Mă trezesc brusc şi e întuneric. Sunt singur şi am senzația că n-ar trebui să fiu şi că în câteva secunde îmi va fi din nou frică. Frică şi scârbă de ceva. Ceva ce-am făcut. Ceva ce n-ar fi trebuit să se-ntâmple, dar s-a întâmplat, aici sau în altă parte, ceva grotesc, ca o boală oribilă, ca o moarte timpurie şi violentă. Ceva pentru care va trebui să dau socoteală. Urechile îmi vâjâie ca şi cum aş avea două scoici mari lipite de ele, iar undeva în creier un omuleț malițios sfărâmă cu ciocanul o movilă de nuci. Singur şi atât de neverosimil. Ar fi trebuit să am pe cineva lângă mine în pat. O femeie somnoroasă şi goală, garanția mea că am viața sub control. Sau că, dacă n-o am, cel puțin intenționez să nu mă gândesc foarte mult la asta. Nu ştiu. O dâră de memorie, amintirea unei realități care poate nici n-a avut loc îmi spune totuşi că da. Încerc să detectez vreo urmă de parfum în aer, ceva care să-i trădeze existența. Nu simt nimic, sau în orice caz nimic care să aibă legătură cu asta. Închid ochii şi simt cum îmi tremură oasele, un tremur fin şi dens care s-ar vedea şi pe o folie transparentă de plastic. Apoi cred că adorm. Mi-e sete. Visez cum mă ridic din pat şi mă duc înspre baie ca să beau un pahar mare de apă. Uşa e închisă, dar înăuntru se vede lumina aprinsă. Ca şi cum cineva ar fi deja acolo. Ca şi cum m-ar aştepta. Se aude curgând apa, egal, monton. Visez că mi-e frică. Deschid uşa şi când o deschid mă trezesc. Trec secunde bune până să-mi dau seama unde mă aflu (într-o cameră de hotel, un hotel înalt şi destul de vechi în care m-am cazat nu cu foarte mult timp în urmă) dacă afară e vară sau iarnă (e toamnă), în ce zi şi lună a anului suntem (20 noiembrie). De fapt nu mi-am amintit nimic din toate acestea. Am căutat un ceas (cel de la mână mi-a dispărut sau poate n-am avut niciodată) şi l-am găsit sub forma telefonului mobil, aşezat frumos pe noptieră. Ora, ziua şi luna. Anul e ăsta, anul curent… Cât despre hotel, ştiu că e înalt şi vechi pentru că adineaori m-am uitat pe fereastră. N-am văzut mare lucru, nu-mi dau seama în ce oraş mă aflu, în țara asta toate oraşele arată la fel, dar am văzut că sunt la înălțime. Măcar la propriu, dacă nu la figurat. Întotdeauna mi-a plăcut să mă cazez la etajele superioare. Asta e ceva ce-mi amintesc. În felul acesta ai impresia că te afli mai presus de destin, de ce au hotărât alții în locul tău că-i bun pentru tine. Ceea ce evident e o iluzie. Dar care ține, ține atâta timp cât nu urcă cineva după tine. Ceea ce sper să nu se întâmple tocmai acum. Ceasul telefonului mobil arată mare 2:56. Aproape ora trei dimineața. Îmi simt gura uscată şi grea, ca şi cum aş avea nişte pietroaie îndesate acolo. Ar trebui să mă duc la toaletă. Nu. Să scuip, să clătesc. Nu. Nu te duce. De ce? Nu ştiu. Cum nu ştii? E mai bine aşa. Ascultă-mă pe mine. NU vrei să te duci la toaletă. Înghit în sec. Simt cum ceva se apropie de mine, îmi dă târcoale, îmi adulmecă inima care începe să bată cu putere. Transpir. Şi-mi amintesc ce-am visat. Bun, şi? Unde scrie că trebuie să te ghidezi după vise? Ca şi cum visele ar fi premoniții, ca şi cum ne-ar spune ceea ce ne temen că deja ştim. Visele sunt vise. Visezi ca să uiți, nu ca să-ți aduci aminte. Poate asta mi s-a întâmplat: am visat prea mult. În acest timp a tot sunat telefonul. Nu-i mobilul. E un telefon fix. Undeva departe. Iar țârâitul nu-i din secolul ăsta. Sună solemn şi lugubru, cu pauze lungi între fiecare apel şi vine, de unde vine? Parcă sună într-o altă cameră. Da. Chiar e într-o altă cameră, dar una ocupată tot de mine. Se pare că stau într-un apartament. Asta nu-mi aminteam. Asta şi toate celelalte. Nu vreau să răspund. Cine are treabă cu mine la ora trei dimineața? Dar poate e ceva important. Ceva vital, poate la capătul celălalt e o voce care vrea să mă ajute.
