Omul-tigru

Rodica BretinDoamnelor și domnilor, veniți să vedeți menajeria circului Boom! După ce trupa de acrobați, dansatori, jon­gleri și iluzioniști vă va prezenta cel mai mare spectacol al tuturor timpurilor, veți găsi aici făpturi nemaiîntâlnite, aduse de pe șase lumi, care vă vor uimi, încânta sau înspăimânta, după dorință.

Lăsați-vă copiii să se apropie fără grijă de bolul de cristal unde Păianjenul-Țesător își desăvârșește opera. Doar un biet grăunte negru, torcându-și firul nevăzut, veți zice, pentru că nu știți, n-ați avut de unde afla că în plasa lui de beznă s-au prins planete, sori și chiar o cometă ne­astâmpărată, ce s-a zbătut atâta, înfoindu-și coada de foc, încât, până la urmă a izbutit să rupă firele, fugind zăludă prin vidul nesfârșit. Să nu mă întrebați din ce poate fi țesută o pânză făcută să înlănțuie stele, nici cum de în­cape într-un spațiu atât de mic. Degeaba râdeți. Păianje­nul se complace într-un joc al aparențelor, menit să înșele privirea: atunci când l-au prins, pândea ascuns în adâncul unei Găuri Negre. Însuși Bolul care îl ține captiv este o iluzie, căci între pereții lui ar încăpea cu ușu­rință întreg universul.

Nu e bine să zăboviți prea mult în fața bazinului verde, altfel frumusețea Sirenei vă va lua pentru totdeauna min­țile, făcându-vă să treceți granița fluidă dintre dimensiuni, lăsându-vă soția sau iubita să vă aștepte zadarnic la ieșirea din labirintul magic. Cu mișcări alunecoase, fecioara de jad vă ademenește în jungla coraliferă a oceanelor de pe Thetys: are părul sidefiu, răsucit în șuvițe subțiri, ase­meni spiralelor de pe cochilii și înoată cu unduiri de șarpe, aprinzând dorințe, tulburând minți. Însă ochii ei rămân reci ca ghețurile veș­nice… În jurul bazinului stăruie un parfum exotic, trezind instinctul de posesiune sălbatică, până la propria nimicire, ce doarme în fiecare bărbat. Câțiva, robiți de patimă, au atins răceala sticlei pășind dincolo și nu i-a mai văzut nimeni, niciodată.

Uitați-vă la fața zbârcită ca un pergament, la gura strâmbă și ochii bulbucați ai Maimuței-ce-cântă-din-flaut. Chircită pe așternutul de paie urât mirositor, în­tr-un ungher al cuștii de unde dresorul o face să iasă la lumină înțepând-o cu furca, pocitania dă glas unei melodii stranii: când suavă, când zbuciumată și stridentă, melo­dia îi învăluie pe vizitatori ca o lavă fierbinte… Femeile se trezesc cu obrajii în lacrimi, strângându-și la piept odraslele, de parcă le-ar amenința vreo primejdie. La gândul tinereții lor irosite, al speranțelor moarte și visu­rilor spulberate de timp, al sentimentelor înșelate, al prie­teniilor mincinoase, al urii și cruzimii ce învrăjbesc firea, bărbații privesc în gol, încleștându-și pumnii. Sensibil ca o coardă de vioară, duios ca șoapta zefirului, disperat ca un strigăt de agonie, cântecul – ascunzând tristețe, sufe­rință și arsura fără leac a regretului – îi înduioșează pe unii și îi înfurie pe alții pentru că i-a făcut să își amin­tească de slăbiciunile firii lor sau de eșecurile unei exis­tențe serbede, ascunse sub o mască zâmbitoare. Cu toții se îndepărtează grabnic de locul acela, până când firul de melodie se topește în aer ca o boare otrăvită.

E-adevărat, doamnelor și domnilor, nu toate făptu­rile din menajerie trezesc imagini plăcute. Dar poate că pocitania de maimuță va răposa curând – deja tusea îi zguduie pieptul scheletic, întrerupându-i uneori cântecul – și, pentru a vă face pe voie, Administrația va aduce unul dintre dragonii de pe planeta Ettan.

Se cheamă totuși că n-ați văzut nimic din colecția noastră de rarități, dacă n-ați admirat strălucitoarele aripi metalice și trupul neînvins în vreo luptă al Grifonului. Stăpân necontestat al cerului lumii în care s-a născut, domeniul tiraniei lui se întindea asupra viețuitoarelor us­catului și ale mării, oriunde apărea umbra imenselor sale aripi. Un instinct sădit de milenii în creierul său îi po­runcea să ucidă orice rival care încerca să-i uzurpe pute­rea. Și iată-l acum prizonier, fixându-vă din nemișcarea lui demnă, cu ochi de granate, ce iradiază o furie nepu­tincioasă. Dacă ar fi liber, v-ar ucide pe toți cu loviturile ciocului său teribil, spulberând printr-o fluturare de aripi acoperișul menajeriei. Nu vă temeți însă, gratiile sunt făcute dintr-un aliaj mai dur decât dia­mantul, și apoi ceea ce îl ține captiv nu sunt barele de metal, ci înfrângerea suferită, care i-a zdruncinat încre­derea în invincibilitatea sa de rege al văzduhului.

Pe lângă bârlogul Celei-fără-de-chip să treceți în vârful picioarelor, căci dacă îi veți tulbura somnul, spectrul nefericirii vă va urmări tot restul vieții. N-a prins-o ni­meni, căci Spaima nu poate fi prinsă; a venit singură în­tr-o noapte fără Lună, făcându-și culcușul în cușca rămasă goală după ce un smintit ne-a omorât mândrețea de Hidră, dându-i să mănânce Fructele Uitării. Îngrijitorul care a găsit dimineața locul Hidrei ocupat a înnebunit de groază și de atunci Cea-fără-de-chip n-a mai fost deran­jată, devenind repede una dintre principalele atracții ale menajeriei. N-aș ști să vă spun cum arată, fiindcă nu seamănă cu nimic, decât, poate, cu Neantul pe care îl sim­țim pândind în noi și în afara noastră. În dreptul vizuinii ei, femeilor li se întâmplă adesea să leșine, iar bărbații cei mai curajoși pălesc. Nici unul nu povestește vreodată ce a văzut înăuntru, pentru că fiecăruia i s-a năzărit alt­ceva, reflectând propriile-i coșmaruri. Doar maimuța îi cunoaște chipul adevărat, de aceea urlă atât de jalnic nopțile…

Doamnelor și domnilor, în fața dumneavoastră se află în sfârșit Omul-Tigru. Expresia nobilă și inteligentă a feței sale vă va încânta în aceeași măsură ca salturile pe care le face, în ciuda spațiului strâmt al cuștii. Puteți râde acum în voie de teama încercată lângă bârlogul Celei-fără-de-chip, iar dacă vă amuză, aveți voie să aruncați cu ouă moi sau roșii putrede pe spinarea lui tăr­cată, căci nu vă poate arăta colții, scoși de spițerul menajeriei. Doar chipul lui omenesc va deveni mai trist, dar nu vă lăsați impresionați: acesta este rolul care i s-a dat, să vă descrețească frunțile.

Apoi, după o zi încărcată de atâtea senzații, vă veți îndrepta în grupuri mari sau mici spre liniștea vieții de fiecare zi. Numai eu nu mă voi întoarce în pacea vreunui cămin. Degeaba mă izbesc cu fruntea de gratii, până când sângele îmi năvălește pe nas și pe gură. Pentru mine nu există scăpare. Flămând și istovit mă ghemuiesc într-un cotlon, pe grămada de paie pu­trede, fără să mă ating de apă, de mâncare.

