Alexandru Voicescu – „Fata de la nord de ziuă”
Editura Herg Benet, 2016, Colecţia Radical din 7
„Niciun drum nu seamănă complet cu un altul, așa cum nici viețile noastre nu sunt identice în fiecare zi. Trebuie doar sa îți reamintești cine ai fost în clipa respectivă și vei ști unde ai fost.”
„Fata de la nord de ziuă” poartă cititorul în două planuri aparent antagonice. Prima parte a acțiunii se desfășoară în Norvegia contemporană, unde Gerard, un profesor pasionat de fotografie, se retrage pentru a trece peste moartea soției sale. În urma unui accident, este adus de o fată într-un loc bizar, un colegiu de fotomodele în care elevele par mai degrabă prizoniere, și care are deviza „Sine Anima”. Peisajele sunt albe, luminoase (soarele nu apune niciodată), puritatea și răceala nordului fiind perfect redate. Al doilea plan, situat în Franța anilor `30, este unul întunecat, unde soarele nu răsare, cu o atmosferă gotică, potrivită pentru un film horror sau o dramă apăsătoare. Personajele sunt aceleași, însă de data aceasta Fata are abilități de clar-văzătoare, de urma cărora încearcă să își câștige existența. Așa ajunge să cunoască personajul masculin, care caută o tânără dintr-o serie din fotografii, al cărei portret îi lipsește.
În ambele lumi, atmosfera este redată cu măiestrie, lucru care îmi pare un mare plus pentru roman. Un alt fir comun care m-a atras a fost exploatarea sinelui prin intermediul imaginilor. În prima parte, modelele sunt fotografiate într-un proces terapeutic, pentru a le alunga coșmarurile. În a doua parte, fotografiile stau la baza unor tablouri care devin, pentru cei care le pictează, o adevărată obsesie. Obsesia de a reda cât mai fidel expresiile îngrozite ale modelelor. Întreg romanul are multe trimiteri psihologice și filosofice coerent integrate în text, dar mi-au plăcut în mod deosebit conexiunile dintre stările psihice ale personajelor și artele vizuale.
Cele două planuri sunt reunite de pasaje de introspecție, care descriu ce se întâmplă în mintea Fetei. Aici referințele sunt livrești, ca de exemplu „Alice în Țara Minunilor”. Este singura parte a romanului care nu mi-a plăcut, mi s-a părut greoaie, dificil de parcurs și întrerupe brusc firul acțiunii fără să explice ceva în plus.
„Fata de la nord de ziuă” este un roman psihologic, o incursiune în psihicul uman transpusă în simboluri. Lectura are o notă de suspans bine dozată, care cu siguranță vă va menține interesul până la final.
