Sandra Brown, Coelho și o dihotomie comunistă

Credit foto © Vlad Bîrdu

Tot mai des întâlnesc în ultima vreme un reproș, devenit deja clișeu, adresat scriitorului român care are „obrăznicia” de a vinde peste 100 de exemplare din cărțile lansate și, astfel, de a-i frustra pe colegii săi de suferință mai puțini norocoși, care bifează doar doi cumpărători, dintre care unul este acel membru al familiei care l-a adus pe lume. Acest reproș îmbracă forma: „Păi vinde, sigur, doar scrie ca Sandra Brown (dacă e femeie, în special blondă) / Coelho (dacă e de sex masculin)…”. Acest reproș e amuzant din multe perspective. În primul rând, cel care îl formulează recunoaște fără ocolișuri că nu i-a citit în viața lui Sandra Brown sau Coelho, că doar nu era să-și polueze mintea cu „non-valori” (un alt cuvânt tare îndrăgit de românul-cârtiță, acel român care nu reușește să vadă nici 1% din lumea care-l înconjoară). Cât timp nu a citit Sandra Brown sau Coelho, e caraghios cum crede că îl poate compara pe scriitorul nostru cu doi autori cu priză la public, pe care el nici nu i-a răsfoit. Dacă n-ai idee cum scrie Sandra Brown, n-o poți compara cu nimeni, punct. În alt doilea rând, reproșul e amuzant fiindcă haterul Sandrei Brown recunoaște, până la urmă, dacă e strâns cu ușa, că nu a citit nici literatură bună. Așadar, dacă nu a citit literatură bună, cum poate ști că Sandra Brown e literatură mediocră, lui lipsindu-i sistemul de referință pentru o comparație? În al treilea rând, e amuzant cum toți care trimit nerăbdători CV-ul și o scrisoare de intenție la partidul anti-Sandra Brown sunt persoane aflate la limita alfabetizării. Sincer, în momentul în care pui virgulă între subiect și predicat îți pierzi dreptul de a o critica până și pe Mihaela Rădulescu.

Un autor care vinde, astăzi, este un om care înțelege cum funcționează treaba cu scrisul și știe că pionul principal în toată ecuația este publicul. În definitiv, nu criticii, premiile, costumul scrobit sau diplomele cu înflorituri pe margine te fac scriitor, ci numai faptul că opera ta rezonează în mintea unui cititor.

De fapt, în prezent, Sandra Brown și Coelho sunt oile negre ale românului snob, așa cum nu în urmă cu mult timp Patapievici și Liiceanu erau idolii (complet necunoscuți) aceluiași tip de român. Nici în al doilea caz, românul snob nu se deranja să dea la o parte praful de pe o carte semnată de Liiceanu, dar îl cita cu penele înfoindu-i-se de plăcere, atunci când voia să dea credibilitate unui argument șchiop, într-o discuție pe teme culturale. Clișeele care-i vizează pe S. Brown și Coelho au rădăcini foarte ușor de identificat; este vorba despre tendința comunistă, intrată se pare adânc în sângele românilor, potrivit căreia lucrurile nu pot fi colorate decât negru intens sau alb plin. Nu poți fi și bun și rău în același timp – ori ești țăran muncitor, care își lasă sudoarea pe glie și își dă viața pentru bunăstarea patriei, ori ești un nenorocit de intelectual, care arde gazul degeaba. Peste această veche și tristă prejudecată s-a suprapus o alta, foarte dragă și ea românilor. Aceasta poate fi formulată cam așa: dacă ești un scriitor cu succes la public, înseamnă că ești prost; dacă ești un scriitor pe care orice cititor l-ar arunca de perete după primele două pagini, exasperat, înseamnă că ești genial și că vei câștiga Nobelul, dacă nu va exista o conspirație care să-ți nege acest binemeritat premiu.

