Mă bucur de fiecare dată când un scriitor român debutează în volum propriu. Mă bucur și mai mult când numele acestuia îmi este cu desăvârșire necunoscut pentru că îmi plac surprizele pe care mi le rezervă lecturile alese „pe nevé”. Mircea Țara face parte din categoria autorilor despre care nu știam nimic în afară de faptul că este copywriter, deci nu este străin de scris. M-a intrigat faptul că prin volumul lui de debut, „Inima Dragonului” a fost asociat cu Tolkien, așa că am fost curioasă să aflu mai multe despre el.
În primăvara anului acesta, la târgul de carte Final Frontier, ai lansat primul tău roman, „Inima Dragonului”. Nu este însă și primul text literar pe care l-ai scris. De ce ai decis să debutezi tocmai cu „Inima Dragonului” și nu cu un material mai vechi?
„Inima Dragonului” e cea mai complexă poveste pe care am scris-o până acum. Are un fir narativ coerent și cred că are o intrigă suficient de puternică încât să te țină până la final. Nimic din ce am scris până la „Inima Dragonului” nu se întinde pe atât de multe pagini și nu reușește să construiască o lume atât de credibilă. Atât eu, cât și cei care au citit cartea în formele ei diverse – de la schiță, la manuscris rescris și apoi la manuscris pre-corecturi editoriale – au văzut potențial în poveste. La fel a văzut și Andreea Sterea, editoare și co-fondatoare Crux Publishing și care a decis că e o carte pe care dorește să o aibă în lista de cărți publicate de Crux, chiar dacă venea din partea unui debutant.
Care este povestea din spatele romanului „Inima Dragonului”?
Basmele încep de obicei cu binecunoscuta sintagmă: „A fost odată…”. La mine a început „cum ar fi dacă”. Cum ar fi dacă ar exista un oraș unde artiștii sunt apreciați și respectați, unde fiecare colțișor de clădire, fiecare pavelă din drum sau fiecare ramă de fereastră este o operă de artă? În ce condiții ar putea exista un oraș ca acesta? Unde s-ar afla? Răspunsurile la aceste întrebări și multe altele care s-au ivit pe parcurs se află scrise în cele peste 350 de pagini care formează „Inima Dragonului”. Bineînțeles, odată semănată ideea și întorcând-o pe toate părțile ea a crescut în ceva mult mai mare și mult mai fantastic decât m-aș fi așteptat.
Au ajutat și sesiunile de brainstorming cu un prieten bun din Arad, dar și tărâmul fantastic desenat sub forma unei hărți de către un prieten din copilărie.
De ce dragoni și nu alte ființe fantastice?
Dragonii sunt ființe complexe, care în literatură sunt portretizate ca fiind foarte puternice, uneori înțelepte, dar întotdeauna având un aspect reptilian, cu aripi. Dragonii sunt creaturi de care nu te-ai apropia decât forțat de circumstanțe. Dacă însă dragonii ar avea și o altă față, mai drăguță, mai accesibilă, iar înțelepciunea lor nu ar fi neapărat rece, ci dreaptă? Îmi doream în poveste niște ființe fantastice care să întrupeze dreptatea în universul Nlithiei, iar dragonii au răspuns perfect acestei cerințe. Chiar dacă dreptatea nu este întotdeauna evidentă, sau nu apare în forma la care ne-am aștepta.
Pentru că ai citit „Inima Dragonului” cred că ai observat că dragonii sunt singurele ființe magice care aparțin unei mitologii comune. Ca aspect nu se diferă în principiu deloc de dragonii din cărțile lui George R.R. Martin sau de dragonul cu care s-a luptat Harry Potter în Pocalul de foc. Se deosebesc însă prin faptul că pot comunica, au o limbă a lor pe care, poate cândva, voi reuși să o redau în toată splendoarea ei și sunt nu doar plini de putere magică, dar și plini de înțelepciune. Cred că mi-ar fi fost mult mai dificil să inventez o nouă rasă care să corespundă tuturor acestor cerințe.
Ca tânăr scriitor, cât de greu este să debutezi direct în volum, fără să îți fi pregătit în prealabil terenul publicând în reviste literare sau antologii?
