Elizabeth Massie ― Shadow Dreams
Leisure Books, 2002
Am cartea asta de cel puţin cinci ani. Am pus mâna pe ea de nenumărate ori, de fiecare dată când ne-am mutat şi a trebuit ba s-o împachetez, ba s-o despachetez. Şi totuşi n-am idee ce m-a făcut să întârzii s-o citesc. S-ar putea spune că mi-am refuzat singur o mare plăcere.
Fiindcă SHADOW DREAMS, volumul de povestiri al lui Elizabeth Massie, e-un adevărat regal. Autoare deţinătoare a două premii Bram Stoker şi a unui premiu World Fantasy, Massie are la degetul mic arta narativă şi demonstrează lucrul ăsta acolo unde e cel mai greu de demonstrat: pe terenul prozei scurte. Fiecare dintre textele cuprinse în volumul de faţă, apărut în 2002, e o mică bijuterie neagră.
Mărturisesc că mă aşteptam, n-aş putea spune de ce, să dau peste o proză făţiş horror. Ei bine, nu-i aşa. Groaza la care face apel Elizabeth Massie e una mult mai subtilă, mult mai adâncă şi, tocmai de aceea, mult mai greu de exprimat. În loc să ne pună în faţă scene uluitoare, în loc să arunce asupra noastră kilolitri de sânge şi kilometri de maţe, suntem luaţi cu binişorul, purtaţi ca pe palme de-a lungul unui drum sinuos, puţin umblat, întunecat. Dacă întoarcem privirea, vedem luminile oraşului din care am plecat, însă dacă ne uităm înainte, poate doar licărirea unei stele sau luciul mat al lunii ascunse de nori dacă ne mai luminează cât de cât calea.
Povestirile lui Elizabeth Massie exprimă şi imprimă sentimente ce variază de la singurătate, frică, ruşine, la fiori mistici, la izbăvirea prin (auto-)sacrificiu. De mult nu mi-a mai fost dat să găsesc în proze de mică întindere o gamă atât de bogată de senzaţii şi emoţii. Maniera în care autoarea găseşte să le învăluie în poveşti cutremurătoare, de-un umanism liminal, arta dozajului fin, vocea perfect acordată – toate, şi altele pe deasupra, fac ca povestirile strânse în acest volum să strălucească în noapte.
Majoritatea personajelor sunt femei. Femei chinuite într-un fel sau altul ba de un eveniment din trecut, care se întoarce acum să-şi ceară drepturile (Dibs), ba de starea lor actuală şi năzuinţa spre ceva mai bun (I Am Not My Smell), ba de propria vulnerabilitate (Shadow of the Valley), ba de sentimentul că trăiesc în minciună (Honey Girls On Line) etc. Interesant e, totuşi, faptul că n-ai nicio clipă sentimentul că ai citi proză feministă. Şi asta pentru că autoarea ştie să evite declamativul, ştie să nu cadă în tezism şi ştie din ce unghi trebuie privite lucrurile pentru ca lumina rampei să nu supere vederea.
Dacă ar fi să aleg, printre preferatele mele s-ar număra Fisherman Joe (o istorioară a la Jack Ketchum/ William Golding: două cupluri pleacă pentru o după-masă la pădure, dar pe când ajung la locul stabilit, una dintre soţii, care plecase înainte, este găsită moartă; orbit de furie, soţul se repete asupra unui pescar care iese zâmbind din pădure cu un topor plin de sânge în mână; îl leagă de copac şi-l bate până la moarte; desigur, până la urmă aflăm că soţia a fost victima atacului unui urs şi că pescarul n-a făcut decât să răpună fiara), No Solicitors, Curios a Quarter (o bunică îşi creşte cum poate nepoata slabă de minte; când resursele scad, apelează la ce ştie ea că se vinde mai bine: violenţa; rând pe rând, îşi taie fie o ureche, fie nasul, fie o mână, şi percepe taxă de la curioşii veniţi să se holbeze la rănile ei supurânde), Crow, Cat, Cow, Child (Hannah iubeşte animalele şi ar face orice pentru ele; ei bine, aproape orice, căci supusă fiind unui test din partea noului iubit, descoperă că de-ar fi aleagă între a salva viaţa propriei pisici sau a fiului prietenei de serviciu, ar alege fără să crâcnească viaţa copilului) şi Damaged Goods (un băiat şi o fată, amândoi aduşi în sânul naturii de-un „guru spiritual”, care i-a convins că sunt un soi de întruchipare a lui Adam şi Eva ce trebuie să procreeze; şi că la actul în sine va participa Dumnezeu însuşi; doar că Dumnezeu se dovedeşte a fi preşedintele naţiunii, o persoană cu plăceri perverse care, nesatisfăcut de prestaţia celor doi, hotărăşte să mai încerce o dată, cu alţi doi; iar primul Adam şi prima Evă sunt „botezaţi” în apele râului din apropiere).
Shadow Dreams e fără-ndoială genul de carte care te leagă de autorul ei. Pe mine, Elizabeth Massie m-a convins. Prevăd că-n scurt timp voi citi şi alte cărţi de-ale ei. Întrucât nu e deloc mult spus că fiecare zi care trece fără a face asta e-o zi pe jumătate pierdută.
Iar eu încă nu m-am iertat că am neglijat atâta amar de vreme volumul acesta.
●
Text apărut iniţial pe site-ul http://mirceapricajan.ro, în 24 februarie 2010