Realitatea stă însă exact pe dos. Când vorbim de literatură, publicul a devenit în ultimii ani cât se poate de selectiv. Aproape cinic de selectiv. Dacă un scriitor vinde tiraje serioase și este iubit de public nu înseamnă decât un lucru: că acel scriitor este un profesionist. A fi scriitor bun nu înseamnă doar a avea talent, cum nu înseamnă doar a avea originalitate sau stil. A fi scriitor bun/profesionist înseamnă de fapt un amestec de multe trăsături, de la autenticitate, talent, capacitatea de a ști să-ți promovezi munca acolo unde trebuie și când trebuie, ușurința exprimării, un program riguros și, poate, mai mult decât orice altceva, adaptabilitate, știința de a-ți transmite mesajul către public. Scriitorul care astăzi nu poate fi digerat nici măcar de zece cititori nu este genial, ci foarte aproape de idioțenie, în condițiile în care el admite că publică pentru a fi citit, și nu pentru a-și mai bifa un titlu în CV. Capacitatea de a atinge publicul este una dintre trăsăturile care caracterizeaza scriitorul bun, nu pe cel mediocru. Este un nonsens să spui: „scrie bine, săracu’, dar e ilizibil”, o remarcă altfel des întâlnită prin editurile patriei. Nu ai cum să scrii bine, și în același timp să fii ilizibil. Un stil greoi, dificil, sucit, demonstrează doar că autorul respectiv mai are de muncit până să se înfățișeze publicului. Pentru acest gen de autori, cei perseverenți, există cursuri de scriere, care îi pot ajuta să ajungă cu un pas mai aproape de visul lor.

La polul opus, scriitorul bun nu are niciodată nevoie să facă eforturi artificiale pentru a fi lizibil. În cazul scriitorului bun, lucrurile sunt foarte clare: el scrie pentru că are ceva de spus. Scrie pentru că nu poate trăi fără scris, iar publicul este gura de aer de care are nevoie. Aceste stări răzbat în scriitura sa, iar cititorul le simte. Așadar, trăim într-o lume nouă, în care împărțirea artificială născută din mentalitățile comuniste devine un nonsens. În lumea asta nouă, un scriitor care vinde nu e deloc comparabil cu Sandra Brown, ci doar cu vârfurile din genul literar pe care l-a ales, în condițiile unui public din ce în ce mai selectiv, care nu-ți mai acordă circumstanțe atenuante. Chiar și cifrele reale pe care le prezintă din când în când librăriile contrazic „prejudecata Sandra Brown” – nu ea, biata, se vinde în tiraje astronomice, ci o diversitate de scriitorii deveniți cult, care au adus atât originalitate în literatură, dar au știut și să seducă publicul.

Un autor care vinde, astăzi, este un om care înțelege cum funcționează treaba cu scrisul și știe că pionul principal în toată ecuația este publicul. În definitiv, nu criticii, premiile, costumul scrobit sau diplomele cu înflorituri pe margine te fac scriitor, ci numai faptul că opera ta rezonează în mintea unui cititor.

Despre Cristina NEMEROVSCHI

Cristina NEMEROVSCHI a scris 32 articole în Revista de suspans.

Supranumită de critici „rebela literaturii române de azi”, licenţiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul „Sânge satanic”. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără şi inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referinţe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, şi a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliştii Premiers Romans En Lecture. Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, „Pervertirea”, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente şi indecente”. „Ani cu alcool şi sex” este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic, apărând în noiembrie 2012, la editura Herg Benet. În 2013, în colecţia Cărţile Arven a Editurii Herg Benet apare „nymphette_dark99”; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu. În acelaşi an apare şi cea de-a treia ediţie a romanului Sânge satanic. În noiembrie 2013, Cristina Nemerovschi publică la Herg Benet un volum compus din discuţiile avute cu cititorii săi şi fragmente din interviuri acordate de la debut şi până în prezent, intitulat „Ce facem cu România? – Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi”. Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât şi internaţionale.