Nu știu dacă aș fi putut debuta altfel. Mare parte din proza scurtă pe care am scris-o îmi pare insuficient dezvoltată. Poate pentru că forma de povestire pentru mine este ca o cutie mult prea mică pentru toate lucrurile pe care doresc să le pun în ea. Deși, lucrez la o serie de povestiri care nu sunt de pe tărâmurile Nlithiei, ci ceva mai apropiate de timpurile noastre. În plus, nu am simțit că vreun alt text ar fi suficient de bun să vadă mai mult decât lumina unui ecran de calculator, sau a unui blog.
Cum arată la tine procesul scrierii unui text literar? Ai o structură pe care o urmezi cu sfințenie sau te lași condus de inspirație?
Când își face prezența în mintea mea un sâmbure de poveste îl întorc pe toate părțile, îl ud, arunc îngrășământ peste el, îl testez, încerc să îmi dau seama în ce direcție se duce. Dacă pornește cu avânt mă iau după firul ideii până îi întrezăresc capătul, până realizez cât de mare ar putea fi și ce ar putea fi. Uneori e o doar o povestire, alteori rămâne doar un gând, iar uneori, cum a fost și este „Inima Dragonului”, e ceva mult mai mare decât îți dai seama atunci când te pui pe treabă.
Odată ce am ideea și finalul povestirii mă pun și scriu. Apoi, între pauzele de scris, caut punctele esențiale din poveste până la punctul final. Uneori le inventez, uneori apar de la sine. Apoi mă pun din nou pe scris ducând povestea și în același timp lăsându-mă dus de poveste spre următorul punct culminant. Și tot așa până ajung să scriu ultima propoziție.
Ca să răspund mai pe scurt: înainte să încep să scriu am o idee mai mult sau mai puțin vagă despre cum vreau să o termin. Dar cum ajung acolo, în general las povestea să-și facă de cap.
Privind spre viitor din postura de scriitor debutant, ce dificultăți sau provocări te aștepți să întâlnești (dacă nu cumva le-ai întâlnit deja)?
Când am debutat nu știam la ce să mă aștept. Nu știam ce trebuie să fac sau ce așteaptă lumea de la un debutant. Adevărul e că nici acum nu știu. Dar cred că toți așteaptă și își doresc o continuare la „Inima Dragonului”. Provocarea cea mai mare este să scriu următorul volum și să îl scriu mai bine decât primul.
Care a fost pentru tine cea mai mare recompensă (și aici nu mă refer la cea materială) de pe urma debutului literar?
Urmăresc cu atenție fiecare recenzie, fiecare feedback și îmi notez, chiar dacă uneori doar mental, să țin cont de ele. Chiar și recenziile care se încheie cu „nu mi-a plăcut”. E normal să fie așa. Pentru că știu că nu am scris ceva perfect, știu că există mici scăpări. Cu toate acestea, zeci de oameni s-au bucurat realmente de ceva ce am scris eu. Cel puțin pentru câteva ore le-am oferit o lume în care să evadeze, le-am oferit o viață diferită pe care să o trăiască. Să ai cititori care te apreciază și își doresc o nouă carte este, cred, cea mai mare recompensă.
Cum se împacă meseria de copywriter cu pasiunea de a scrie literatură? Cât de des ți se întâmplă ca una dintre cele două ocupații să consume din resursele creative ale celeilalte?
Se împacă bine. Nu se canibalizează una pe cealaltă. Cu cât îți exersezi mai mult creativitatea cu atât realizezi că de fapt abia ai intrat în rezervorul imens de idei. De unde ai scos o idee, poți să mai vii cu încă una. Nu cred în blocaje creative. Cred doar că uneori e nevoie de mai mult timp să găsești ideea potrivită.
Singura dificultate e când fie munca de copywriter, fie ideile care țin de povestirile mele nu țin cont de orarul de lucru. Dar încerc pe cât posibil să țin cont de ceea ce spunea directorul meu de creație: „noaptea e pentru dragoni”. Ziua încerc să o petrec cu mintea în proiecte. eși inevitabil se intersectează. Pe de altă parte, nu știi niciodată când clientul va vrea o reclamă cu dragoni, nu? :D
Ce planuri literare ai pentru 2018?
Să termin de scris și să public următoarea baladă de pe tărâmurile Nlithiei. Când exact, nu știu. Dar e în lucru