John Katzenbach ―
Traducere de Gabriel Stoian
Colecţia Thriller
Editura Litera, Bucureşti, 2011
608 p.
John Katzenbach mi-a plăcut de la primul lui volum care mi-a picat în mână. Un motiv ar fi că autorul a lucrat câţiva ani ca reporter pe lângă tribunalele penale din State, având aşadar acces la materiale suficiente atât cantitativ, cât şi calitativ pentru a-i servi ca sursă de inspiraţie; un alt motiv este predilecţia lui Katzenbach către latura psihologică a personajelor, fie ele pozitive, fie negative. De obicei, personajul negativ suferă de anumite tulburări mintale, iar cel pozitiv are într-un fel sau altul tangenţe cu domeniul vast al psihologiei. De aceea, cărţile sale se încheie frumos, logic, atât în ceea ce priveşte ancheta poliţistă, bazată pe logică şi probe, cât şi latura psihologică (rezultatele din prezent decurg din acţiunile şi deciziile din trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat al personajelor). Dar până la acest final, duelul dintre logica sănătoasă a anchetatorului şi contradicţiile şi paradoxurile unei minţi psihopate este întotdeauna suficient de captivant, încât să permită creşterea treptată a suspansului până la punctul în care să nu mai laşi cartea din mână.
Această scurtă introducere îmi permite să trec la romanul Profesorul, un exemplu perfect pentru ceea ce spuneam mai sus.
Profesorul Adrian Thomas a ieşit la pensie după o carieră dedicată predării tainelor psihologiei. Este diagnosticat cu o formă de demenţă degenerativă incurabilă şi rapidă, care se manifestă prin pierderi de memorie, halucinaţii, putându-se ajunge până la deces. Ştiind bine ce înseamnă asta, şi nemaigăsind niciun motiv pentru a trăi în continuare (este văduv, iar fratele lui a murit demult), consideră că cea mai bună soluţie ar fi sinuciderea. Cu toate acestea, în drum spre casă asistă întâmplător la ceea ce pare a fi răpirea unei adolescente. Şi de aici începe „jocul”: a fost într-adevăr răpire, sau mintea începe să îi joace deja feste?
Hotărăşte să verifice dacă cel puţin ceea ce a văzut e real sau nu, iar acesta este punctul în care va fi implicat treptat în ceea ce va deveni o incursiune în lumea atât de actuală a pornografiei pe internet, cu personajele ei cel puţin ciudate.
Acţiunea se desfăşoară pe trei planuri, care converg la final. Investigaţia profesorului, pornită din motive mai mult personale, ajunge să interfereze cu ancheta poliţienească. Aceasta din urmă întâmpină greutăţi încă de la început, întrucât adolescenta – Jennifer – care fusese într-adevăr răpită, fugise anterior de câteva ori de acasă; astfel, această nouă dispariţie nu pare a fi decât o nouă escapadă. În plus, dispariţia este investigată de acelaşi detectiv Terri Collins, cel care se ocupase şi de celelalte „evadări” ale lui Jennifer, iar acesta porneşte căutările pe baza vechii sale rutine.
Al treilea plan este oferit de perspectiva lui Jennifer: o fată de şaisprezece ani sătulă de atmosfera apăsătoare dintr-o familie dezbinată şi, amprenta vârstei, rebelă. Colac peste pupăză, fata are ghinionul de a fi răpită de un cuplu care transmite în direct pe internet abuzurile fizice şi psihice la care îşi supun victimele, obţinând astfel, pe lângă satisfacerea propriilor fantezii sadice, şi beneficii financiare.
Pe măsură ce cazul prinde contur, iar doamna detectiv îşi dă seama că de această dată este vorba de o răpire, colaborarea profesorului cu Terri Collins devine tot mai strânsă, iar acţiunea devine tot mai alertă.
Cazul se rezolvă, însă nu fără răsturnări de situaţie. Metodele cel puţin neconvenţionale ale profesorului, care apelează la ajutorul unui pedofil, precum şi la sfaturile primite din partea soţiei şi ale fratelui său (ambii decedaţi), reuşesc până la urmă să se îmbine perfect cu munca detectivistică a lui Terri Collins.
Profesorul este o carte bine scrisă, care oferă tot ceea ce se aşteaptă din partea unui thriller de calitate: personaje variate şi bine conturate, acţiune antrenantă, surprize şi un final nu chiar atât de previzibil pe cât v-aţi aştepta. Toate, ingredientele unei lecturi captivante.
