Tak

Stephen King – Desperation
Viking, SUA, 1996
704 pagini

 

Desperation şi The Regulators. Două cărţi publicate în 1996 şi gândite ca un tot, ca două jumătăţi ale unei lumi dominate de malefica entitate Tak, nu fără legătură cu universul Dark Tower. Coperţile ediţiilor princeps erau realizate de nimeni altul decât straniul şi controversatul Mark Ryden, şi alcătuiau, puse una lângă alta, un tablou potrivit universului din cele două naraţiuni. Iar ecranizarea Desperation din 1996, deşi una pentru televiziune, nu este deloc de evitat, chiar dimpotrivă. Cu un buget mai generos ar fi fost ceva la nivelul interpretărilor semnate de Frank Darabont, pentru că scheletul epic este generos şi bine alcătuit. Împrumutând personaje şi situaţii unul de la celălalt, având în centru sinistrul Tak (un el sau o ea, greu de spus) oferindu-i acestuia două locuri de joacă, pentru o fiinţă dincolo de ceea ce oamenii ar înţelege prin bine şi rău, dar dornic de control şi înfometat de suferinţa şi mizeria acestei ciudate specii hominide, au fost primite de fani cu veritabil entuziasm. Dacă Desperation purta pe copertă numele lui King, The Regulators a apărut ca un nou roman de Richard Bachman, pseudonimul sub care autorul lui Misery lansase deja unele dintre cele mai bune dintre cărţile sale. Nu cu mult timp înainte un admirator prea zelos reuşise într-un final demn de o investigaţie poliţistă să demonstreze că în realitate Bachman este King, un potenţial scandal literar ce s-a transformat, după clasicele reguli ale economiei editoriale, într-un invidiabil vehicul de promovare. Şi acum, după ceva mai mult de un an, King lansa cele două noi titluri horror sub cele două nume deja consacrate, nu fără o dulce auto-ironie. King şi Bachman sunt un tot, şi totuşi diferiţi.

Omniprezent şi folosind celelalte fiinţe ca pe nişte spioni şi asasini, amintind de puterile lui Dracula şi pulsând undeva în adâncuri asemeni luminilor moarte, adevărata formă a unui celebru clovn, [Tak] este categoric unul dintre zeii negativi cei mai reuşiţi din creaţia lui King.

Desperation este, la prima vedere, un mic orăşel minier pierdut undeva pe o hartă imensă, maniacal de amănunţită dacă trebuie să îl includă. Genul de orăşel provincial unde totul este mort şi de unde trebuie să evadezi ca din Gulag dacă vrei să ai cea mai mică şansă de a te simţi viu. Desperation este locul în care toţi se cunosc între ei, ceea ce nu înseamnă neapărat că se şi plac. Locul în care dramele mărunte se transformă în catastrofe ce nu există cu adevărat pentru că nimeni în afara acestei fiinţe tridimensionale numite Desperation nu va afla vreodată de ele, şi în locul ultramediatizării atât de iubite în satul global există doar discreţia, un alt nume pentru tăcerea indiferentă. Dacă în Desperation ar începe Apocalipsa, atunci restul lumii va afla, cel puţin teoretic, la 24 de ore distanţă. Dacă nu ar fi mina în jurul căreia s-a format o sumbră legendă locală, şi nu una care ar atrage drept turişti cetăţeni normali şi lesne încadrabili în statistica de masă, atunci nici Desperation nu ar mai exista. Poate că tragedia care a dus la închiderea ei cândva, cu peste un secol în urmă, a fost un avertisment. Poate că ar fi fost mai bine ca mina să nu fie redeschisă. Şi dacă treci în acele zile prin apropierea zonei, chiar dacă nici măcar nu ştiai că există Desperation până atunci, s-ar putea ca un poliţist uriaş, foarte neprietenos, şi cu un discurs în care clasicul speech Miranda se amestecă sacadat cu sunete dintr-o limbă inexistentă, revenind obsesiv tak, tak, tak, să te oprească, poate chiar să te ucidă. Tak. Chiar dacă acest colos deja sângerează şi pare că se descompune, acoperit de răni supurânde.

