Diane Wei Liang ―
Traducere de Iris Manuela Anghel
Colecţia „Suspans”
Editura Nemira, Bucureşti, 2009
288 pagini
Cele două romane din seria „Mei Wang” – Ochiul de jad şi – sunt încadrate de către editura Nemira la categoria Suspans. În prima, ancheta este doar o acoperire pentru a prezenta viaţa eroinei. În al doilea volum, însă, experienţa căpătată de autoare se simte, căci povestea este o adevărată investigaţie, în paşi cunoscuţi de roman poliţist.
Mei Wang este o fostă angajată a Ministerului Securităţii Publice, care, din motive personale, trece în domeniul privat, deschizând o agenţie de investigaţie ascunsă sub denumirea de agenţie de consultanţă pentru că activităţile agenţilor particulari sunt ilegale. Nu se înţelege cu mama ei – considerând-o vinovată pentru că l-a abandonat pe tatăl său acum mulţi ani într-un lagăr de muncă – şi îşi invidiază sora, care are norocul de a fi deja căsătorită cu un om bogat, este frumoasă şi obţine întotdeauna ceea ce-şi doreşte, indiferent de preţ.
Într-o zi, Unchiul Chen, un prieten de familie, apare la Mei cu rugămintea de a găsi şi recupera „ochiul de jad”, o piatră preţioasă pierdută în timpul Revoluţiei Culturale. Pentru că alte câteva obiecte considerate distruse încă de atunci (ca un vas antic) apar pe piaţa neagră din Beijing, detectivul caută indicii, începând cu Cartierul Liulichang, o veche zonă comercială cunoscută pentru operele de artă şi antichităţile de valoare puse în vânzare. De aici, îl urmăreşte pe Bunicul Wu (un vânzător de antichităţi), apoi o caută pe Lili (damă de companie), ca în final să ajungă la Zhang Hong – cel care se îmbogăţise subit după ce vânduse vasul – mort, în camera lui luxoasă de hotel.
În timp ce investigaţia ei prinde contur, Mei află că mama sa a făcut un atac cerebral şi că a fost internată la un spital. La femeia bolnavă vin în vizită diverse personaje, care lasă iniţial impresia că sunt foşti colegi de partid. Mei şi sora sa Lu se ceartă constant, în special deoarece cea din urmă acoperă costurile de spitalizare, pe când sora mai mare nu îşi permite să plătească nimic. Temându-se că nu va apuca niciodată să afle versiunea mamei, tânăra încearcă să găsească adevărul: de ce l-au părăsit pe tatăl lor în lagărul de muncă, de ce s-au mutat atât de des când erau copile. Între timp, femeia e transferată la un spital mai bun şi costurile sunt acoperite de o persoană pe care cele două fete nu o cunosc.
Căutarea ochiului de jad „durează” prea puţin, comparativ cu povestea tinerei Wang: dramele din copilăria uitată în ceaţă şi durere, frustrarea datorată faptului că ea încă nu are un soţ sau o situaţie materială de invidiat (aşa cum cere societatea), reîntâlnirea cu marea iubire din facultate, Yaping, deja divorţat şi la fel de frumos. Adevărata poveste este a familiei Wang, nicidecum a lui Zhang Hong sau a Bunicului Wu, amândoi legaţi de simbolul secretelor împăratului.
La fel ca în Fluturele de hârtie, marele plus acordat romanului este pentru atmosferă. Diane Wei Liang are talentul de a oferi informaţii legate de literatură, obiceiuri şi cultură modernă; transpune cititorul în lumea chinezească, amestecată, în care tradiţia devine superstiţie, iar modernul se îmbracă în veşminte Qi Pao şi iubiri stinse din respect. În rest, ochiul de jad nu este găsit, Mei îl lasă pe Yaping să plece de lângă ea pentru a doua oară, starea mamei rămâne la fel până la ultima pagină.
Ca un fel de sfat, nu vă aşteptaţi la un roman poliţist din care să ieşiţi transpiraţi şi osteniţi. Totuşi, nu veţi renunţa la lectură, pentru că viaţa personajelor dintr-un timp dureros se derulează treptat, în poveşti spuse de mai multe voci, în urma cărora rămâi trist, resemnat sau, oricum, mulţumit că tu nu ai trăit în China acelor timpuri.
Lectură plăcută!
