Hugh Howey, Wool Omnibus
(#1-5), ediție Kindle, 2012; First Shift: Legacy (Wool #6), ediție Kindle, 2012; Second Shift: Order (Wool #7), ediție Kindle, 2012; Third Shift: Pact (Wool #8), ediție Kindle, 2013
Hugh Howey poate fi un bun model pentru orice scriitor interesat de promovarea pe Internet: dezamăgit de editurile mici care îi acceptau spre publicare romanele, a decis să publice seria Wool direct pentru Kindle, în sistemul Kindle Direct Publishing. Și-a făcut publicitate singur, a intrat în dialog cu cititorii, a oferit din când în când gratis ediții electronice ale cărților lui (care oricum costă foarte puțin) și, încet, și-a câștigat un public – e unul dintre cei mai urmăriți scriitori de SF de pe Goodreads, de exemplu. Nu în ultimul rând, a scris bine și constant. În acest moment trebuie că e destul de bogat – a vândut drepturi de traducere, de distribuție și de ecranizare pentru întreaga serie Wool și și-a păstrat prerogativa de a putea vinde edițiile online ale cărților sale la ce preț și cui dorește.
Încă nu am ajuns să citesc a noua și ultima carte din seria Wool – Dust, apărută acum două săptămâni. Primele opt volume sunt însă suficiente pentru a-l putea recomanda fără griji pe Howey. În primul și în primul rând, Wool e o distopie – avem o societate închisă, condusă după niște reguli externe și creată pentru niște scopuri pe care cetățenii nu le cunosc. Interesant e faptul că această societate este grupată în unități independente care se cred singure pe lume, numite de Howey silozuri, și condusă de specialiști drogați cvasi-permanent ținuți închiși într-un siloz separat.
Totul a început cu descoperirea modului în care pot fi create și programate nano-mașini dedicate uciderii oricărei făpturi care prezintă anumite secvențe ADN prestabilite; cam în același timp, s-a descoperit și că, în doze mari, un beta-blocant banal provoacă ștergerea amintirilor neplăcute. Omenirea avea astfel la dispoziție atât mijloacele de a se auto-distruge, cât și cele de a uita ce a făcut.
Misterul e cum s-a ajuns din punctul A – îngrijorarea politicienilor americani în momentul în care s-a aflat că inamicii lor erau la un pas de a trimite spre ei nori de nano-ucigași – la punctul B – sute de mii de oameni trăind în societăți închise și neștiutoare, sub pământ. Întrebările secundare sunt de ce nu li s-a spus oamenilor adevărul, de unde provin seturile de reguli primite moștenire de conducătorii fiecărui siloz de la predecesorii lor și, bineînțeles, ce se afla dincolo de orizont – moarte? Pustiu? O zonă tampon dincolo de care stau echipe de psihiatri, sociologi și politologi care iau de zor notițe?
Ce știm sigur e că ochii tuturor celor din silozuri sunt legați – nimeni nu are voie să știe mai mult decât minimul necesar pentru a-și face treaba. Și că dacă afli prea multe vei avea parte fie de o ștergere rapidă a memoriei, fie de condamnarea de a primi exact ce voiai – acces în exterior, să vezi cu ochii tăi ce e acolo. Problema e că nimeni nu poate supraviețui în exterior mai mult de câteva minute și că revelațiile riscă să fie nesatisfăcătoare.
Cu fiecare volum parte din întrebări își găsesc răspunsul, într-o progresie atent dozată; fantastic e însă faptul că Howey, prin natura lumii pe care a conceput-o, poate să treacă în fiecare volum de la o lume distinctă la alta. În fiecare siloz, în ciuda regulilor stricte, s-a dezvoltat o societate unică, ai căror eroi sau anti-eroi notabili vor avea câte un rol de jucat în dezlegarea misterelor care înconjoară rostul și soarta silozurilor. În câte un loc există câte o băbuță paranoică ce refuză să mănânce sau să bea orice îi e oferit de siloz și care își amintește cu prea multă claritate (și spune la prea mulți oameni) cum era viața înainte de retragerea în subteran. În câteva locuri silozuri întregi fac pe moartele. În sfârșit, se întâmplă ca oamenii să se întoarcă în viață din exterior și să aducă cu ei povești incredibile despre alte lumi (să nu uităm că locuitorii fiecărei societăți închise cred că sunt singuri pe lume, iar descoperirea contrariului seamănă destul de bine cu aterizarea extratereștrilor printre noi). În funcție de istoria fiecărui siloz în parte, revelațiile și faptele de vitejie ale persoanelor deosebite vor putea salva sau condamna lumea, dar, în oricare dintre cazuri, poveștile lor sunt mereu fascinante.
Cred că Howey a scris o distopie demnă de secolul nou în care ne aflăm: cu mai puține obsesii politice și mai interesată de domeniile de vârf care ne vor putea aduce salvarea sau pieirea. Obligativitatea eficientizării continue, colaborarea între domenii atât de diverse ca psihologia, managementul resurselor umane și analiza politică, vindecarea farmaceutică a sufletului, capacitatea inginerească de a construi medii izolate și de sine stătătoare, toate acestea sunt extreme ale unor tendințe actuale. Howey le combină și își imaginează o societate totalitară perfectă din care ieșirea pare a fi imposibilă.
