S-a așezat pe scaun și a oftat adânc, privind cu ochii lui mari și albaștri la exemplarele frumos legate și așezate fără cusur pe o măsuță din apropiere. La ora șapte fix avea să înceapă lansarea primei lui cărți, „Cum am supraviețuit după moartea lui Sauron”. Mai erau doar cinci minute și ușa avea să se deschidă, lăsând înăuntru o droaie de copii și de adolescenți entuziaști.
Revedea și acum abisul înnegurat în care se aruncase, posedat de un singur gând. A crezut că acolo își va găsi sfârșitul, dar o minune i-a redat suflul. Un înger înalt, îmbrăcat într-o mantie albă, cu un sceptru înălțându-se către infinitatea bolții cerești. L-a luat în brațe și a zburat cu el departe, lăsând în urmă flăcările care mușcau din cele mai negre întunecimi ale minții. S-a trezit pe o pajiște edenică. Îngerul dispăruse. Și-a potolit setea din izvorul care i se așternea la picioare și a pornit în căutarea unui răspuns, sau măcar a unei fărâme de mâncare.
A mers multă vreme fără să întâlnească o suflare de hobbit, hrănindu-se doar cu iarbă și fructe de pădure. Părea un ținut unde nu se născuse niciodată nimeni și unde soarele răsărea de trei ori pe zi. Prima dată avea culoarea aurului topit; a doua oară lua forma unui ou gălbejit, urmând ca, într-un final, să se preschimbe într-o minge portocalie care împroșca dealurile din depărtare cu limbi subțiri de foc. La apus se îmbrăca într-un verde smarald și intra într-un nor. Într-un târziu, obosit să tot umble, și-a făcut o căsuță din crengile găsite la marginea unei pădurici. S-a învățat să trăiască singur, doar cu strictul necesar. De când cu îngerul, obsesia pentru prețiosul lui se spulberase. Avea impresia că totul s-a petrecut într-o altă viață, cu mii de ere înainte.
A realizat că aici putea trăi veșnic și parcă în fiecare dimineață oglinda lacului îl arăta mai împlinit la față. Câteva fire argintii de păr i-au crescut din țeasta bătrânicioasă și pupilele i s-au limpezit. Ba chiar s-a deprins cu mersul demn, cu spatele drept. Într-o zi de primăiarnă, cum denumise unul din cele șapte anotimpuri ale ținutului neobișnuit, a întâlnit primul om din secolul XX. Îl chema Richard Sloan și era specialist în călătoriile atemporale.
Conform teoriei lui revoluționare, timpul cunoaște mii de fisuri, sau „atemporalități”, care includ microuniversuri alcătuite din viețile posibile ale ființelor pământene și extraterestre. Viețile posibile se formează din materia viselor și a imaginației. Tot ce nu poți trăi în cuantumul realității alunecă în aceste fisuri, generând alte lumi. Richard îl găsise pe el într-una din aceste lumi, inventate, pare-se, din materia gândurilor pure ale unui copil.
Reputatul om de știință l-a transportat în Anglia lui, unde Gollum a învățat limba engleză și o groază de alte lucruri noi. L-a fascinat atât de mult acest teritoriu nou și zgomotos, încât s-a stabilit în Londra, într-o garsonieră. Acolo a scris prima lui carte, povestind în detaliu experiențele fantastice din noua lui existență, cea adevărată. Totuși, a preferat să stea izolat, contemplându-și vecinii care erau convinși că el suferă de o boală bizară. Ceva îi lipsea… încă de când se născuse.
Mai sunt câteva minute și vine lumea… Ce-o să spună despre mine, așa urât cum sunt? Ok, mi-am pus sacoul, blugii și pantofii de firmă, dar tot chel și schilod sunt. Trebuia să-mi fi luat și eu o perucă. Oare chiar le place cartea mea? Sau mă cumpără doar datorită notorietății? Mi s-a spus că sunt „comercial”, că „vând bine”. Asta îmi doresc, să fiu popular? Dacă o să mă bâlbâi? Dacă o să fugă toți de mine?
Ușa s-a deschis. Zeci de fețe copilăroase au dat iama în eleganta librărie londoneză. Unii veniseră din Franța, Germania și Elveția, special pentru autografe.
S-a ridicat de pe scaun și a tușit de câteva ori. Apoi și-a început discursul timid. Pe măsură ce aplauzele au devenit tot mai aprinse, a prins curaj. Le-a vorbit despre lăcomia lui, despre încercările disperate de a poseda ceva ce nu i se cuvenea, despre cum locuise în ținutul cu trei răsărituri și cum îl cunoscuse pe Richard. La final, publicul a chiuit, a dansat și a aplaudat frenetic. I-au pus o sumedenie de întrebări la care el a răspuns bucuros, dar cu același gol în suflet, o neliniște inexplicabilă. Un puștan l-a îmbrâncit pe un altul ca să apuce primul autograf. O femeie în toată firea a sabotat un preșcolar, făcându-și loc mai în față. Oare așa sunt toți oamenii?
Din mulțimea de fani i-a atras atenția dintr-o dată o făptură gingașă, cum nu mai văzuse – o fetiță cu bucle blonde și ochi albaștri, dar nu ca ai lui, ci plini de o fericire absolută. A chemat-o la el. Bodyguard-ul a făcut un semn și puștanii i-au făcut o cărare alesei. Fetița a înaintat mândră până în fața eroului ei. Ținea ceva strâns în pumnul mic. Când l-a desfăcut, Gollum a văzut un inel de plastic.
— Eu sunt Suzy. Pentru tine. Ca să nu mai fii trist.
Gollum a rămas tăcut câteva clipe, cu ochii ațintiți asupra obiectului de pe masă. În el a crescut un dor îngropat demult în ceața uitării… o chemare binecunoscută și perfidă. A luat inelul și degetele au început să-i tremure. Gloata din fața lui îl scârbea. Obrajii i s-au întunecat, îngăduind unei umbre să-i traverseze. Dar toate acestea nu au durat mult, căci a simțit brusc cum o căldură îi inundă pieptul. Vechea istovire a sufletului a pierit, la fel și obsesia grotescă zidită cândva în pereții craniului său descărnat. A dat drumul inelului și s-a desprins ușor din îmbrățișarea lui Suzy. Acum știa ce îi lipsise.
