Dora Pavel ―
Colecţia Fiction-Ltd
Editura Polirom, Iaşi, 2013
184 pagini
Dora Pavel e o scriitoare tenace. A publicat câteva volume de poezie, însă a rămas în conştiinţa publicului ca autoare de thrillere originale şi incitante. După Agata murind, Captivul şi Pudră, autoarea revine cu un volum surprinzător, la limita dintre romanul de suspans şi ficţiunea psihologică.
Do Not Cross se construieşte în jurul unei intrigi de policier. Un tânăr gay, Cezar Braia, e luat ostatic într-o pădure de lângă un orăşel de munte de către un individ periculos, evadat dintr-un ospiciu. Poliţia intră în alertă, înconjoară locul şi încearcă să poarte o discuţie cu captivul, care, însă, pare timorat în faţa anchetatorilor şi prea puţin dispus să colaboreze şi să-şi trădeze răpitorul. Ceea ce pare la început un caz clasic de sindrom Stockholm se dovedeşte a fi o atitudine conştientă şi asumată a lui Cezar, explicată pe îndelete în inserţiile biografice pe care le întâlnim intercalate în text. Cezar îşi rememorează viaţa, relaţiile tensionate din familie, divorţul părinţilor, legătura curmată brusc dintre el şi fratele său, Flaviu, aventurile homosexuale revelatorii. Totul se leagă într-o poveste tensionată, cu implicaţii psihologice adânci şi cu tendinţa naratorului de a conferi justeţe unor pulsiuni intime şi devastatoare. Raportul este, deci, răsturnat: nu întâmplările sunt acelea care-i modelează personajului conturul personalităţii, ci instinctele primare şi de nestăvilit sunt responsabile pentru alegerile pe care el le face, pentru viaţa pe care şi-o construieşte. Obsesiile sexuale nu reprezintă, aşadar, simple artificii conexe, ci însăşi combustia spontană care declanşează conflictele. Asumarea identităţii de om solitar şi rătăcit îşi află aici exprimarea cea mai adecvată; atunci când evadarea pare singura metodă de restabilire a liniştii existenţiale, Cezar găseşte „semne” (care să o confirme) până şi în banalitatea unor detalii neglijabile: din cauza adierii vântului, banda cu care poliţiştii au împrejmuit locul periculos, inscripţionată „DO NOT CROSS”, se răsuceşte către pădure, aşa încât avertismentul pare destinat lui Cezar şi răpitorului său, „sfătuiţi” să nu facă greşeala de a trece „dincolo”, de a-şi părăsi lumea bolnavă în care şi-au găsit rostul. Finalul romanului, spectaculos şi deschis, e explicabil prin veridicitatea unei obsesii puternice, care întemeiază o morală proprie a captivului. Fără a fi un deznodământ previzibil, sfârşitul cărţii încearcă să sugereze că egoismul bolnav este capabil, uneori, să răstoarne convenabil orice aşteptări justiţiare.
Cartea e scrisă cu mână sigură; nu există pasaje inutile, metaforizări romanţioase ori „burţi” inestetice. Cu toate acestea, aş reproşa autoarei o anumită lipsa de forţă în creionarea scenelor erotice, mai mult sugerate decât înfăţişate; e aici o nefirească timiditate auctorială, deşi Dora Pavel a dovedit că nu e străină de explorarea livrescă a unor teritorii problematice şi îndrăzneţe. Do Not Cross rămâne, cu toate acestea, un roman demn de atenţie, oarecum inedit în peisajul literar românesc al lui 2013. Cel puţin până acum.