Alo!
Alo, bună dimineața, de la Recepție vă deranjăm. E ora trei. V-am sunat aşa cum ne-ați rugat.
Da?
Desigur. Ați solicitat să fiți trezit la ora trei dimineața…
Am cerut eu asta?
Da. Ați vorbit cu colega mea, aseară. Apartamentul 26, domnul Irimia.
Da, eu sunt.
Ei bine, v-am sunat.
Mulțumesc.
Vă mai pot ajuta cu ceva, domnule Irimia?
Ăăă, da, ați putea trimite un instalator în cameră? S-a defectat o instalație în baie. Curge apa şi…
Din păcate, la ora aceasta nu avem niciun instalator disponibil. Programul instalatorilor începe la ora 8 dimineață. Am preluat cererea dumneavoastră şi imediat după ora 8 un instalator va veni la dumneavoastră.
Mulțumesc.
Vă mai pot ajuta cu ceva, domnule Irimia?
Nu cred.
O zi bună vă doresc, domnule Irimia.
La fel.
Şi-acum ce urmează, domnule Irimia? îmi spun în gând, dar n-apuc să-mi dau un răspuns că telefonul sună din nou. De data asta e mobilul. Număr necunoscut. Răspund din prima.
Bună dimineața, domnule Irimia, aud o voce masculină, gâjâită, în aparat. Sper că nu v-am trezit.
Nu-mi dau seama dacă individul e ironic sau nu. Nu dormeam, îi răspund.
Ar fi fost şi culmea. Ia spuneți? Cum se prezintă lucrurile? E totul sub control?
Da… De ce n-ar fi?
Foarte bine, atunci. Nici un motiv să ne îngrijorăm. Mă bucur s-aud asta.
Niciunul, într-adevăr.
Atunci rămâne stabilit.
Pentru o secundă îmi vine să urlu, ce să rămână stabilit? Habar n-am de nimic. Lăsați-mă în pace sau spuneți-mi ce naiba vreți de la mine. Dar mă abțin. Nu ştiu dacă fac bine sau rău. Apoi spun,
Rămâne stabilit. Şi închid.
Nu am încotro. Trebuie să mă duc în baie. Ce poate să mă aştepte acolo? Ce poate fi atât de îngrozitor? Omul e condamnat la cunoaştere. Vrea să afle, e curios ca o pisică. Nu mă pot sustrage acestei porniri. Plus că dacă tot am făcut ceva, ar fi bine să-mi amintesc şi pentru ce anume am făcut-o. Pe drum, pe drumul pluşat din camera cu telefon înspre baie, realizez că în câteva secunde viața mea nu va mai fi niciodată la fel. Orice ai vedea acolo, gândeşte-te că ai avut un motiv întemeiat pentru care ai făcut ce-ai făcut, încerc să-mi fac curaj. Pentru că acum aproape că sunt sigur ce voi vedea. Eram cu o femeie care ştiam că mă iubeşte şi ne cazaserăm pentru un week-end într-un hotel înalt şi vechi. Scopul ei era să se simtă bine, al meu era altul. În baie mă aşteaptă priveliştea îndeplinirii lui. Sunt în dreptul uşii acum. La fel ca în vis, lumina e aprinsă şi se aude apa curgând. Învârt de mâner şi împing.
Multumesc pentru comment, Aurelia. Ma bucur ca ti-a placut. :)
Un secret cumplit care asteapta sa fie descoperit ca o ultima revelatie a unui suflet innegurat. Felicitari pentru povestire!