Catherine O’Flynn ―
Traducere de Ciprian Şiulea
Editura Vellant, Bucureşti, 2012
272 pagini
Romanul de debut al britanicei Catherine O’Flynn a câştigat în 2008 premiul Costa; m-am gândit să scriu despre el aici pentru că, deşi nu e vândut ca roman de suspans, mi s-a părut relevant şi demn de interes.
Povestea din Ce s-a pierdut e cea a lui Kate Meaney, o fetiţă de zece ani care vrea să se facă detectiv. Înarmată cu pixuri, carneţele şi o carte despre cum să fii detectiv, Kate se refugiază în mall-ul din oraşul ei pentru a găsi şi a urmări suspecţi. Şi fără îndoială că găseşte pe cineva, pentru că într-o zi dispare fără urmă în labirintul de coridoare de serviciu şi conducte din zona închisă publicului larg.
Douăzeci de ani mai târziu un agent de pază şi un manager de la magazinul de muzică din mall se aliază pentru a găsi o fetiţă care apare uneori pe camerele de supraveghere şi care dispare apoi în mod misterios. Încurajaţi de o fostă prietenă de-a lui Kate ajunsă comisar de poliţie, cei doi vor descoperi până la urmă ce s-a întâmplat de fapt cu fetiţa şi vor explora zonele cele mai întunecate ale mall-ului în care lucrează şi ale minţilor celor care îşi duc zilele prin el.
Ce s-a pierdut e o carte melancolică şi lipsită de elementele senzaţionale tipice unui thriller; miza ei literară e cea de a explora ce au pierdut membrii comunităţilor tradiţionale ale căror magazine de proximitate dispar atunci când lângă ele apar mall-uri strălucitoare. Fără a ajunge la profunzimea lui J.G. Ballard, Catherine O’FLynn se foloseşte totuşi bine de experienţa ei de manager de magazin pentru a arăta cu degetul depersonalizarea, pierderea empatiei şi a ideilor proprii care îi pândesc pe cei care cedează şi îmbrăţişează viaţa de mall, fie ei angajaţi sau clienţi.
În mijlocul mulţimii preocupate de CD-uri la preţ redus e greu să mai observi o fetiţă care îşi pune viaţa în pericol urmărindu-i pe cei mai dubioşi clienţi şi care apoi dispare. Până la urmă, dezlegarea misterului sorţii lui Kate Meaney va fi de fapt găsirea acelei aberaţii induse de agitaţie şi de goana după cumpărături care te face să ignori semnele de alarmă din jurul tău şi să continui să alergi pe roata ta de hamster până la moarte.
Misterul din Ce s-a pierdut e, în final, mai preocupant decât fanteziile multor scriitori de suspans care brodează pe marginea crimelor în serie cu sânge pe toţi pereţii. Pentru crima din Ce s-a pierdut e vinovată o comunitate întreagă, iar vinovăţiile individuale şi chiar identitatea victimei nu au mare importanţă.
Vă recomand Ce s-a pierdut dacă aveţi dispoziţia necesară pentru a încerca alt fel de suspans, unul care poate părea mai diluat, dar care e cât se poate de relevant. Atenţie însă la efectele secundare, s-ar putea să nu mai puteţi privi fără groază pasajele mai puţin umblate din mall-uri şi chiar să fiţi tentaţi să vă faceţi cumpărăturile altundeva.