Mai mulţi astfel de ghinionişti sunt reţinuţi de poliţistul care purta cândva numele de Collie Entragian, acum doar o carcasă în descompunere folosită de Tak aşa cum un copil îşi imaginează că ar folosi un soldat sau un roboţel. Un scriitor aflat la finalul carierei; un cuplu căutând o evadare şi o regăsire, fără să ştie că au în maşină ceva care încalcă destule legi; o familie, Carver, al cărei fiu are o neobişnuită uşurinţă în a comunica, direct şi mereu, cu… Dumnezeu, cu fidelitatea şi devoţiunea unui profet al Vechiului Testament. Prinşi în capcana lui Tak, aleşi pentru că, fără să ştie, au ceva ce Tak îşi doreşte înainte de a pleca în altă parte, cei câţiva rămaşi vor trebui nu doar să se salveze, dar, mai ales, după cum înţelege David Carver, să facă voia Domnului. Ceea ce s-ar putea să fie mai dificil decât să îl dobori pe giganticul Entragian, sau alte forme pe care le poate folosi Tak. Forme. Carcase. Vehicule. Arme vii. Pentru un timp.

Locul în care mulţi autori de thriller/horror/weird fiction (oricare i-ar fi numele şi categorisirea) greşesc este tocmai caracterul cinematografic, mişcarea eroilor şi adversarilor, derularea epică a cărţii, şi în locul acţiunii pe care, să fim sinceri, o aşteptăm cu toţii, ne trezim cu personaje decupate, cotropite şi imobilizate de stări psihologice abisale, terori nenumite şi orori lovecraftiene. Şi tocmai aici Desperation (şi The Regulators) strălucesc, combinând tensiunea de horror de categorie B (şi nu în sens depreciativ) cu senzaţia aproape cthulhu-iană că totul este pierdut.  Personajele sunt vii, teama se simte, sunt bine construite şi atente coordonate, iar confruntarea dintre Tak şi David, practic dintre două sisteme supranaturale, este miza cărţii. Tak poate controla nu doar oameni, pentru câteva zile, dar şi coioţi, păianjeni, scorpioni, orice fiinţă vie care cedează în faţa chemării sale, se lasă devorată şi ocupată de ceea ce este Tak. Omniprezent şi folosind celelalte fiinţe ca pe nişte spioni şi asasini, amintind de puterile lui Dracula şi pulsând undeva în adâncuri asemeni luminilor moarte, adevărata formă a unui celebru clovn, este categoric unul dintre zeii negativi cei mai reuşiţi din creaţia lui King, păcat că este folosit în doar două titluri. Poate modifica într-o oarecare măsură realitate, poate implora, poate ameninţa, poate să şantajeze sau să distrugă, poate să ofere târguri foarte avantajoase, poate să mintă. Inteligenţă rece şi nenaturală, amuzat şi flămând de durerea celorlalţi, folosind-o ca energie, va găsi acest bizar Tak în jocul său un oponent pe măsură doar în David Carver, puştiul care a ajuns la Dumnezeu printr-un târg cu totul respins de orice dogmă tradiţională, dar nesperat de eficient. Ar fi romanul de King în care Dumnezeu apare cel mai des. Interesant pentru un metodist nepracticant, dacă îmi aduc bine aminte.

Desperation este unul din acele titluri despre care se vorbeşte prea puţin, deşi cartea merită toată atenţia. De multă vreme nu am mai dat peste un King „flămând”, amintind de cel din tinereţile sale literare, când chiar mici stângăcii îi aduceau un plus de farmec. Ştie aici şi în cartea-companion cum să gradeze-ghideze-împartă tensiunea, şi cumva ideea întâlnirii cu o astfel de fiinţă în afara normelor sigure devine mai mult decât ficţiune speculativă. Ce ai face dacă te-ai trezi în Desperation, într-o bună zi, oricare i-ar fi numele? Dacă ai fi smuls din viaţa ta, poate comună, poate plicticoasă, dar explicabilă şi de înţeles, şi silit să te confrunţi cu… altceva. Ceva care are un nume, şi numele nu îţi spune nimic. Are o formă, şi nu o poţi concepe, pentru că nu ţi-ai imaginat vreodată aşa ceva. Tak este atât de în afara lumii, încât, exceptând fascinaţia lui pentru durere, nu poate fi acceptat, nici înţeles. Iar ceea ce nu poate exista mai poate fi oare înfrânt?

Despre Gabriel DAMIAN

Gabriel DAMIAN a scris 46 articole în Revista de suspans.

Nascut pe 4 octombrie 1979 in Bucuresti. Studii: Liceul Teoretic Ion Barbu, profil limbi straine (1994 - 1998) Universitatea Ecologica - Facultatea de Stiinte ale Comunicarii (1998 - 2002) Universitatea Bucuresti - Facultatea de Istorie - master Istoria ideilor si mentalitatilor (2002 - 2004) A lucrat ca redactor, editor stiri, editor content (Artline.ro), administrator site librarie online (Tamada.ro), librar, anticar. Blog: cinabru.blogspot.com

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *