Lauren Beukes ― The Shining Girls
HarperCollins, London, 2013
De sudafricana Lauren Beukes am auzit prima oară în 2011, când romanul său Zoo City a primit premiul Arthur C. Clarke. Prima carte care i-a apărut în româneşte e însă The Shining Girls (, tocmai ieşită în luna septembrie la editura Leda în traducerea Cristinei Jinga). Este un roman mult-aşteptat de pasionaţii de SF anglo-saxon contemporan, mai ales mulţumită impresiei extraordinare create de Zoo City, drepturile de autor negociate de Keukes sunt măricele, iar drepturile de ecranizare au fost deja cumpărate de MRC şi Appian Way.
Mai degrabă decât o carte SF, The Shining Girls e însă un thriller: un criminal în serie ucide cu brutalitate tinere promiţătoare şi e vânat la rândul lui de singura victimă care reuşeşte să supravieţuiască. Elementul de originalitate e acela al călătoriei în timp: condus de o casă supranaturală, criminalul sare în timp de-a lungul a mai bine de şaptezeci de ani şi ucide în epoci diverse, făcând orice efort de a-l prinde aproape imposibil.
The Shining Girls e o cursă incredibilă prin Chicago, singurul element comun al tuturor crimelor: Harper Curtis, ucigaşul cu sânge rece şi porniri psihopate, îşi urmăreşte victimele de-a lungul vieţilor lor, încă de când sunt doar nişte copile, şi îşi alege momentele în care să le ucidă în funcţie de indicaţiile casei care îl transportă prin timp. Victima supravieţuitoare, Kirby, îi trasează traseul prin timp şi încearcă să îl încolţească în epoca ei. În confruntarea finală dintre călău şi victimă se pun numeroase probleme legate de călătoria în timp, de autodeterminare şi predeterminare, precum şi de posibilitatea ca tinerele femei să îi poată pedepsi vreodată pe asupritorii lor.
Plimbarea prin Chicago şi portretizarea scurtă dar poetică a fiecărei decade din istoria oraşului în secolul 20 e, cred, cea mai reuşită caracteristică a romanului lui Beukes. Vignetele despre copilăria, tinereţea şi moartea tinerelor strălucitoare care îi vor cădea victime lui Curtis conturează o istorie feminină a oraşului, privit de cele care l-au locuit de la mijlocul anilor ’20 şi până în anii ’90. Fie că sunt muncitoare, arhitecte, ziariste sau activişti sociali, fetele au aceeaşi strălucire excepţională care le permite să schimbe viaţa oraşului lor.
Din păcate, dacă caracterizarea oraşului e reuşită, cea a personajelor scârţâie mai mult decât m-aş fi aşteptat. Victimele feminine par reluări ale aceleiaşi personalităţi, cu una sau două excepţii, iar înşiruirea crimelor lasă în final impresia că avem de-a face cu o singură persoană ucisă în mai multe decade. E adevărat că Beukes a încercat cu acest roman să scrie despre uciderea potenţialului feminin – un interviu cu autoarea inclus în volumul pe care l-am citit indică limpede că avem de-a face cu un roman profund feminist; totuşi reducerea acestui potenţial la o sumă de caracteristici identice mi s-a părut prea simplistă. Există nenumărate femei strălucitoare care nu seamănă atât de mult una cu alta.
Am fost destul de nedumerită şi de finalul romanului, în care Kirby, victima cea mai inteligentă a lui Harper Curtis, reuşeşte să închidă cercul determinist şi să îşi condamne tovarăşele la moarte. Din punctul de vedere al ficţiunii feministe mi se pare că Beukes a lăsat o gaură destul de mare în argumentaţie, la care nu mă aşteptam de la o scriitoare în mod evident axată pe argumentare şi construcţie.
Până la urmă rămâne însă plăcerea lecturii unui roman pasionant, în care istoria şi crima se întrepătrund cu horror-ul supranatural cu case bântuite. Un amestec pe care mulţi scriitori l-ar fi ratat, şi pe care Beukes îl duce la capăt cu puţine poticneli. După părerea mea elementul SF – călătoria în timp – serveşte doar eşafodajului de idei feministe. Nici schela şi nici produsul finit nu sunt teribil de coerente sau de originale, cele mai multe critici care îi pot fi aduse romanului pornind tocmai de la ele, însă pentru cei care doresc să citească un roman pasionant, cu mult sânge, cu întorsături de situaţie dramatice şi cu un suspans continuu cartea va fi cât se poate de plăcută. Ideea de la care porneşte e unică, iar autoarea e în mod evident inteligentă. Dacă ar fi dus până la capăt anumite raţionamente ar fi ieşit cu siguranţă o carte superbă.
