Echipa Rhyme-Sachs lovește din nou

Jeffery-Deaver__Camera-ucigasaJeffery Deaver, Camera ucigașă
Traducător: Graal Soft
Editura RAO, București, 2015

 

Este deja un lucru bine cunoscut că sunt fan înrăit al seriei de volume care îi au drept personaje principale pe Lincoln Rhyme și pe Amelia Sachs. Evident, am terminat ultimul roman apărut în această serie în două zile. Jeffery Deaver nu m-a dezamăgit nici de această dată.

În „Camera ucigașă”, directorul unuia dintre numeroasele servicii foarte secrete ale Statelor Unite, cu aprobare „de sus”, ia măsuri radicale împotriva persoanelor care constituie potențiale pericole la adresa țării. Problema este că paranoia directorului menționat îl determină să desemneze drept țintă orice persoană care, în opinia lui, este sau poate fi primejdioasă.

Ultima victimă este Robert Moreno, un cunoscut activist anti-american, domiciliat în America de Sud, despre care informațiile adunate în ultima perioadă sugerează că ar plănui un atac terorist pe teritoriul american. Ca urmare, se ia decizia asasinării acestuia. Crima are loc în Bahamas, unde Moreno este împușcat de la o distanță de peste doi kilometri, în camera de hotel în care era cazat. Victime colaterale: garda lui de corp și un reporter care tocmai îi lua un interviu.

Circumstanțele neobișnuite ale crimei, precum și inerția și incompetența cu care poliția locală își face treaba, îi determină pe cei de la FBI să îi ceară ajutorul lui Lincoln.

Între timp, guvernamentalii din spatele operațiunii își dau seama că informațiile pe baza cărora se dăduse ordinul de asasinare fuseseră greșit, dar intenționat, interpretate – Moreno dorea de fapt să organizeze un protest pașnic, nicidecum vreun atentat terorist. Ținând cont de uriașele implicații politice, cei din guvern încearcă să mușamalizeze această afacere cu orice preț.

Lincoln devine tot mai interesat de acest caz, simțindu-se provocat de ițele din ce în ce mai încâlcite ale anchetei și este, așadar, hotărât să afle adevărul. Într-atât de hotărât, încât recurge la decizii extreme: își părăsește locuința și călătorește până în Bahamas pentru a cerceta personal locul crimei (pentru cei aflați la primul contact cu acest personaj, trebuie să menționez că Rhyme a avut un accident care l-a lăsat tetraplegic, moment din care nu și-a mai părăsit apartamentul decât foarte rar și doar pentru obligatoriile vizite la spital).

Deplasarea va merita până la urmă efortul făcut, deși Lincoln are parte de mai multă aventură decât și-ar fi dorit. Nici Amelia nu este scutită de neplăceri, printre care și artrita care îi face probleme tot mai mari.

Pe măsură ce eroii noștri se apropie de adevăr, evenimentele se precipită. Urmează alte crime menite să șteargă orice urmă care să indice către făptași, dar echipa condusă de Lincoln nu se află la primul caz dificil din carieră. După câteva răsturnări spectaculoase de situație, Rhyme își consolidează reputația cu încă o reușită la activ, cu ajutorul neprețuit al echipei sale.

Până la următoarea enigmă care va solicita serviciile lui Lincoln, nu am decât să vă urez spor la lectură!

Despre ROIS Roger

Roger ROIS a scris 37 articole în Revista de suspans.

Născut la 13 iulie 1973 în Oradea, Rois Roger s-a licenţiat în biologie şi chimie. A avut nenumărate joburi, printre care şi acela mai exotic de biolog la Grădina Zoologică Oradea. A colaborat o vreme şi cu editura Aquila şi cu studioul de traduceri Total Record. Actualmente este curator la Zoo Brașov şi traducător freelancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *