Deschizând brusc ochii din cauza unei bătăi furtunoase în uşa de la intrare, Steven se răsuci şi se dădu jos din pat, îşi puse halatul şi papucii de casă şi ieşi din dormitor. Aerul dimineţii era rece în micuţa casă cu patru camere. Simţi fiori coborându-i prin braţe şi picioare. Îşi strânse mai tare halatul pe trup. Materialul din bumbac pufos era cald şi îmbietor pe pielea lui rece. În timp ce mergea prin casă, începu să se gândească ce ofticat ar fi fost de obicei dacă cineva l-ar fi trezit într-o dimineaţă de weekend înainte de amiază. Dar, într-un fel, era bucuros că s-a întâmplat astăzi – avea o grămadă de treabă în curte şi în grădină obligatoriu de terminat până la întoarcerea lui Deborah din călătoria ei de afaceri.
Ajungând la uşa de la intrare, Steven lipi ochiul de vizor şi apucă să vadă cum un camion de curierat tocmai pleca de lângă trotuar. Trase înapoi zăvorul, apucă mânerul rotund şi deschise uşa.
Pe veranda din faţă stătea o ladă din lemn.
Steven se aplecă şi rupse formularul de transport prins cu capse de cutia dreptunghiulară. Despături bucata de hârtie, îşi văzu numele pe ea, adresa şi locul de expediţie: Salta, Argentina. Nu-şi amintea să fi comandat ceva dintr-un catalog provenind din altă ţară, dar se gândi c-o fi făcut-o soţia lui, deşi nu înţelegea de ce pe document era trecut numele său şi nu al ei.
Mi-a zis că s-ar putea să călătorească în America de Sud; o fi găsit pe-acolo ceva care să-mi placă şi s-a hotărât să-mi trimită un cadou, îşi spuse Steven, ridicând lada şi luând-o în casă. Duse cadoul în bucătărie şi-l puse pe masă. Îşi pregăti apoi două ochiuri, prăjindu-le pe ambele părţi, o felie de pâine prăjită şi un ibric cu cafea.
Înainte de a duce mâncarea la masă, înşfăcă de sub chiuvetă o şurubelniţă şi un ciocan.
După ce termină unul din ochiuri şi o bucată crocantă de pâine, se şterse pe mâini cu un şerveţel, luă şurubelniţa şi ciocanul şi se ridică în picioare. Începu să îndese capătul plat al şurubelniţei sub capacul lăzii, apoi o împinse mai adânc lovind-o cu ciocanul. După câteva minute, toate cuiele erau scoase şi reuşi să ridice capacul. Îl puse pe podea, băgă mâna în ladă cu emoţie şi începu să scoată pumni de hârtie tocată.
Trebuie să fie ceva super drăguţ înăuntru dacă Deborah l-a împachetat cu atâta grijă.
Steven zâmbi.
Pe fundul lăzii se afla un obiect lung de vreo treizeci de centimetri. Era învelit în pânză de sac.
Ridică grijuliu obiectul şi-l scoase din ladă, îl puse pe masă şi începu să-l despacheteze.
Îl ridică apoi să-l vadă mai bine – arăta de parcă ar fi fost făcut dintr-o răşină colorată sau din teracotă şi părea că-i zâmbeşte.
Duse obiectul afară şi-l puse la locul lui, apoi se întoarse în casă.
Cu toate că Deborah îi ceruse să termine treaba în curte şi în grădină înainte ca ea să sosească acasă, nu prea mai avea chef, şi îşi zise că n-o să se supere prea tare dacă o să amâne încă o zi.
Ce dracu, ieşise la pensie de un an şi încă nu-şi făcuse timp pentru lucrurile care îi făceau întotdeauna plăcere.
*
După o zi lungă de somn, uitat la filme, un duş super lung şi terminat de citit un roman, Steven îşi pregăti nişte burritos la microunde şi se întoarse în sufragerie, la programul de la televizor. Nu-i venea să creadă că era deja ora cinei. Pe undeva, îi părea rău că pierduse o zi cu treburi fără noimă. Dar se simţise grozav, aşa că nu se îngrijoră prea tare de ceea ce avea să-i spună Deborah despre curăţatul grădinii, o treabă cu care ea îl bătuse la cap săptămâni întregi. Steven ridică din umeri ca şi cum ar fi zis „ei, şi ce” şi muşcă dintr-un burrito. O explozie de fasole şi carne reprăjită i se învârteji în gură.
Avea un gust excelent, la fel cum îi fusese şi ziua de până atunci.
