Bogdan Hrib – „Stelian Munteanu #1: Filiera grecească”
2015, editura Tritonic, 160 pag.
ISBN 978-606-749-052-7
Unele cărţi au o poveste lungă, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu schimbări. Sunt curios cum arăta, la vremea publicării, romanul Crimă la Paralia, apărut în 2006 la editura Tritonic. Sunt, din nou, curios să ştiu dacă de când a fost scris s-a dorit a fi prima carte a unei serii, ori acest gând a venit abia după aceea. Ce ştiu, ceea ce se vede de către oricine, este faptul că, la ora actuală, volumul se numeşte Filiera grecească şi deschide seria Stelian Munteanu. O serie atipică, în ale cărei continuări autorul, Bogdan Hrib, a colaborat cu diverşi autori.
Decorul în care începe întreaga poveste pare unul de vis: un concediu petrecut în Grecia de către Stelian Munteanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Române. O vacanţă binemeritată, după o perioadă dificilă, cu un serviciu epuizant şi o relaţie conjugală ratată.
Aşa cum se întâmplă de multe ori când totul merge prea bine, protagonistul se trezeşte amestecat într-un caz de crimă – o conjunctură orecum absurdă, câtă vreme el nu este poliţist. Dar, ca singurul reprezentant al poliţiei române într-o zonă în care un asasinat pare a fi legat de numele unui important om de afaceri român, cu relaţii sus-puse, aflat şi el în concediu alături de familie, Stelian Munteanu se vede cooptat într-o anchetă despre care consideră că-i depăşeşte competenţele.
Totuşi, încă de la început, lucrurile îl intrigă. Victima este o dansatoare din România, amorezată de cumnatul omului de afaceri. Motivul poate fi gelozia. Sau o haină de blană – idee stranie într-o regiune în care temperaturile fac inutil un asemenea accesoriu. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca totul să fie simplu, dar nu există niciun fir de aţă de al cărei capăt să se agaţe investigatorii. Şi, colac peste pupăză, omul de afaceri profită de influenţa sa la nivel înalt şi pleacă din Grecia, de sub nasul poliţiştilor, sustrăgându-se anchetei. Dar, undeva, mai există şi un rus misterios, care strecoară cu mare atenţie indicii, mai mult stârnindu-l pe Stelian Munteanu decât ajutându-l.
Chiar dacă este protagonistul seriei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române nu este singurul asupra căruia se concentrează autorul. Dimpotrivă, acesta dovedeşte abilitatea de a trece cu uşurinţă de la un personaj la altul, prezentând situaţia din perspective diferite, după cum o solicită firul narativ. Mai mult, actorii se deplasează continuu, legând între ele România, Grecia, Rusia, Austria şi Franţa.
Recunosc că, din acest punct de vedere, cartea n-a corespuns cu gusturile mele, eu preferând acţiuni mai aşezate, desfăşurate într-un ritm mai lent, cu aprofundarea unor situaţii, stări, etc. Dar aici este doar o chestiune de gust. Privind romanul dincolo de asta, am remarcat o extraordinară prospeţime, ba chiar – lăudabil într-o carte cu un ritm susţinut – talentul de a prezenta în cadre scurte, de două-trei paragrafe, ori într-un context, a specificului unui loc, a unei perioade. Poate că aici s-a simţit şi mâna jurnalistului, ori a fotografului învăţat să prindă tocmai acel cadru care spune totul sau aproape totul.
De remarcat, în afara abundenţei de personaje mânuite simultan de autor şi a decorului bogat, este desfăşurarea anchetei. Bogdan Hrib îi arată cititorului indicii, rând pe rând, aducând argumente pro şi contra modului în care ele s-ar putea lega de un făptaş sau de altul. La fel ca un iluzionist, arată ceea ce doreşte, păstrând în umbră scheletul structurii pe care se sprijină întreaga înscenare a crimei.
Un minus pe care l-aş da, totuşi, cărţii, îl reprezintă greşelile de redactare. Ştiu că ele pot să apară, că nu întotdeauna sunt eliminate toate. Dar, în cazul de faţă, avem de-a face cu ediţia a IV-a a romanului. Cred că, ajungând deja atât de departe, scăpările ar fi trebuit să dispară în totalitate.
Cu Filiera grecească (sau Crimă la Paralia, cum a fost întâi denumită), Bogdan Hrib deschide o serie atrăgătoare, plină de vervă, cu un anchetator prins fără voia lui într-o intrigă tipic poliţistă, în care încearcă să-şi găsească locul şi i se pare că i se conferă mai multă autoritate decât ar avea, în mod nomal, dreptul. Cu alte cuvinte, îl face pe cititor să se simtă că ar putea, şi el, să fie în locul lui.
