O trăsătură comună a autovehiculelor „cu ghinion” pare a fi tendința spre autodistrugere, țel urmărit cu perseverență, indiferent de bilanțul victimelor colaterale. Așa s-a întâmplat cu „mașina blestemată de la Sarajevo“, a cărei saga a început cu moartea prințului moștenitor al Austro-Ungariei și s-a sfârșit cu distrugerea unui muzeu vienez.
Franz Ferdinand și-a ales un automobil care să impresioneze mulțimea când el și soția sa, ducesa de Hohenberg, aveau să străbată străzile capitalei bosniace. Existau motive întemeiate pentru o astfel de punere în scenă: situația politică europeană devenise nesigură, iar vizita prințului voia să demonstreze contrariul.
Arhiducele, ducesa și anturajul lor au sosit la Sarajevo pe 28 iunie 1914, într-o mașină deschisă, de șase locuri, având caroseria vopsită într-un roșu intens – alegere nu tocmai potrivită, având în vedere riscurile la care moștenitorul tronului se expunea cu fiecare apariție publică. Iar temerile serviciului de siguranță imperial au fost confirmate: un fanatic a țâșnit din mulțime în fața automobilului, cu un pistol în mână. A tras întâi asupra lui Franz Ferdinand, apoi a soției acestuia, până ce a rămas fără gloanțe… Dublul asasinat a fost scânteia care a aprins vâlvătăile Primului Război Mondial, al cărui bilanț final avea să se ridice la douăzeci de milioane de morți.
După armistițiu, guvernatorul Iugoslaviei a cerut ca automobilul să fie reparat și vopsit în culoarea originală. Însă patru accidente succesive, dintre care unul soldat cu pierderea brațului său drept, l-au convins să nu se mai urce vreodată în mașină.
Prietenul său, doctorul A Srikis, s-a oferit să o cumpere… La volanul noii sale achiziții, era văzut adesea pe șoselele de munte ale Austriei, până în ziua când automobilul s-a răsturnat într-o râpă, zdrobindu-l.
Următorul deținător al mașinii avea să fie tot un doctor, însă după ce pacienții săi au început să îl ocolească, apelând la alți colegi de breaslă, s-a hotărât să o vândă unui pilot de curse elvețian. Acesta a apreciat imediat performanțele automobilului, a cărui viteză l-a ajutat să câștige câteva raliuri importante. Apoi, pe un traseu dificil ce străbătea Munții Dolomiți, a intrat într-un parapet și și-a frânt gâtul.
Ultimul proprietar al mașinii, Tiber Hirshfield, a decis să îi schimbe culoarea într-un albastru optimist, după care a plecat cu un grup de prieteni la nunta surorii sale. Pe drum, Hirhsfield și patru dintre pasageri au murit în coliziunea cu un camion; al cincelea a suferit leziuni la coloana vertebrală, rămânând paralizat pentru tot restul vieții.
În final, mașina reparată a nu știu câta oară, dar pe care nimeni nu mai voia să o cumpere, a revenit municipalității vieneze. Fiindcă nu știau ce utilitate să-i dea automobilului al cărui „cazier“ devenise celebru, autoritățile l-au trimis la Muzeul de Istorie. Acolo, a fost dat în grija custodelui Karl Brunner – care, ani la rând, a relatat vizitatorilor întreaga istorie a exponatului…
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial muzeul a fost bombardat, clădirea unde se afla automobilul Arhiducelui Franz Ferdinand fiind transformată într-un morman de dărâmături. Echipele de salvare au dezgropat, lângă carcasa strivită a mașinii, trupul neînsuflețit al lui Karl Brunner. Acesta era muzeograf, nu paznic – ce căutase noaptea în clădire?
