Flavius Ardelean – Noumenoir
Ed. Herg Benet, 2016
”Moartea îmi pare singurul lucru cu adevărat demn de încropit vreo discuție în juru-i, iar iubirea – că pentru asta ne-am adunat cu toții aici, nu? – nu e decât un pretext, un panaceu placebo, o fugă de, o mai-lasă-mă-un-pic. Când spui iubire, spui de fapt moarte.”
Între romanele din ciclul ”Miasma” apare ”Noumenoir”, o carte în afara seriei amintite, o distopie plasată în România anului 2085, divizată între cei care scriu si cei care critică ce s-a scris. Cei care nu mai pot scrie sunt închiși într-un hotel improvizat într-o fostă mânăstire, „A nus Dei”. Unul dintre scriitorii „cazați” acolo, Radu Lenea, intră în posesia unui manuscris pe care încearcă să-l scoată afară, urmărit de toată lumea, critici, organizații secrete care se dovedesc a nu fi ceea ce par.
Acesta este background-ul, pe scurt. Romanul satirizează lumea literară din România actuală, cu trimiteri ușor de recunoscut. Ironia îi imprimă textului o notă amuzantă, ludică. Dar Noumenoir-ul este mult mai mult de atât. Flavius Ardelean excelează, în primul rând, prin a creiona o atmosferă. În hotel, acțiunea este una de tip film noir. Avem femei fatale care îl duc pe erou la pierzanie, un erou care, orice ar face, nu poate câștiga, nu se întrevede un happy end. O avem pe Lizaveta Markov, o roșcată focoasă care pretinde că e rusoaică și încearcă să se folosească de Radu ca să-și îndeplinească visul de a deveni critic. În goana lui prin hotel, eroul nimerește în camere precum cea a contesei Duda, o bătrînă care vânează favorurile poeților tineri, sau a prietenului său Hercule, un fost scriitor mediocru care acum se droghează cu Metafore și Hiperbole. Fără îndoială, dacă Noumenoir ar fi un film, ar fi unul noir și, dacă ar fi muzică, ar fi o trupă de dark jazz. De altfel, hotelul are o trupă de jazz care cântă în liftul unde a rămas blocată.
Atenția pentru detalii este fascinantă și contribuie și ea la crearea atmosferei. Cititorul se pierde, o dată cu Radu Lenea, în interiorul acelui hotel, pe coridoare, pe scări, în camere. Fiecare amănunt e descris până devine palpabil, astfel încât cititorului îi e ușor să se transpună în lectură.
Finalul este, de asemenea, tipic autorului, un cerc închis. Te aduce la început. Și întotdeauna acest tip de final este, în cazul lui Flavius Ardelean, perfect justificabil din punct de vedere al curgerii narațiunii. Și totuși mă întreb cum ar arata un final liniar într-unul dintre textele sale, ce soluție ar aduce.
Am fost la lansarea din București, din Cărturești Verona, și nimic nu mi se pare mai plăcut decât să asculți un scriitor bun citind câteva pagini scrise de el. Este o manieră perfectă de a descoperi autori pe care nu-i cunoșteai, așa încât vă îndemn să treceți pe la lansări sau lecturi publice, deschiși către nou. Duminică, de la ora 12:30, în cadrul târgului Gaudeamus, la standul editurii Herg Benet, va avea loc prezentarea romanului Noumenoir, un bun prilej de a afla mai multe despre Flavius Ardelean şi de a cumpăra cartea.