24 Comments

  1. Ați dat cu bâta în baltă!
    Am citit trei cărți ale domnului Coelho, toate puse în vânzare de Humanitas, iar pe piață sunt mai multe cărți semnate Sandra Brown decât a scris dânsa, că un grup de studenți i-a preluat stilul și a mai scris douăzeci de cărți. Așa că e greu să știm la care Sandră vă referiți. Din Sandra Brown cea reală mi-a ajuns să citesc o singură carte. Haidem să zicem că Sandra Brown e bună și să nu mai citim Thomas Mann sau haidem să zicem că e normal să scrii un roman, precum Coelho, despre o femeie a deșerturilor care își aștepta iubitul, iar la sfârșitul cărții să îi dai mură în gură cititorului că e o reinterpretare a mitului lui Ulise și al Penelopei… Am spus lucrurile astea să ne lămurim că știm despre ce vorbim când vrem să vorbim de Coelho, am spus asta să fie lămurit faptul că unii oameni nu doresc să vorbească despre Coelho fiindcă nu l-au citit, ci din cauza senzației de greață.
    Nu cred că lecturile ușoare după care tânjește Cristina Nemerovski sunt subiect pentru un material serios. Vă pot lua de mânuță, domnișoară Nemerovski și să vă duc la Dacia, chiar și Polirom, să ne facem că nu știm despre ce e vorba și să punem pe masă 5.000 de lei să publice „Trei păduchi și-o râie pițigată”. Sau ce-ar fi să încercăm asta chiar la Herg Benet? Ei?! Nu v-ar plăcea să o și demonstrăm. Gura lor spune NU oficial, ochii spun DA, DA, DA (și haideți în biroul meu să vorbim la ce bani vă referiți)!
    Am publicat niște materiale pe blogul meu despre o carte scoasă la Editura Dacia: http://theogusat.blogspot.ro/2012/11/perlele-lui-ioan-coriolan-anitas-i.html . Să vedeți că puteți publica absolut orice prostie de carte cu 5.000 de lei pe masă! Cartea a fost vândută până la ultimul exemplar, 1.500 de exemplare.
    Nu știu cât de serioasă scriitoare sunteți dacă scoateți două cărți de literatură pe an… Măcar un an ar fi trebuit să stea la copt ultima carte sau să se lase o distanță temporală pentru receptare între ultimele două cărți. Și dacă tot vorbim despre frustrările scriitorilor necitiți, întoarceți-vă în 2010 și spuneți-ne cât de frustrată ați fost când v-a potcovit un numit A. Ștefănescu și ce răspunsuri i-ați dat și cum nu l-ați pus pe lista de recenzii pe site-ul cărții considerându-l un învechit… Alții se mândresc cu criticile proaste, le pun acolo să le arate cititorilor că sunt deschiși.
    Da, mi se pare normal să scrii pentru alții, altfel îți ții lecturile în sertar, dar nici matale nu ești McEwan să le recomanzi oamenilor cursuri de Creative Writing.
    E greu de spus de ce ați scris că un scriitor adevărat trebuie să își știe promova munca. Scriitorul are treabă cu scrisul, atât! L-ați văzut pe Cioran fugind după edituri să se promoveze? Lumea nici nu îl recunoștea pe stradă. Dar domnișoarei C.N. îi trebuie și puțină glorie pe lângă un public larg, se vede de la o poștă, probabil deoarece confundă eficacitatea ca redactor cu menirea literaturii. De editurile sunt niște scroafe, dezvățați-le!
    Încă un lucru: parcă… subiectele astea despre ce trebuie să aibă scriitorul să fie bun și ce nu… sunt discutate de scriitorii liceeni care se hârciogăresc (ca hârciogii) pe orgolii mărunte.
    Cât despre Premiul Nobel, nimeni nu mai crede în el, e doar o altă diplomă! Succes la milionul de coroane suedeze!
    P.S. Nu îmi place poza aia emo de lângă material. Vă rog să nu vă supărați pe mine, mă tem de dvs. și de Virginia Woolf.

