Tim Lebbon – Coldbrook
Editura Hammer, Marea Britanie, 2012
632 pagini
Cine a avut ocazia să citească o prezentare a celui mai recent roman al lui Tim Lebbon, Colbrook, ar putea crede că aceasta e doar o altă poveste apocaliptică pornind de la ideea de zombi. Într-adevăr, premisa aceasta asta. Doar că romanul reuşeşte acolo unde multe altele au eşuat.
Coldbrook este un laborator subteran complex, îngropat adânc sub Munţii Apalaşi. Este creaţia lui Bill Coldbrook, un cercetător dornic să îşi dovedească teoria existenţei mai multor universuri simultane. Ceva îl face însă să-şi pună capăt vieţii înainte ca marea descoperire să se producă. Înainte, deci, ca apocalipsa să se dezlănţuie. Deoarece prin breşa creată între universul nostru şi alt univers păşeşte o fiinţă aducătoare de moarte. Problema e că aceia care mor muşcaţi de ea nu rămân morţi. Se trezesc din nou la „viaţă” şi au un singur scop: să împrăştie cât mai departe virusul pe care îl poartă.
În haosul care se produce la Coldbrook, doi oameni reuşesc să fugă. Unul, Holly, fuge înapoi prin breşa dintre universuri, iar celălalt, Vic, fuge acasă cu gândul să-şi salveze familia. Dacă fuga primeia e aducătoare de cunoştinţe noi – ajunsă în acea lume paralelă din care a venit zombiul iniţial, descoperă că acolo apocalipsa deja s-a produs şi află ce ar fi de făcut pentru evitarea ei – fuga celui de-al doilea înseamnă declanşarea adevăratei apocalipse. Prin breşa pe care o creează acesta (o continuare a breşei iniţiale) virusul ajunge la exterior şi se răspândeşte cu o viteză ameţitoare.
În Coldbrook rămâne sigur Jonah, bătrânul cercetător coleg cu răposatul Bill. Din acel pântece al metaforicului chit, Jonah (Iona, mai pe româneşte) va încerca să coordoneze operaţiunea de evitare a permanentizării flagelului.
Deoarece există un leac. O persoană imună. Tânăra Jayne, suferindă de o boală rară numită churu. Pe aceasta se străduieşte Vic, familia sa şi alţi oameni de bine să o salveze într-un gest, măcar din partea lui Vic, de răscumpărare a păcatelor.
Urmăririle sunt spectaculoase, armatele de zombi care pun stăpânire de la şosele la aeroporturi şi oraşe întregi sunt atât de terifiante cum ne-am aştepta, şi mai mult decât atât, iar personajele dau dovadă de curaj şi, mai important, de acele slăbiciuni care îi fac umani.
În Coldbrook accentul cade chiar pe această latură, a umanităţii. Pusă în contrast cu dezumanizarea zombilor, aceasta e cu atât mai bine înţeleasă. Nici latura religioasă, frământările pornind de la ideea de Creator şi creatură nu sunt lăsate deoparte. Dincolo de acţiune şi groază, Coldbrook se transformă într-o carte despre omenie şi pocăinţă.
O fi fiind apocalipsa adusă de hoardele de morţi-vii, dar speranţa rămâne mereu ultima redută a celor cu simţire. Şi speranţa, se ştie, nu moare niciodată. Deci nici nu se poate întoarce să ne sfâşie de vii.
Citiţi această recenzie în limba engleză¦Read this review in English
