Editura Herge Benet/ Cărţile Arven, Bucureşti, 2012
Nu ştiu nimic despre autoare, Anna Váry, nici dacă acesta este numele ei adevărat sau doar un pseudonim, nici dacă există aievea ori e doar plăsmuirea unui „grup de iniţiativă” literar. Curioasă această tactică editorială.
Dar poate că toate acestea nici nu sunt importante, poate că intenţia era aceea de a ne scuti de un interes atât de lumesc şi a ne îndrepta atenţia strict asupra textului.
Oricum ar fi, remarc dintru început câteva lucruri. Acest volum, , este doar primul dintr-un ciclu mai amplu – nu ni se precizează cât de amplu, iată un alt mister – ciclu intitulat, aparent, Ultima vrăjitoare din Transilvania. Romanul este publicat de editura Herg Benet sun un imprint –Cărţile Arven – care intuiţia îmi spune că va fi dedicat literaturii generic numite fantasy romantic. Întrucât şi Contesa Aneke poate fi lesne încadrat în această categorie, atât de iubită de tinerimea contemporană.
Nimic rău în asta, departe de mine gândul. La rigoare, fantasy-ul romantic se poate constitui într-un excelent aperitiv, pregătind papilele consumatorului pentru alte feluri, poate, mai rafinate.
Oricum ar fi, avem în Contesa Aneke, cred, primul fantasy romantic românesc. Un YA în toată puterea cuvântului, scris cu pricepere, acordat evident la scrierile similare de import, dar – marele atu! – adaptat frumos spaţiului şi civilizaţiei autohtone.
Povestea e relativ simplă, lucru de altfel important în economia narativă, căci îi permite autoarei să speculeze trăirile protagonistei: adolescentă introvertită, puţin goth, îndrăgostită lulea de fratele ei vitreg şi trimisă, tocmai de aceea, de mamă să petreacă vara departe de casă, la nişte rude bătrâne, undeva în inima Transilvaniei. Acela e un loc unde timpul pare că şi-a suspendat cursul, telefoanele mobile sunt o ciudăţenie şi majoritatea localnicilor încă se ghidează în viaţă după cutume ancestrale şi se tem de superstiţii păstrate cu sfinţenie din tată-n fiu. Ajunsă aici, tânăra descoperă o legendă care îi trezeşte interesul şi decide să cerceteze problema, fie şi numai pentru a-şi trece mai uşor timpul rămas până la reîntâlnirea mult-visată cu fratele vitreg (cântăreţ într-o formaţie aflată în turneu). Povestea Contesei Aneke este însă izbitor de asemănătoare cu propria ei poveste semi-incestuoasă, fapt care o implică şi mai mult pe tânără, deopotrivă afectiv şi… fizic.
O carte care se citeşte cu reală plăcere, o carte presărată cu suficient de puţine stângăcii ca să fie pasabile, o poveste care încinge cu siguranţă imaginaţia tinerilor şi cu care poate rezona, la un nivel acceptabil, chiar şi un cititor mai „trecut”, ca mine.
De va fi să-mi cadă în mână şi următorul volum, nu vă ascund că-l voi citi cu la fel de multă deschidere. Anna Váry ştie să scrie şi e inevitabil ca o continuare să marcheze un progres vizibil.