  2. Domnule Gusat, tare, tare ma tem ca ma confundati (probabil exista si o Cristina Nemerovski, la care faceti dvs. referire, care este cu siguranta diferita de Nemerovschi :)). Alex Stefanescu nu a scris despre niciuna din cartile mele – cel putin, nu din cate stiu eu. Daca dvs. stiti mai multe, m-ar interesa sa veniti cu un link, sa aflu si eu ce mai scriu criticii despre cartile mele ;)

    Da, Cioran, daca ar fi scris in anul 2013, cu siguranta s-ar fi promovat, ar fi avut facebook si lumea „l-ar fi recunoscut pe strada”. Fireste, pentru a face acest exercitiu de imaginatie, ar trebui sa aveti mintea deschisa. Nu e cazul.

    Cat despre categorisirile „frustrat” si „frustrata”, v-as ruga totusi sa nu ma confundati cu respectabila dumneavoastra mama. Cu multumiri :)

    Cristina NemerovSCHI

    • Și eu sunt Gușat, nu Gusat. Un asemenea răspuns nu pot da ca dvs. nici dacă mă împiedic în bordură, actualizați-vă înjurăturile, dacă doriți să implicați părinții.

      • Cioran suferea că s-a născut, credeți că ar fi avut cont FB? Dacă doriți să faceți un exercițiu de imaginație, faceți-l realist. Cât despre linkul către critica lui Alex Ștefănescu, recuperați vechiul site și veți avea acolo toată discuția, dacă ați uitat.

  3. Domnul Gusat, e clar ca sunteti un caz haios de delir paranoic. A. Stefanescu nu a scris NICIODATA despre vreo carte semnata de mine, pentru ca nici nu i-am trimis romanele mele. Asa, pe tripuri din astea dubioase, si eu as putea afirma despre dvs. ca aseara ati ucis cu sange rece 65 de prunci si le-ati mancat inimile – nu as fi cu nimic mai putin credibila decat dvs. care afirmati ca A. Stefanescu a scris despre cartile mele, dar nu ne spuneti si noua in ce revista sau pe ce blog a aparut (chipurile :)) cronica dansului. Sper totusi sa va reveniti in simtiri si sa ne onorati cu respectivul link catre scrierea lui Stefanescu, mai ales ca acum descopar ca este vorba – nici mai mult, nici mai putin – chiar de „o discutie”.

    Legat de timpul pe care il acorda un scriitor finalizarii unei carti, este o prejudecata stupida sa presupunem ca un fragment de literatura buna are nevoie de zeci de ani ca sa se „coaca”. Daca dvs. ati avea ceva mai multa experienta in calitate de cititor, cu siguranta ati fi stiut ca exista romane la care s-a trudit si 20 de ani, dar sunt de toata jena, asa cum exista romane memorabile scrise in sapte zile (sunt multe exemple, cautati-le, sau intrebati un prieten). Acum, ca acel autor care scrie ceva remarcabil in numai 7 zile trezeste mai multe frustrari si invidii decat cel care asuda 20 de ani pentru o carte palida… well, asta e o alta discutie si, de fapt, chiar miezul problemei ;)

    PS. Tocmai pentru ca „suferea ca s-a nascut”, Cioran ar fi avut cont facebook. Repet, e nevoie de ceva imaginatie :) Abandonati, e chinuitor pentru dvs.