Mâine voi pleca spre alt oraș împreună cu restul menaje­riei. Mereu mai departe, purtându-mi, fără speranță, du­rerea și chinul.

Pentru că eu sunt Omul-tigru.

Despre Rodica BRETIN

Rodica BRETIN a scris 32 articole în Revista de suspans.

Rodica Bretin s-a născut în 1958, la Braşov. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fantasia Art Association din Cornwall (Marea Britanie). A publicat zece volume personale de beletristică: „Efect Holografic“ (1985); „Şoimul Alb“ (1987); „Uriaşul cel Bun“ (1989); „Drumul fără Sfârşit“ (1991); „Cel care Vine din Urmă“ (1993); „Lumea lui Hind“ (1998); „Omul de Nisip“ (2000); „Fecioara de Fier“ (2002; 2006; 2014); „Cetatea fără trecut“ (2015); „Fortăreaţa“ (2016). În 1996 a primit „Premiul pentru cea mai bună proză străină“ la Festivalul Internaţional al Artei Fantastice de la Annecy (Franţa), pentru nuvela „Negura“. În 2001 a primit „Premiul Volaverunt“ (Premiul pentru proză fantastică) la Festivalul din Valencia (Spania), pentru nuvela „Conquistadorul“. În 2005 a primit „Premiul pentru cel mai bun roman străin“ al Fantasia Art Association, pentru romanul „Fecioara de Fier“, publicat în serial de revista „The Historian“ din Truro (Cornwall – Marea Britanie). În publicistica istorică dedicată frontierelor cunoaşterii i-au apărut volumele: „Dosarele Imposibilului“ (2003); „Tunelul Timpului“ (2003); „Poarta Vrăjitoarelor“ (2004; 2015); „Poltergeist – atacatori invizibili“ (2005); „Misterul Lumilor Paralele“ (2006); „Naufragiaţi în Timp“ (2006); „Călătorii în timp şi lumi paralele“ (2015); „Războinicii Nordului“ (2015); „Cronicile Imposibilului“ (2015); „Ecouri din tenebre“ (2016). A realizat, în colaborare cu scriitorul Dan Apostol, seria „Antares“ – patru antologii dedicate literaturii fantastice şi culturii enciclopedice (vechi civilizaţii, fenomene neelucidate, cryptozoologie); a realizat şi tradus antologiile de literatură clasică fantastică „Cronici din lumi interzise“ (2003) şi „Vânătorii Lumii de Dincolo“ (2006). A tradus, din limbile engleză şi franceză, patru romane: „Dale Cooper“ de S. Frost, „Amantul doamnei Chatterley“ de D. H. Lawrence, „Leul uriaş“ de J. H. Rosny-Aîne (în colaborare) şi „În umbra ghilotinei“ de O. LeBaron. Realismul-fantastic, gen în care s-a specializat Rodica Bretin propune construcţii literare logice şi coerente, ducând la rezolvări ce ies din aşa-numita „normalitate“. Departe de a fi o eludare a problemelor contemporane stringente, alunecarea spre fantastic devine un exerciţiu ofensiv, mereu actual prin universalitatea mesajelor şi valorilor pe care le promovează. În toate cărţile sale Rodica Bretin reuşeşte să surprindă unul dintre crezurile dintotdeauna ale umanismului: „importantă nu este victoria, ci curajul de a lupta“. Fie că demască o impersonare a Răului ce posedă trupuri şi manipulează conştiinţe, o instituţie sau o grupare malefică ce încearcă să controleze destine, fie că descoperă fiinţe venite din alte lumi, fascinante şi terifiante, personajele autoarei demonstrează cititorului un adevăr imuabil: în infinitatea universului nostru şi a celor nedescoperite încă, există lucruri, fiinţe, fenomene pe care chiar dacă nu le putem înţelege, ni le putem imagina...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *