Jack Higgins – Pactul cu diavolul
Trad. Sanda Aronescu
Colecţia Lynx
Editura Humanitas, Bucureşti, 1992
238 pagini
Despre Jack Higgins pot afirma că este cu siguranţă unul din cei mai buni scriitori de thrillere de război şi de spionaj pe care i-am citit vreodată. Şi asta în condiţiile în care i-am mai citit o singură carte, Confesionalul (Confessional, 1985), apărută la Humanitas acum foarte mulţi ani, în 1993, cred. Jack Higgins este unul din cei mai prolifici scriitori de thrillere de război şi nu numai, autor al unor serii foarte apreciate. Câteva au apărut şi la noi: seria dedicată lui Liam Devlin, din care face parte şi titlul despre am să vă vorbesc în continuare, alcătuită din patru volume, toate traduse la noi şi împărţite între mai multe edituri (The Eagle Has Landed, 1975 – Vulturul a aterizat; Touch the Devil, 1982 – Pactul cu diavolul; Confessional, 1985 – Confesionalul; The Eagle Has Flown, 1990 – Vulturul a decolat), sau seria dedicată lui Sean Dillon, alcătuită din nu mai puţin de 19 volume, primul apărut în 1992, cel mai recent în 2012 (la noi au apărut câteva volume din această serie la Editura Miron pe la mijlocul anilor 1990).
Cu personajul lui Liam Devlin am făcut cunoştinţă acum mulţi ani într-unul dintre cele mai solide şi mai sensibile romane de acţiune pe care le-am citit vreodată: Confesionalul, apărut la Humanitas într-o colecţie ce promitea multe, Lynx, dar care a sucombat mult prea devreme, la fel cum s-a întâmplat şi cu altă colecţie valoroasă de la Humanitas, Thriller&Mystery. Liam Devlin este considerat un fel de persona non grata de către autorităţile britanice deoarece în trecut a fost unul din capii Armatei Republicane Irlandeze, cea care s-a opus din răsputeri guvernului britanic, creându-i foarte multe probleme. Acum însă s-a liniştit şi este un reputat profesor la Trinity College din Dublin, Irlanda. Celălalt personaj important al cărţii este Martin Brosnan, introdus în scenă chiar la începutul cărţii, pe când lupta în Războiul din Vietnam şi ajuta o tânără fotografă franţuzoaică să nu cadă în mâinile vietnamezilor.
Povestea face un salt considerabil, ajungând în anul 1979, când este introdus în scenă cel mai periculos criminal cu care se confruntă britanicii şi francezii, Frank Barry. Acesta lucrează pentru KGB şi a reuşit să omoare numeroşi agenţi secreţi ai englezilor. După ce izbuteşte să scape şi de Jack Corder, un ultim agent trimis de englezi, Brigadierul Ferguson, al cărui superior este chiar prim-ministrul Angliei, decide că e nevoie de măsuri speciale şi că singurul care îl mai poate prinde pe Barry este Liam Devlin. Barry fusese angajat de KGB pentru a fura o armă vest-germană chiar de pe teritoriul englez, lucru care îi şi va reuşi. Devlin însă nu stă nici el cu mâinile în sân şi află cu stupoare că cel la care se gândiseră englezii şi francezii că ar fi singurul în stare să-l prindă pe Barry este rebelul Martin Brosnan, aflat acum într-o închisoare de maximă securitate de pe o insulă din apropierea Franţei. Acesta era închis acolo deoarece în anii scurşi de la terminarea Războiului din Vietnam şi până cu puţin timp în urmă fusese cel mai activ agent al irlandezilor în războiul de guerilla dus împotriva englezilor. Închisoarea în care Brosnan era ocupat să spargă piatră se afla pe Insula Belle, renumită datorită faptului că de acolo nu reuşise nimeni să evadeze, un fel de echivalent al închisorii Alcatraz din SUA. Cu toate acestea, Devlin, ajutat de frumoasa fotografă Anne-Marie Audin, iubita din trecut al lui Brosnan, concepe un plan nebunesc pentru a-l ajuta pe acesta să evadeze şi astfel să ajute la prinderea lui Frank Barry.
Brosnan are şi un motiv întemeiat pentru a face asta: din cauza lui Barry murise o bună prietenă, irlandeză şi ea. Tomai pe asta mizaseră englezii şi francezii atunci când i-au propus lui Devlin acest târg murdar.
Recunosc că n-am mai citit un roman de spionaj de foarte mult timp. Au trecut probabil peste zece ani, deşi înainte le devoram cu aviditate. John Le Carre şi al său Smiley, Frederick Forsyth sau, de ce nu, celebrele romane cu SAS, pe numele său adevărat Malko Linge, scrise de Gerard de Villiers. Îmi plăcea atmosfera aceea întunecată şi paranoică din timpul Războiului Rece, gadgeturile care acum l-ar face să râdă pe James Bond-ul interpretat de Daniel Craig (da, cel mai recent capitol al francizei, Skyfall, este într-adevăr cel mai bun film cu James Bond de până acum!), filajele interminabile, furturile de documente şi de arme secrete, personajele complicate şi cu reacţii imprevizibile, permanentul război psihologic pus la cale de ambele părţi ale baricadei, fie că era vorba de ruşi, americani, francezi, englezi, turci sau orice altă naţie, ascultarea telefoanelor, agenţii infiltraţi, cârtiţele, armele de ultimă generaţie sau clasica pastilă cu cianură etc.
Nici acest roman nu face rabat de la cele enumerate mai sus: are şi spioni, şi arme, şi cârtiţe infiltrate în serviciile secrete ale inamicului. Dar mai are ceva în plus: drama personajului Martin Brosnan, unul din ultimii oameni de cuvânt al acelor vremuri, cel care dacă jura răzbunare, îşi respecta jurământul cu orice preţ.
Un roman din zilele bune ale romanelor de spionaj, care încă mai rezistă destul de bine trecerii vremii. Pentru asta, Jack Higgins merită apreciat şi scos din umbra unor scriitori, de altfel foarte buni şi ei, precum James Patterson, Harlan Coben, David Baldacci sau, de ce nu, Dan Brown.
