Dimineaţa era senină şi rece, atmosfera era atât de limpede, că până şi mintea mahmură a tânărului Gică V se limpezi un pic. El se ridică binişor şi constată că dormise pe iarbă, în faţa casei. „Din nou… La dracu! Plătesc babacii întreţinerea degeaba, mai bine ar da banii pe băutură! Oricum nu, se mai bea ca lumea în casa asta de când au decis să mă pună la raţie…auzi să primesc alocaţie, alocaţie… ce aiureală… parcă aş fi tineret şcolar…” Vru să râdă, dar ameţi, se uită în jur şi văzu nenumărate sticle jalnic de goale, pahare sparte, ambalaje de ţigări… „Unde dracu or fi băieţii? S-au băgat toţi în bârlog ca şobolanii şi m-au lăsat singur aici, chiar nu se găsea niciunul să mă care în casă… Şi toate pizdele… alea unde s-or fi băgat?”
Mai privi un pic în jur şi văzu nenumărate bălţi de vomă galben-verzuie răspândite peste tot. I se făcu greaţă şi vărsă îndelung. Când se aplecă, observă că era desculţ. „Morţii mă-sii de treabă, acu nici nu pot să mă mişc, dacă mă tai în vreun ciob d-acesta iau vreo douăj’ dă molime odată,” înjură el.
În minte, îi reveniră imagini din coşmarurile lui obişnuite… el întins pe un pat de spital legat la vreo duzină de aparate, abia trăgându-şi sufletul… tânărul Gică V, unicul fiu al magnatului Vasile V – care-şi făcuse averea vânzând aparatură medicală proastă şi medicamente expirate – era un ipohondru. „D-aia beau, frate, spunea el, ca să uit că mă învârt printre molime… Şi pân’ la urmă, ce naiba, câte vieţi am?”
Acum privea disperat dezastrul din jurul lui şi se gândea cum să ajungă în casă. Începu să-şi strige prietenii. „Gigi, Fane… careva… aduceţi-mi, mă, nişte papuci…” I se făcu greaţă şi vomă din nou. Căzu iar, înjurând, şi văzu că-n faţa lui iarba e curată. „Bine că nu am căzut pe partea jegoasă, că muream aici. Fir-aţi ai dracu să fiţi, că m-aţi lăsat afară în împuţiciunea asta!” Închise ochii vrând să-şi alunge greaţa care-l cuprinsese din nou. Se gândi cu plăcere la un gin tonic… adormi…
Nişte păsărele cântau strident şi vesel, iarba mirosea frumos a verde curat, soarele încălzea blând. Undeva, în apropiere, susura un izvor.
Copyright © 2014, Cristina Schek
„Au pornit aspersoarele,” îşi spuse tânărul Gică V trezindu-se iar. „Să vezi fleşcăială, dracii mă găseşte…” Se ridică repede, clipi nedumerit, gazonul era imaculat…Nu mai era nicio sticlă, nici un ciob, nici o baltă de borâtură. „Bun, au venit ăia şi au făcut curat…” Porni vesel spre casă, ajunse la uşă şi întinse mâna spre clanţă abia aşteptând baia şi băutura proaspătă şi, eventual, o pizdă bună… Asta era viaţa pe care trebuie s-o trăiască un tânăr din lumea bună…
Mâna lui bâjbâi în gol, nu era nicio clanţă… „Ce dracu, au rupt-o ăştia?!” Împinse în uşă, nu se mişca, începu să strige iar… Deodată holbă ochii şi începu să tremure, în uşă se deschise o gură imensă, cu buze negre şi dinţi mari, ascuţiţi-ascuţiţi….
„Identifică-te!” răsună o voce metalică, care-l făcu pe tânărul Gică V s-o rupă la fugă în direcţia porţii. Ajunse la poartă gâfâind şi cu picioarele tremurând. Se împinse cu putere în poartă, disperat să ajungă în stradă. „Trebuie să ajung la spital… urgent… e clar… am băut prea mult…”
În mijlocul porţii, se căsca aceeaşi gură.
„Identifică-te!” răsună aceeaşi voce metalică. Tânărul Gică V începu să urle de groază.
„Nu ai putut fi identificat. Vei fi reciclat!” continuă vocea şi din poartă răsăriră două braţe lungi, metalice, care-l înşfăcară şi-l aruncară în gura larg deschisă cu dinţii ascuţiţi-ascuţiţi….
În mintea tânărului Gică V răsună vocea plângăcioasă a maică-si: „Gică, mamă, băutura te mănâncă…”
