Teodora Matei – „Cel-ce-simte”
2016, editura Tritonic, 162 pag.
ISBN 978-606-749-154-8
Anul trecut Teodora Matei lua prin surprindere pe toată lumea (și ce surprindere plăcută!) publicând alături de Lucian Dragoș Bogdan „Omul Fluture”, un roman SF cyberpunk cu elemente de thriller dublate de un fin comentariu social, despre care încă se mai vorbește și se va mai vorbi mult timp de-acum înainte. Însă Teodora nu s-a oprit aici, pentru că anul acesta a publicat nu mai puțin de trei volume: „Maya”, continuarea romanului „Omul Fluture”, „Stăpânul castelului” și volumul despre care vreau să vorbesc în continuare, „Cel-ce-simte”.
Încă de când i-am văzut coperta mi-am spus că trebuie să fie o poveste plină de sânge, iar intuiția nu m-a trădat. Căci Teodora Matei nu s-a mulțumit să scrie doar o poveste polițistă, ci a forțat granițele genului și a luat-o pe căi nebănuite. Avem povești polițiste, cu un agent de poliție cu capacități paranormale, avem povești fantastice și avem o poveste science fiction ce răzbate printre rânduri obsesiv, cu un rezultat pe măsură. Și avem, nu în ultimul rând, o poveste de dragoste un pic atipică, dar fără să pară trasă de păr, ba, din contră, totul decurge firesc, fără a se forța nota, fără a părea că povestea îi scapă autoarei din mână.
Avem de-a face cu cinci povești polițiste: primele două au intrigi destul de complicate, care însă sunt rezolvate grație ingeniozității poliției române (fără a uita însă trama cu iz paranormal, cu accente chiar horror, din Greu de dezlegat), în timp ce următoarele trei schimbă nota, transformându-se într-un uluitor carusel de SF amestecat cu fantasy și paranormal, care te face să dai pagină după pagină, pentru a-i afla deznodământul. Un deznodământ extrem de surprinzător, mai ales ținând seama de nota în care a plecat volumul și de povestea a treia, PROFILER – O fugă, un veritabil thriller polițist cu un criminal în serie.
Ce mi-a plăcut la volum? Totul. Sau aproape totul. Încă mai simt un oarecare disconfort din cauza deznodământului, dar cred că voi trece cu succes peste el. Teodora Matei jonglează cu nenumărate genuri cu o naturalețe remarcabilă pentru un autor care și-a publicat primul roman în urmă cu doar un an. Pentru că, așa cum scriam și mai sus, nu avem de-a face doar cu povești cu intrigă polițistă, ci întâlnim un adevărat melanj de horror, paranormal, fantasy și chiar SF, dublate de un comentariu social acid, dar realist. Nu-i ușor să faci un cititor să rezoneze cu trăirile tale, însă Teodorei Matei îi reușește cu brio (încă mă mai gândesc la bieții copilași lăsați la greu de o mamă nevoită să-și câștige pâinea cea de toate zilele cu ajutorul celei mai vechi meserii din lume; bine însă că există pe lumea asta și suflete miloase, iar cele aflate în suferință își pot găsi astfel alinarea).
Un volum de povestiri care se citește cu sufletul la gură. Pentru că sunt atât de bine scrise, iar subiectele atât de variate, încât e pur și simplu imposibil să nu găsești măcar una care să-ți placă, indiferent că ești în căutarea unei povești polițiste, horror sau SF. Căci volumul de față are de toate, pentru toată lumea, pentru toate gusturile, pentru toate mofturile. Citiți „Cel-ce-simte” și îmi veți da dreptate. Teodora Matei scrie bine, scrie mult și abordează nenumărate genuri, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Lectură plăcută!
