1959), Bestia (1963), Rătăcitori printre stele (1965), Silkie (1969) sau Întuneric pe Diamondia (1972) au luat naștere în felul acesta.
Van Vogt nu este singurul care a utilizat tehnica respectivă. Chiar și Asimov au apelat la ea, printre alții, dar a făcut-o într-un mod mai discret. Până la urmă, cele trei cărți ale trilogiei Fundației păstrează mai mult caracteristicile unor volume de povestiri.
În rândurile anterioare am vorbit despre un fix-up aplicat unor opere deja publicate. El este însă la fel de valabil și în cazul unor texte scrise de un autor, fără ca acestea să fi apărut undeva până la data adunării în volum. Acesta este cazul cărții În mintea comisarului de Teodora Matei, al șaselea volum al autoarei și al doilea aparținând genului polițist.
Știam povestirile comisarului Anton Iordan și ale inspectorului-șef Sorin Matache încă de când le scrisese Teodora. Bănuiam, de pe atunci, că le va aduna la un moment dat între niște coperți. Nu mă așteptam însă la găselnița de a crea un cadru general în care să le însăileze, dând naștere unui tot unitar. Pentru că a reușit foarte bine să lase impresia că am în față un roman, sau un fix-up novel, nu un volum de povestiri.
Acțiunea se învârte în jurul amneziei parțiale de care suferă Iordan în urma unui accident. Mai precis, îi este imposibil să-și amintească perioada petrecută în timpul deplasărilor în Ploiești alături de subalternul său, Matache. Pentru a-l ajuta, un prieten editor îi propune un experiment: pornind de la relatările lui Matache despre cazurile anchetate acolo, câțiva scriitori urmează să scrie niște texte de ficțiune. Poate că astfel, pus în fața unor istorii romanțate, nu a unor relatări seci, se va declanșa declicul necesar recuperării amintirilor.
Comisarul are astfel ocazia să se delecteze cu povești spumoase, întrebându-se cât din ele sunt pură speculație și cât îl surprind în ipostaze pe care le-ar fi dorit ascunse de ochii celor din jur. Cazurile ies la iveală, unul câte unul. O bătrână găsită moartă în propriul apartament, aparent în urma unei supradoze de medicamente. Un bărbat răpus de o defecțiune la rețeaua de gaz, într-o poveste pe care intriga întortocheată și la vedere, în același timp, combinată cu accente psihopate și un final superb o fac, cred eu, cel mai bun text al volumului. Dispariția unui băiat îi permite autoarei să atingă elemente din stilul folosit în seria Profiler din Cel-ce-simte, reușind însă minunat să păstreze doza de realism a lucrurilor. Ultima misiune, cea în care Sorin Matache ajunge să fie implicat emoțional, ar fi putut deveni piesa de rezistență a cărții, dacă autoarea ar fi exploatat complet potențialul ideii și n-ar fi optat pentru un final pe care eu l-am găsit prea grăbit.
De fapt, acest aspect constituie, după părerea mea, singurul minus al cărții. În rest, Teodora ne oferă acea scriitură a ei plină de arome, alertă, cu o atât de ușor recognoscibilă semnătură. Personajele sunt vii, au o istorie, planuri de viitor, refuzând să rămână simpli figuranți chiar și dacă au doar apariții episodice. Peste toți, comisarul aflat în convalescență domină peisajul, deși este ilustrat în culori extrem de umane, unele dintre ele punându-l chiar într-o lumină nefavorabilă. Sau poate tocmai de aceea.
Când vine vorba despre fix-up novel este ușor să scape erori de logică. În cazul de față, n-am găsit niciuna. Autoarea a acoperit cu conștiinciozitate lipiturile, așa încât impresia nu este că ai avea în fața ochilor un colaj, ci un tablou realizat din prima.
Mai mult ca sigur că Iordan și Matache vor mai avea parte și de alte aventuri. Nu poți crea ceva atât de viu, plin de potențial și să-l lași apoi să se piardă. Cred că În mintea comisarului reprezintă începutul unei serii pline de savoare, care va cunoaște un succes tot mai mare cu fiecare nou volum. Iar poveștile Teodorei Matei vor fermeca tot mai multă lume.