  4. Îmi pare foarte rău că nu am făcut o captură de ecran la vechiul site. Foarte rău. Cartea nu trebuia să i-o dați personal, i-a dat-o altcineva de la USR cu care vă răfuiți. Și eu am cărțile dvs., tot donație. Învățătură de minte să fac capturi de ecran tuturor oamenilor pe care îi urmăresc! Restul mesajului dvs. e irelevant, cunoștințele dvs. despre psihiatrie sunt minime, nici măcar unui nebun nu îi spui că e nebun, să nu se descurajeze să se vindece.
    Ce nu înțeleg e cum pe drum ați pierdut noțiunea că am scris despre materialul de mai sus. Poate tot așa cum vă uitați răfuielile. Dar de azi mă fac arhivist, pe cuvânt!
    Și chiar de-aș fi greșit (deși am amintirea vie, că urmăream zilnic cu câțiva prieteni site-ul și mi-a arătat cineva „noutatea”, eu îi ziceam că a fost rezonabil în comparație cu reacția pe care ați avut-o), cum puteți să vorbiți despre scosul inimilor unor copii (brrr!) în comparație cu un atac literar? Oare cui dintre noi i se formează imagini sinistre în minte încât să fie pasibil de delir paranoic?
    Dar e democrație, puteți publica cinci cărți într-un an, sunt curios cum vor fi puse în paranteză două titluri la bibliografie: C.N., 2012, pag. X; C.N., 2012, pag. Y. Asta de-ar fi să citeze cineva, că nu mai e la modă să se scrie toate referințele după citate din cărțile aceluiași autor.
    Niciodată nu m-ați întâlnit, n-ați citit nimic literar din ce-am scris, că ar trebui să am mai multă experiență în calitate de cititor. Poate eu citesc în șapte zile cât alții în douăzeci de ani… De fapt, sigur o fac. Îl urmăresc material cu material pe fiecare madărfacăr de scriitor român, majoritatea care se țigănește în literatură, minte fără să clipească, înjură, face spectacol la TV etc. Literatura nu pare un loc de întâlnire pentru cărturari, nu mă mir că sunt din ce în ce mai puțini cititori. Ar trebui să mă fac arhivist, că tot îmi place să citesc, să vă pun sub nas fiecăruia păcatele trecutului atunci când le negați de rușine. Să nu se mai poată zice nimic. Mi-e ciudă că n-am făcut o captură de ecran.
    Și ce-i sigur, e sigur: am creat suspans.
    T.
    P.S. Mulțumesc de ideea de a mă face arhivist.

  5. Domnule Gusat, repet: Alex Stefanescu NU A SCRIS NICIODATA despre vreuna din cartile mele. Punct. Nu mai insistati cu aceasta paranoia ridicola, va faceti de ras. Poate intra chiar A. Stefanescu pe aici, sa va clarifice putin lucrurile, fiindca este clar ca aveti o obsesie care nu va face deloc bine.

    „cum puteți să vorbiți despre scosul inimilor unor copii (brrr!) în comparație cu un atac literar?” – n-ati inteles, cum era de asteptat, absolut nimic. Era vorba ca, pe principiul „am visat ca X a facut aia si ailalta”, oricine poate spune orice despre oricine. Cum dumneavoastra vorbiti despre o imaginara „rafuiala” (?!) a mea cu o persoana cu care in viata mea n-am schimbat nici macar un salut, o rafuiala pe care ati visat-o, la fel pot si eu sa fac diferite presupozitii :)

    Seara buna si spor la scris :))

  6. Coelho sau Sandra Brown sunt „culmile” pe care speră să ajungă și Cristina Nemerovschi, într-o zi. Astfel că demersul de-a valida, într-un fel, genul ăsta de literatură este justificat. Justificat și poticnit, plin de clișeele specifice acestui gen de abordare-subiect, lipsit de substanță și foarte subiectiv. Un fel de „hai să le dau una peste bot celor care nu-mi plac, hai să mai strig o dată la intersecție ce tare în parcarea literaturii sunt eu”.
    Scriitor prost ești nu pentru că vinzi mult sau puțin, ci pentru că scrii prost. Pentru că nu ai altă viziune decît cea a succesului efemer. Și în general cu cât mai prost scrii cu atât mai multe eforturi faci să demonstrezi contrariul. Un singur exemplu. Romanele Cristinei sunt peste tot, Cristina Nemerovschi este peste tot, în timp ce de Hîrtile masculului nu știe nimeni. Întrebare ajutătoare: cine o să vindă mai mult, Cristina sau Silviu?
    În plus, este ridicol să arunci anatema prostiei și a invidiei asupra majorității, dar să pretinzi că cititorii tăi sunt, pură coincidență, exact cei inteligenți, subtili, lipsiți de prejudecăți.
    Nu are sens să ne amăgim. În România, în literatură, la fel ca în orice alt domeniu, se vinde și se promovează agresiv, exact non-valoarea. Este o evidență. Populația de indivizi care gândesc cu propriul creier, chiar dacă nu reprezentativă, este mai greu de manipulat, mai greu de prostit. Și nu acolo se vinde Cristina Nemerovschi.