*
Mirosul de fum îl trezi pe Steven dintr-un vis erotic minunat, cu Deborah. Erau amândoi întinşi în pat, ea într-o lenjerie nouă de culoare roşie, el peste ea, sărutând-o şi din ce în ce mai excitat cu fiecare atingere.
Crezând că îi luase casa foc, fugi din dormitor doar cu şortul pe el şi intră în sufragerie. Încăperea nu era plină de fum, aşa cum crezuse, doar că nu era decât un fuior ce se ridica din spatele fotoliului în care îşi mâncase cina şi se uitase la TV până noaptea târziu.
Înainte să poată înţelege situaţia, percepu o mişcare, rapidă şi piezişă – ceva scrijelea podeaua de lemn. Fuiorul de fum purpuriu o urmă. Era prea întuneric în cameră ca să poată distinge fiecare detaliu, dar observă ceva ascuţit în partea de sus a unui obiect ce se furişă afară din sufragerie, trecând în bucătărie şi ieşind pe uşa din spate.
Steven îl urmă, înşfăcând un cuţit mare de pe stativul de bucătărie, şi privi cum obiectul se târşâi prin curtea din spate până în grădina lui Deborah.
*
Casa lor era destul de mică, dar avea mult teren în spatele ei. Atât Steven, cât şi Deborah visaseră întotdeauna să construiască o anexă sau pur şi simplu să dărâme casa cu totul şi să ridice una nouă. Pentru asta, însă, aveai nevoie de timp, nu glumă, în care să faci economii. Pe de altă parte, munca la curte se putea face pe gratis. Steven regretă că nu-şi curăţase curtea, acum, când mergea spre grădină prin iarba înaltă. Firele de iarbă înrourate îi alunecau pe piele ca lipitorile, ar fi vrut să facă stânga-mprejur şi să se întoarcă în casă, apoi să încuie uşa. Se gândea că indiferent cu cine avea acum de-a face în grădina lui Deborah, acesta n-ar fi putut să se întoarcă în casă cu uşile încuiate, deşi o parte din el se îndoia c-ar fi aşa, căci îşi aminti că încuiase uşile înainte de a se duce la culcare.
Dacă Steven era recunoscător pentru ceva, atunci era că afară putea să vadă mai bine decât în casă. Trăsese storurile înainte de culcare, aşa că înăuntru era întuneric beznă. Afară, pe de altă parte, luna plină acoperea pământul cu lucoarea ei. Şi mai făcea luna ceva: fumul ce ieşea din obiectul pe care-l urmărea era mai uşor de văzut, lumina aproape că radia din el. Continuă să înainteze spre obiectul mişcător şi în curând ajunse la deschizătura de unde începea grădina. Din pământ creşteau plante: roşii, ceapă, fasole verde, gulii şi felurite alte legume, însă exista şi o grămadă de buruieni. Buruienile erau unul dintre numeroasele motive pentru care Deborah voise de atâta timp ca grădina să fie curăţată.
Îi spusese lui Steven: „Aş curăţa-o eu, dar cineva trebuie să aducă bani în casă.”
Steven îi răspunsese, bombănind, că el s-a pensionat, că pensia aşa şi pe dincolo etc. şi în loc ca ea să-i accepte propunerea şi să angajeze pe cineva să facă treaba, îi zisese că el trebuie s-o facă şi că astfel ar economisi împreună banii pentru construcţia casei visate.
Steven alungă amintirea şi îşi întoarse atenţia la fumul purpuriu care părea să-l învăluie în timp ce păşea cu picioarele goale pe ţărâna caldă şi umedă.
*
Fumul părea să-l ducă înspre mijlocul grădinii. Simţea că nu-şi mai putea controla muşchii, nici mintea. Avea ceva înăuntrul său care-l făcea să înainteze şi mai departe în grădină, ceva care îi asculta gândurile. Era speriat, speriat de moarte, iar lucrul din mintea sa ştia asta.
În cele din urmă, păşitul încetă. Simţea că muşchii îi aparţineau din nou, nu-i mai controla nimeni. Vru să se întoarcă şi să fugă, dar nu reuşi. Era încremenit de frică. Iar mintea – simţea că cineva i-o înşfăcase şi o strângea, tot dinăuntrul său.
Nervos şi tremurând, se uită în jur. Nu văzu pe nimeni.
Contrariat, îşi lăsă privirea în jos şi se uită la picioare. Acestea erau acoperite de noroi, iar buruienile păreau că se încolăcesc în jurul gleznelor, încercând să-l tragă în jos în strânsoarea lor. Nu, era doar imaginaţia lui.
Aşa spera.
Dorind să pună întreaga experienţă pe seama unui vis urât, se întoarse şi voi să se îndrepte înapoi spre casă.
Se opri ca lovit de trăsnet.
Cuţitul pe care-l ţinuse în mână îi alunecă şi se lovi de pământ.
Îi căzu faţa.
Înaintea lui se afla o creatură care părea om, dar nu chiar. Avea cam cincizeci de centimetri înălţime, păr lung şi alb, şi o barbă care-i ajungea până aproape la picioare. Purta pantaloni albaştri, o cămaşă portocalie şi o pălărie ca un con, de culoare roşie. La un colţ al gurii îi atârna o pipă mică, maronie. Fumul purpuriu ieşea plutind din ea.
Obiectul semăna mult cu ceea ce despachetase din lada pe care i-o trimisese Deborah.
Când văzuse cum obiectul ţâşnea prin sufragerie şi apoi pe uşa din spate a casei, nici nu-i trecuse prin cap că acesta putea fi o versiune vie a cadoului pe care i-l trimisese soţia lui. Iată că aşa era, stătea chiar în faţa lui, viu, zâmbind şi fumând pipă.
Chiar că era obiectul pe care soţia lui îl trimisese pentru ca el să-l pună în grădina ei. Îşi aminti de o legendă pe care o auzise odată cum că ei prind viaţă în noapte ca să vegheze şi să aibă grijă de plante şi natură. Numai că n-aveau voie să se deconspire oamenilor, care nu credeau în ei sau care doreau să le facă rău. Steven nu credea, nici nu voia să facă rău cuiva neapărat, pur şi simplu făcea pe el de frică.
Asta din cauza piticului de grădină însufleţit care stătea în faţa lui.
— Hola, senor Riggins, vorbi piticul.
— Ahhh…
— Nu te teme… am venit să te ajut.
— Ahhh… să mă ajuţi cum, mai precis?
— Să-ţi îngrijeşti ton jardin… grădina… desigur.
— N-am nevoie de ajutor, mulţumesc, bâigui Steven.
— Ba da, cred că ai… cel puţin aşa mi-a spus soţia ta.
— Cum… de unde… o cunoşti pe soţia mea? întrebă Steven.
— Ea m-a trimis, desigur, răspunse piticul, suflând din gură un rotocol de fum purpuriu de-a dreptul în faţa lui Steven.
Steven tuşi de câteva ori. Ochii i se umeziră. Amorţeala din muşchi reveni, ca şi cum aceştia ar fi fost din nou controlaţi.
— Te duci acuma în şopron şi aduci o lopată şi un hârleţ şi te apuci de treabă…
— Si, senor, replică Steven, întorcându-se şi pornind spre şopron ca să ia uneltele.
Se părea că, până la urmă, avea să termine treaba înainte ca Deborah să se întoarcă acasă.
*
Steven se trezi în dimineaţa următoare din cauza unui alt zgomot la uşa de la intrare. Sperând să nu mai fie încă un colet de la soţia sa aflată în voiaj, se ridică din pat, îşi puse papucii de casă şi halatul şi ieşi din dormitor în sufragerie.
Era încă murdar din cap până-n picioare cum lucrase afară până la orele dimineţii, dar nu părea să observe sau să-i pese.
Nu era nimeni în sufragerie, dar se simţea miros de cafea pusă la fiert în bucătărie. Spera să nu fie piticul din grădină, pregătindu-şi micul dejun.
Intră în bucătărie.
Soţia lui, Deborah, stătea cu spatele la el şi privea pe fereastră.
— Ah, bună dimineaţa, dragă… Cum a fost călătoria?
— Fabuloasă, mersi de întrebare… văd că ai terminat treaba grea… mulţumesc.
— N-a fost nicio o problemă, serios, răspunse Steven arborând un zâmbet obosit.
*
După ce-i pregăti lui Deborah un mic-dejun complet, inclusiv suc de portocale proaspăt stors, Steven se retrase în sufragerie şi începu să se uite la o emisiune despre dragoni şi vrăjitori pe History Channel. Era bucuros că-şi terminase treaba, putea acum să se relaxeze.
Deborah îi mulţumi iar că terminase treaba grea şi acum spăla vasele în chiuveta din bucătărie, privindu-şi curtea din spate, frumos amenajată, şi grădina îngrijită.
Într-un colţ al terenului dreptunghiular stătea piticul ei de grădină.
Un fir mic de fum purpuriu se ridica din pipa acestuia.
Deborah zâmbi şi continuă să spele vasele.
*
Traducere de Dan BUTUZA