Agatha Christie ― The Mysterious Mr. Quin
BBC Audio, 2006
Eram obişnuită cu romanele Agathei Christie, englezeşti şi detectiviste până în seva foii de hârtie şi-n tuşul tipografic; chiar şi cei care nu le-au citit cred că ştiu de ele. Însă această colecţie de povestiri, The Mysterious Mr. Quin, iniţial publicată pe la 1930, a fost pentru mine o adevărată surpriză, una extrem de frumoasă. O revelaţie – aşa cum poate a mai fost romanul istoric al Rodicăi Ojog-Braşoveanu, sau chiar colecţia ei de povestiri. În realitate, şiragul de douăsprezece povestiri trebuie citit ca un tot, în ordine, deci până la urmă tot avem de-a face cu un pseudo-roman, un foileton, dacă vreţi, dar cu alt ton decât cel cu care ne-am deprins la Christie.
În ciuda titlului, adevăratul erou al colecţiei este domnul Satterthwaite căci, nu, domnul Quin trebuie să rămână şi va rămâne misterios. Domnul Satterthwaite este un bătrânel distins, burlac convins; se învârte cu măiestrie în cele mai înalte cercuri: cultura vastă, flerul pentru arta de valoare şi diplomaţia îl fac să fie apreciat atât de clasa aristocrată, dar şi de lumea artistică. Un fin cunoscător al naturii umane, are o înclinaţie aparte spre a se găsi observator în toiul evenimentelor fără a căuta asta neapărat şi mai ales fără a deveni nesuferit. Un gentleman.
O prezenţă agreabilă şi căutată la întrunirile înaltei societăţi, începem să îl cunoaştem la o petrecere de revelion ţinută la un conac de ţară. Aici, la un pahar în faţa şemineului, invitaţii pornesc o discuţie despre fostul proprietar, un presupus criminal care a sfârşit prin a se sinucide, o afacere ce a ţinut prima pagină a ziarelor cu ani în urmă. Dar iată că la cumpăna dintre ani, într-un moment de maxim suspans al istorisirii, petrecerea mai primeşte un musafir neaşteptat, rămas în drum din pricina unei defecţiuni la automobil, pe eponimul domn Harley Quin. Quin se insinuează firesc în discuţia celorlalţi şi fără risipă de cuvinte reuşeşte să-i ghideze în rezolvarea misterului, deducţia de graţie aparţinându-i lui Satterthwaite. Misterul trecutului aduce lumină în relaţiile din prezent, ridică povara unui stigmat de pe umerii unuia din cuplurile invitate. Nimic întâmplător, realizează versatul Satterthwaite. Pentru bătrân devine limpede că este ceva cu acest Quin, cei doi rezonează inexplicabil şi de aici începe să se desfăşoare relaţia dintre ei. Toate celelalte povestiri ce urmează se încadrează într-un tipar similar: Satterthwaite este invitat la vreun eveniment de societate, fie o vacanţă ori un spectacol, inevitabil revizitează o situaţie enigmatică din trecut, un caz aparent închis, iar Quin apare din neant şi îl îmboldeşte delicat să elucideze misterul, pe principiul că imaginea de ansamblu se vede întotdeauna mai bine după ce a trecut mai multă vreme de la momentul întâmplării. Timpul face ca lucrurile să se aşeze şi elimină componenta emoţională.
Fiecare povestire este de sine stătătoare, cu toate caracteristicile scrierii lui Christie, dar de astă dată autoarea încarcă atmosfera cu un romantism aparte; mai mult decât nişte exerciţii detectivistice, povestirile sunt supranaturale (îmi aminteşte puţin de Wilkie Collins). Quin este într-adevăr misterios, până la urmă nu aflăm mai nimic despre el, este o făptură care vine şi pleacă, întrupată din lumini şi umbre: de fiecare dată când îi apare lui Satterthwaite o umbră îi cade pe chip ca o mască, ori lumina se dispersează prin vitraliul unei ferestre şi aruncă pe el veştmânt în romburi colorate. Cititorului îi este clar de la bun început că Mr. Harley Quin nu este nimeni altul decât Arlechinul, eroul romantic al vechilor comedii italiene – pentru menţinerea suspansului, probabil, Christie alege să-l facă pe Satterthwaite să nu priceapă acest lucru decât atunci când devine prea evident, un artificiu puţin cam forţat după părerea mea. Relaţia dintre cei doi este însă dezvoltată atât de frumos de-a lungul povestirilor încât orice altceva poate fi trecut cu vederea, iar suspansul deznodământului te ţine cu sufletul la gură de la o poveste la alta. În fapt, cum spuneam, Satterthwaite este personajul central, un bărbat ajuns la apusul vieţii. Pornind de la aceste situaţii pe care se aventurează să le îndrepte, Satterthwaite îşi reanalizează întreaga viaţă. Sfârşitul este… ca-n viaţă: dulce-amar, poate un pic mai mult amar. Oare unde o fi fost invizibilul şi misteriosul Quin atunci când tânărul Satterthwaite avea nevoie de el? Am rămas cu un sentiment de oarecare zădărnicie, sfâşietor şi nostalgic în acelaşi timp.
Cartea, în orice format o găsiţi în limba engleză, este o mică bijuterie. Dacă nu aţi ascultat până acum niciun audiobook, atunci vă recomand cu drag să începeţi cu The Mysterious Mr. Quin – este relativ uşor de urmărit, iar lectura lui Hugh Fraser un deliciu (pentru fanii serialului Agatha Christie’s Poirot, el îl interpretează pe Hastings).
Poate m-am ramolit odată cu trecerea anilor, ori de vină să fie primăvara ce stă să-nceapă, cu mărţişoarele răvăşite artistic pe tarabe şi soarele sticlind în miriade de mărgele de sticlă, dar l-am îndrăgit enorm pe Satterthwaite. Mai ceva ca pe Poirot.