  7. Grozav de retardat trebuie sa fie cineva ca sa-si imagineze ca scopul acestui articol a fost de a-i valida pe Coelho si pe Sandra Brown. Dar comentariile astea din subsol sunt excelente – demonstreaza pe viu ca articolul e plin de adevaruri si a lovit acolo unde trebuie ;)

  8. In cazul lui Mirel, lucrurile sunt foarte simple: dumneata nu m-ai citit. Daca n-ai citit un autor, n-ai cum sa faci afirmatii despre valoarea lui. Prin urmare, dumneata, draga Mirel, n-ai cum sa stii daca eu scriu prost sau bine. Vezi cum se rezolva o falsa dilema in 3 pasi simpli? :) Hai, nu-i greu, data viitoare o sa stii lectia.

  9. Cam ăsta-i nivelul şi cam astea-s limitele. Adică mania persecuţiei şi atacul la persoană atunci când se exprimă simple păreri despre „operă”. Context în care este chiar amuzant că te supără comparaţiile.
    Tocmai ai demonstrat că nu-i nici o diferenţă între scriitoraşul de duzină, arogant, gălăgios, mediocru şi manelistul cu două lanţuri de aur peste tricoul soios.
    Patetic. Şi patologic în acelaşi timp.
    Judecând după reacţie, mesajul a ajuns unde trebuie şi este perfect viabil.
    Evident, discuţiile în contradictoriu cu astfel de „scriitori” sunt pierdere de vreme.
    Nu exişti decât în măsura atenţiei pe care-o primeşti. Un fel de Acces Direct al literaturii. Nimic mai mult.

  10. Draga Mirel, ai reactii tipice, previzibile si amuzante de individ care vorbeste despre un autor fara sa-l fi citit ;)

    Dumneata existi DOAR in masura in care esti ironizat pe aici. Eu exist in masura in care imi sunt citite cartile. Hai, acum indigneaza-te :)

  11. O fi având ea mare succes, dar cărţile Sandrei Brown nu-mi plac – nişte dulcegării siropoase şi teribiliste, probabil pe gustul gospodinelor emerite semidocte şi al adolescentelor care încă mai cred că tot ce zboară se mănâncă. I-am citit (din curiozitate) vreo două pe vremea când năpădiseră tarabele, iar pe a treia n-am mai reuşit s-o termin.
    Pe Coelho recunosc că nu l-am citit – nu ca urmare a vreunei idei preconcepute, şi fiindcă aşa s-a nimerit. Adică am citit doar câteva capitole dintr-un roman de-al lui – cartea era a unei nepoate care a plecat cu ea. Din câte îmi amintesc (sunt ceva anişori de-atunci), mi-a plăcut stilul. Chiar o să m-apuc să-l citesc, ca să pricep de ce-a fost pus aici în aceeaşi oală cu Sandra Brown (dacă mai există şi vreun alt motiv în afară de succesul la public, de care se bucură acum şi manelele, telenovelele… :P)

    Şi, apropo, „haterul Sandrei Brown”? Ciudat vocabular (cu iz de snobism)pentru o scriitoare! Sunteţi în criză de cuvinte româneşti? :)

  12. „ca să pricep de ce-a fost pus aici în aceeaşi oală cu Sandra Brown” – Joker, pai chiar cu asta trebuia sa incepi :) Ia uite aici ce spune articolul: „Acest reproș îmbracă forma: „Păi vinde, sigur, doar scrie ca Sandra Brown (dacă e femeie, în special blondă) / Coelho (dacă e de sex masculin)…”.” – asadar, cei doi sunt in aceeasi oala pentru ca acolo ii plaseaza prejudecatile unui anumit tip de public.

    in articol nu e vorba nicidecum de a incerca sa-i „reabilitam” pe acei doi autori de succes. ei sunt doar un pretext pentru ideea din spatele articolului. poate ca ar fi trebuit sa pun un disclaimer: acest articol NU este despre S. Brown si Coelho. M-am gandit insa ca un lucru atat de explicit ar putea jigni inteligenta cititorului. Acum cred ca mi-am facut probleme degeaba, iar disclaimerul ar fi fost cat se poate de binevenit :)

  13. Eu, un cititor mai puţin inteligent, am fost pur şi simplu nemulţumit de eticheta de snob cu care m-am trezit, pentru simplul fapt că nu-mi place cum scrie numita Sandra Brown. Am înţeles unde bateţi şi că cei doi autori v-au folosit doar pentru o exemplificare. Însă nu-mi plac insinuările jignitoare din articolul dv. (şi din răspunsurile la comentarii). Cu alte cuvinte, oricine nu e întrutotul de acord cu ceea ce susţineţi e snob şi sărac cu duhul.
    Faptul că sunteţi scriitoare (poate de succes, nu contest, întâmplarea a făcut să nu vă citesc până acum, aşa cum nu l-am citit nici pe Coelho) nu vă dă dreptul să aruncaţi cu jigniri mai mult sau mai puţin mascate.
    În final, mi se pare necesar să vă nai explic o dată că am comentat aici referindu-mă la un aspect, ca să zic aşa, colateral al articolului dv. şi fiind curios să ştiu dacă, în afară de succesul la public al celor doi, aţi mai avut şi alt motiv să-i asociaţi pe Brown şi Coelho. Dar o să-mi satisfac curiozitatea citindu-l şi pe cel ce de al doilea; nu devin „haterul” (sic!) cuiva luându-mă după spusele altora. De la dv. nu mai aştept răspuns (chiar dacă o să mi-l daţi n-o să mai trec pe aici să-l citesc), fiindcă replicile dv. nu sunt remarcabile decât în privinţa insultelor cu perdea.

  14. Am si eu o intrebare stupida :))
    Comentariile de mai sus nu sustin oare parerea doamnei/domnisoarei Cristina?
    Nu inteleg de ce exista atat de multi oameni ofensati de un simplu articol, care, apropo, spune adevarul.
    Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar poporul roman este snob. Preferam sa ne ascundem in spatele costumelor scumpe si a cuvintelor mari, dar lipsite de esenta.
    Nu dom’le, noi suntem romani! Cui ii pasa ca ce scriem, nu se vinde? Cui ii pasa ca piata noastra de carte este practic inexistenta?
    Hai sa ne batem cu pumnul in piept si sa zicem ca noi nu citim lecturi usoare, ca noi preferam sa ne umplem rafturile bibliotecii cu nume ilustre ale literaturii universale.Si dupa ce terminam cu asta, hai sa-i luam de guler pe cei care se desprind din turma de oi si incearca sa faca ceva constructiv.

    P.S. Felicitari pentru articol. Mi-a placut

  15. Multumesc, Mirabela :)

    Da, foarte corect, ofensatii de mai sus reprezinta de fapt o prelungire a articolului, o exemplificare pe viu a ideilor sustinute acolo :D Nu pot decat sa le multumesc fiindca s-au oferit ca voluntari sa ne ilustreze tema in discutie, si mai ales ca au facut-o si atat de bine.

    Joker: deci eu scriu negru pe alb: „cei doi sunt in aceeasi oala pentru ca acolo ii plaseaza prejudecatile unui anumit tip de public”, si tu, IGNORAND SAU FIIND INCAPABIL sa intelegi afirmatia asta simpla, vii si spui ca i-am asociat pe cei doi fiindca au succes. Asta demonstreaza fie ca nu citesti textul, ci te grabesti repede sa comentezi, fie ca nu poti pricepe ceea ce citesti. In oricare din aceste cazuri, un autor mai putin amabil decat mine nu te-ar fi invrednicit nici macar cu bagatul in seama, daca tu nu ai bunul simt sa te interesezi despre ce se discuta cu adevarat aici.

    In rest, cine se simte snob, treaba lui, cine se simte sarac cu duhul, la fel, asta nu e sub nicio forma grija autorului. Articolul aduce argumente pentru ceea ce se sustine, nu arata pe nimeni cu degetul.

Dă-i un răspuns lui Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *